ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 411/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr.811/2003, reclamantul T.O. în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, a contestat decizia nr. 1488 din 1 octombrie 2002 emisă de pârâtă, sub aspectul perioadei de încadrare în art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 care începea din anul 1940, conform cererii depuse la comisia din cadrul Casei Județene citate. Prin sentința nr. 753 din 28 mai 2003, s-a admis acțiunea reclamantului, s-a anulat decizia nr. 1488 din 1 octombrie 2002 emisă de pârâtă care a fost obligată la emiterea unei noi decizii în baza art. 1 lit. c) din Lega nr. 189/2000 și art. 2 din H.G.

nr. 127/2002 pentru perioada 8 iulie 1940 – 6 martie 1945 și acordarea drepturilor corespunzătoare începând cu data de 1 iunie 2002. Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere: Din carnetul de identitate nr. 810 din 8 iulie 1940 rezultă că reclamantul împreună cu familia erau refugiați din Bucovina în comuna Bănești – Prahova, situație care nu a fost avută în vedere de comisie la stabilirea drepturilor conform art.1 lit. c) din Legea nr.189/2000.

Data refugiului familiei conform înscrisului citat este 8 iulie 1940. Împotriva sentinței a formulat recurs Casa de Pensii a Municipiului București, criticând-o astfel: Pentru tatăl reclamantului s-a depus autorizația emisă de Administrația Provincială a Bucovinei din care a rezultat că acesta avea dreptul să călătorească pe distanța Cernăuți în interes de serviciu, permis de liberă circulație, permis de trecere datat 1941. Cu aceste acte inclusiv cu carnetul de identitate nr.810 din 8 iulie 1940, nu s-a făcut dovada perioadei de refugiu, mai exact sfârșitul acesteia. Conform adresei C.N.P.A.S. nr. 1026 în art. 2/2 se precizează că în lipsa documentelor, dovada persecuției pe motive etnice se poate face prin declarații cu martori autentificate prin notariat.

Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Carnetul de identitate nr.810 din 8 iulie 1940 eliberat tatălui reclamantului, precizează domiciliul în comuna Bănești, județul Prahova. În carnet figurează soția O.T. și fiul reclamant T.O. – elev. De asemenea, figurează localitatea de unde a fost evacuat Ciupea Storogineț. În aceste condiții este incontestabil faptul că reclamantul s-a aflat în refugiu împreună cu părinții evacuați pe motive etnice, perioada fiind cea recunoscută de Legea nr.189/2000 de la 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945. Pentru considerentele expuse se va admite recursul, se va casa sentința civilă nr. 753 din 28 mai 2003 în sensul acordării drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000 pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, iar nu de la 8 iulie 1940.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului București împotriva sentinței civile nr.753 din 28 mai 2003 a Curții de Apel București , secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată în sensul că acordă drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2004.