ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 201/2004

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 157 din 11

aprilie 2002 a Tribunalului Prahova, au fost condamnați inculpații:

- Y.A. și

- A.S. la câte 10 ani închisoare,

pentru infracțiunea de furt calificat cu consecințe deosebit de grave,

prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (1), lit. a), e) și g) și alin. (4) C.

pen.

Inculpatul Y.A. a mai fost condamnat

la un an închisoare, pentru infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei,

prevăzută de art. 69 din Legea nr. 56/1992, urmând să execute în baza art. 33

lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.

Totodată instanța a menținut starea

de arest a inculpaților, a dedus din pedepse durata arestării preventive de la

10 septembrie 2001, pentru inculpatul Y.A. și de la 14 noiembrie 2001, pentru

inculpatul A.S., la zi și i-a obligat la cheltuieli judiciare către stat,

disjungând soluționarea laturii civile.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut în fapt următoarele:

La data de 4 iunie 2001, prin

punctul de trecere a frontierei Giurgiu - Ruse, a intrat în România un autotren

TIR, condus de șoferul turc E.T., însoțit de O.F., încărcat la Istambul cu

marfă pentru firma germană S.T MUNCHEN.

Cei doi cetățeni turci, E.T. și O.F.

(trimiși în judecată separat) au fost așteptați pe linia de centură a

municipiului București de inculpații Y.A. și A.S. care le-a propus să le predea

marfa (confecții) pentru a o valorifica. Cei doi fiind de acord, autotrenul a

fost condus de inculpatul O.F. în comuna Tătărani, sat Gheboieni, din județul

Dâmbovița împreună cu inculpatul A.S., la locuința părinților numitei A.N.,

prietena inculpatului Y.A. pe care au asigurat-o că sunt proprietarii mărfii,

unde a și fost descărcată.

Inculpații E.T. și A.S. au înoptat

cu părinții numitei A.N., în timp ce aceasta împreună cu inculpatul Y.A. au

revenit în București cu un alt autovehicul, iar inculpatul O.F. a condus

autotrenul TIR și l-a parcat pe linia de centură a municipiului București.

Ulterior autotrenul a fost parcat la sediul T.C. SRL BUCUREȘTI, de unde a fost

ridicat de organele de poliție și restituit părții vătămate.

Pentru a induce în eroare organele

de poliție și a obține astfel din partea acestora că autotrenul cu marfă ar fi

fost sustras, la data de 14 iunie 2001, inculpatul E.T. a fost transportat de

inculpatul Y.A. la Poliția orașului Băicoi, unde primul a depus o plângere, în

sensul că ar fi fost sechestrat de două prostituate și după ce i s-a dat drumul

ar fi constatat dispariția autovehiculului și a mărfii.

Valoarea totală a prejudiciului

cauzat firmei germane SC S.T. MUNCHEN s-a reținut a fi de 8.900.000.000 lei

care s-a recuperat parțial prin restituirea autotrenului și a remorcii rămânând

nerecuperată contravaloarea mărfii în sumă de 3.500.000. lei.

S-a mai reținut că inculpatul Y.A.,

ulterior datei de 14 septembrie 2000, a pătruns fraudulos pe teritoriul

României, neavând pașaport.

Prin decizia penală nr. 459 din 14

octombrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, s-au respins, ca nefondate, apelurile

declarate de inculpații Y.A. și A.S. prin care susțineau că nu sunt vinovați,

întrucât nu s-au înțeles cu ceilalți doi autori care au transportat și introdus

marfa în România și că încadrarea juridică a faptei comise era în infracțiunea

de tăinuire și nu de furt, astfel că se impunea reducerea pedepselor.

Împotriva acestei decizii inculpații

menționați au declarat recurs reiterând motivele din apel, temeiuri de casare,

prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 18 C. proc. pen.

Recursul declarat de inculpatul Y.A.

este fondat pe un alt motiv, ce se va lua în examinare, din oficiu, iar

recursul declarat de inculpatul A.S. nu este fondat, pentru considerentele ce

vor fi expuse mai jos:

Din examinarea hotărârilor

pronunțate în cauză și a lucrărilor dosarului rezultă că instanțele,

întemeindu-se pe probele administrate, au stabilit și reținut corect starea de

fapt și vinovăția inculpaților și, de asemenea, au dat o corespunzătoare

încadrare juridică faptelor penale comise.

