ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 548/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 547/F/CA/2003 reclamanta G.E. în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Suceava, a solicitat modificarea hotărârii nr. 1161/19 februarie 2003 emisă de pârâtă în sensul recunoașterii calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000 și pentru perioada 1 iunie 1940 - 31 iulie 1941, așa cum rezultă din actele oficiale depuse la dosar. Prin sentința nr. 176/F/15 iulie 2003, s-a admis acțiunea reclamantei, s-a modificat Hotărârea nr. 1161/19 februarie 2003 în sensul acordării drepturilor și pentru perioada 1 iunie 1940 – 31 iulie 1941 cu menținerea celorlalte dispoziții.

Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere faptul că reclamanta a făcut dovada în condițiile legii speciale pentru prima etapă a refugiului la Ploiești și Sinaia din iunie 1940 – iulie 1941 în acest sens certificatul nr. 8996/15 aprilie 1959 eliberat de Ministerul Afacerilor Interne – Direcția Generală a Arhivelor Statului, atestând perioada de refugiu a tatălui reclamantei și a familiei în perioada 1 iunie 1940 - 31 iulie 1941. Împotriva sentinței a formulat recurs Casa Județeană de Pensii Brașov, criticând-o astfel: Reclamanta Gava Elisaveta a depus actele la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din care i s-a stabilit calitatea de beneficiară a legii pe perioada 19 martie 1944 – 6 martie 1945. Instanța de fond i-a recunoscut în plus perioada 1 iunie 1941 – 31 iulie 1941. În sensul Legii nr. 189/2000 perioada de persecuție etnică – în speță strămutarea într-o altă localitate decât cea de domiciliu, este cuprinsă între 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945. Instanța a extins perioada la o dată anterioară.

Actele depuse de reclamantă nu fac dovada strămutării pe criterii etnice recunoscută la instanța de fond. Momentul întoarcerii din refugiu în anul 1945, nu este dovedit. Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Într-adevăr, instanța de fond în mod eronat a stabilit data începutului primei perioade de refugiu la 1 iunie 1940, perioada stabilită de Legea nr. 189/2000 începe cu 6 septembrie 1940. Din certificatul nr. 8996/15 aprilie 1959 emis de Ministerul Afacerilor Interne – Direcția Generală a Arhivelor Statului, rezultă că tatăl reclamantei a funcționat ca gardian public de la 1 iunie 1940 la 31 iulie 1941 la Poliția Ploiești și Sinaia anterior fiind la Poliția Tighina și ulterior până la 30 noiembrie 1942 în aceeași localitate.

Indiferent în ce scop s-a eliberat certificatul sus menționat nu se poate invoca lipsa sa de autenticitate, fiind de la sine înțeles că tatăl reclamantei împreună cu familia au fost refugiați din Tighina în Ploiești și Sinaia. Cum perioada de strămutare recunoscută de Legea nr. 189/2000 are ca punct de plecare data de 6 septembrie 1940, critica sub acest aspect este fondată. Pentru considerentul expus se va admite recursul și se va casa sentința atacată numai cu privire la admiterea acțiunii și pentru perioada 6 septembrie 1940 – 31 iulie 1941.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței civile nr. 176/F din 15 iulie 2003 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată, în sensul că admite acțiunea și pentru perioada 6 septembrie 1940 – 31 iulie 1941. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2004.