ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 411/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată sub nr.811/2003, reclamantul T.O. în contradictoriu cu

pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, a  contestat decizia nr. 1488

din 1 octombrie 2002 emisă de pârâtă, sub aspectul perioadei de încadrare în

art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 care începea din anul 1940, conform

cererii depuse la comisia din cadrul Casei Județene citate.

Prin

sentința nr. 753 din 28 mai 2003, s-a admis acțiunea reclamantului, s-a anulat

decizia nr. 1488 din 1 octombrie 2002 emisă de pârâtă care a fost obligată la

emiterea unei noi decizii în baza art. 1 lit. c) din Lega nr. 189/2000 și art.

2 din H.G. nr. 127/2002 pentru perioada 8 iulie 1940 – 6 martie 1945 și

acordarea drepturilor corespunzătoare începând cu data de 1 iunie 2002.

Pentru

a pronunța astfel, instanța a avut în vedere:

Din

carnetul de identitate nr. 810 din 8 iulie 1940 rezultă că reclamantul împreună

cu familia erau refugiați din Bucovina în comuna Bănești – Prahova, situație

care nu a fost avută în vedere de comisie la stabilirea drepturilor conform

art.1 lit. c) din Legea nr.189/2000. Data refugiului familiei conform

înscrisului citat este 8 iulie 1940.

Împotriva

sentinței a formulat recurs Casa de Pensii a Municipiului București,

criticând-o astfel:

Pentru

tatăl reclamantului s-a depus autorizația emisă de Administrația Provincială a

Bucovinei din care a  rezultat că acesta avea dreptul să călătorească pe

distanța Cernăuți în interes de serviciu, permis de liberă circulație, permis

de trecere datat 1941.

Cu

aceste acte inclusiv cu carnetul de identitate nr.810 din 8 iulie 1940, nu s-a

făcut dovada perioadei de refugiu, mai exact sfârșitul acesteia.

Conform

adresei C.N.P.A.S. nr. 1026 în  art. 2/2 se precizează că în  lipsa

documentelor, dovada persecuției pe motive etnice se poate face prin declarații

cu martori autentificate prin notariat.

Analizându-se

actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Carnetul

de identitate nr.810 din 8 iulie 1940 eliberat tatălui reclamantului,

precizează domiciliul în comuna Bănești, județul Prahova. În carnet  figurează

soția  O.T. și fiul reclamant T.O. – elev.

De

asemenea, figurează localitatea de unde a fost evacuat Ciupea Storogineț.

În

aceste condiții este incontestabil  faptul că reclamantul s-a aflat în refugiu

împreună cu părinții evacuați pe motive etnice, perioada fiind cea recunoscută

de Legea nr.189/2000 de la 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945.

Pentru

considerentele expuse se va admite recursul, se va casa sentința civilă nr. 753

din 28 mai 2003 în sensul acordării drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000

pentru perioada 6 septembrie 1940 -  6 martie 1945, iar nu de la 8 iulie 1940.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului București împotriva

sentinței civile nr.753 din 28 mai 2003 a Curții de Apel București , secția de

contencios administrativ.

Casează

sentința atacată în sensul că acordă drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000

pentru perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 3 februarie 2004.