În declarațiile date, inculpații

E.T. și O.F. au confirmat faptul că pe linia de centură a municipiului

București au fost contactați de inculpații Y.A. și A.S. care le-au propus să

valorifice marfa și împreună au făcut demersuri pentru depozitarea și vânzarea

acesteia, inculpatul Y.A. ocupându-se ulterior de „vânzare” în centrul

comercial E. luând chiar din prima zi mai multe confecții în autoturismul cu

care se deplasa.

Martorii A.N., A.G. și A.A. au

relatat că la depozitarea mărfii în locuința părinților concubinei inculpatului

Y.A., inculpații au spus că posedă acte de proveniență a mărfii care este

proprietatea lor și vor să o valorifice.

În sfârșit inculpații au recunoscut

că s-au înțeles să valorifice marfa, ulterior revenind, în sensul că nu au avut

reprezentarea că marfa nu ar aparține conaționalilor lor, și deci s-ar face

vinovați doar pentru tăinuirea acesteia. O astfel de susținere este însă

contrazisă prin încercarea lor de a înscena tâlhărirea de către persoane

necunoscute, prin plângerea adresată organului de poliție.

Prin urmare, rezultă probe certe de

vinovăție a inculpaților în sustragerea mărfii aparținând firmei germane,

astfel că nici cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de

tăinuire nu se justifică și nici de trimiterea cauzei la prima instanță pentru

completarea probelor.

Referitor la pedepsele aplicate

inculpaților se constată că acestea au fost just individualizate, în raport de

prevederile art. 72 C. pen., în care sens instanța de fond, a avut în vedere

gradul mare de pericol social al infracțiunii de furt comise, exprimat în

împrejurările concrete de fapt în care a fost comisă, sus-arătate, de consecințele

prejudiciabile pentru partea vătămată și cooperarea mai multor persoane la

realizarea sustragerii.

Ca atare, pentru acest considerent

se va respinge recursul declarat de inculpatul A.S., iar recursul declarat de

inculpatul Y.A. se va admite pentru un alt motiv, invocat din oficiu și anume

pentru omisiunea de a se constata că pedeapsa de un an închisoare aplicată

pentru infracțiunea de trecere frauduloasă prevăzută de art. 69 din Legea nr.

56/1992, a fost grațiată, în întregime condiționat, conform art. 1 din Legea

nr. 543/2002.

Din pedepsele aplicate inculpaților

se va deduce durata arestării preventive.

Inculpatul A.S. va fi obligat la

cheltuieli judiciare către stat din care onorariul de avocat pentru apărarea sa

din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției, iar onorariul

cuvenit interpretului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul Y.A. împotriva deciziei penale nr. 459 din 14 octombrie 2002 a

Curții de Apel Ploiești.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 157 din 11 aprilie 2002 a Tribunalului Prahova cu privire la

neaplicarea dispozițiilor Legii nr. 543/2002 pentru pedeapsa stabilită

inculpatului pentru infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei prevăzută

de art. 69 din Legea nr. 56/1992.

Înlătură aplicarea art. 33 lit. a)

și art. 34 lit. b) C. pen.

Descontopește pedeapsa rezultantă de

10 ani închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente de un an

închisoare, pentru infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei prevăzută

de art. 69 din Legea nr. 56/1992 și 10 ani închisoare, pentru infracțiunea de

furt calificat, prevăzută de art. 208 - art. 209 alin. (1) lit. a), e) și g) și

alin. (4) C. pen.

În baza art. 1 din Legea nr.

543/2002 constată grațiată integral și condiționat pedeapsa de un an închisoare

aplicată inculpatului Y.A. pentru infracțiunea de trecere frauduloasă a

frontierei prevăzută de art. 69 din Legea nr. 56/1992.

Atrage atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

Inculpatul Y.A. urmează să execute

pedeapsa de 10 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 10 septembrie

2001 la 14 ianuarie 2004.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul A.S. împotriva deciziei penale nr. 459 din 14 octombrie

2002 a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 14 noiembrie

2001 la 14 ianuarie 2004.

Obligă pe inculpatul A.S. la plata

sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă turcă se va

plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 ianuarie 2004.