ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3408/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 13 iulie 2000 la Tribunalul București, reclamanta SC T. SA a chemat în judecată pârâta SC G. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 17.188.786 lei contravaloarea serviciilor executate, 2.620.230 lei daune-interese, calculate la nivelul dobânzii comerciale și 1.659.721 lei cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă 5182, pronunțată la 19 septembrie 2000 în dosarul nr. 6003/2000, Tribunalul București, secția comercială, a admis în parte acțiunea reclamantei. Pârâta a fost obligată să plătească 17.188.786 lei, contravaloarea serviciilor prestate, precum și 1.659.721 lei, cheltuieli de judecată reclamantei.

Capătul de cerere pentru acordarea daunelor-interese a fost respins ca neîntemeiat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, între părți, au existat raporturi comerciale în formă simplificată, fără existența unui contract scris. Reclamanta a efectuat în aceste condiții, manoperă – brodat și servicii, emițând factura nr. 1657952 din 9 martie 2000, pentru suma de 17.188.786 lei, sumă ce nu a fost achitată de pârâtă. Cererea pentru acordarea de daune interese, calculate la nivelul dobânzii comerciale, a fost respinsă cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada legăturii de cauzalitate între neexecutarea de către pârâtă a obligației sale și dobânzile bancare plătite de reclamantă la credite contractate pentru desfășurarea activității sale.

Apelul declarat de societatea pârâtă, împotriva acestei sentințe, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia civilă nr. 441 pronunțată la 15 martie 2001. Împotriva acestei decizii, pârâta SC G. SRL a declarat recurs, solicitând desființarea acesteia și, pe fond, respingerea acțiunii. Fără a nega existența raporturilor comerciale simplificate între părți, recurenta pârâtă susține că reclamanta nu a făcut dovada prestării serviciilor pentru care a emis factura în litigiu, iar celelalte servicii prestate efectiv, au fost achitate integral. Documentele emise de intimata reclamantă nu sunt confirmate de un delegat al recurentei pârâte, iar reclamanta a încercat o dublă facturare, neacceptabilă pentru pârâta recurentă.

Recursul pârâtei a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ. Cum dispozițiile art. 304 pct.11 au fost abrogate anterior declarării recursului (17 aprilie 2001) prin O.G. nr. 138 din 2 octombrie 2000, recursul va fi examinat numai pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Sub acest aspect, se constată că atât prima instanță, cât și instanța de apel au pronunțat hotărâri legale și temeinice, reținând că reclamanta a făcut dovada prestării serviciilor a căror plată o pretinde, și a faptului că cele 2835 bucăți broderii au fost preluate de societatea pârâtă, însă, factura din 9 martie 2000, emisă de reclamantă, nu a fost achitată, deși, referitor la această factură, recurenta pârâtă nu a practicat un refuz expres, chiar dacă, la 5 iunie 2000, debitul a fost notificat pârâtei prin executor judecătoresc, în conformitate cu prevederile art. 1079 C. civ.

În aceste împrejurări, recursul declarat de societatea pârâtă se privește ca nefondat și, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de pârâta SC G. SRL București, împotriva deciziei nr. 441 din 15 martie 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iulie 2003.