ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2839/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2839/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, sub nr. 645/2994, reclamantul S.I. a solicitat în contradictoriu cu
pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, anularea hotărârii nr. 3646/2004, emisă
de pârâtă și emiterea unei hotărâri care să recunoască reclamantului, calitatea
de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie
1940 - 6 martie 1945.
În motivarea acțiunii,
reclamantul a arătat că împreună cu întreaga familie, în urma Dictatului de la Viena a fost nevoit să părăsească domiciliul din Brașov și să se refugieze în Sfântu Gheorghe,
județul Covasna, de unde s-au întors în Brașov, abia în anul 1947.
Prin sentința civilă nr. 117/F
din 28 septembrie 2004, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios
administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul S.I., în
contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Brașov și a anulat hotărârea nr. 3646
din 21 aprilie 2004, emisă de pârâtă. A obligat pârâta să emită o nouă hotărâre
în care să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor
Legii nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Pentru a pronunța această
soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul s-a refugiat pe perioada 6
septembrie 1940 - 6 martie 1945, perioadă pentru care urmează a-i recunoaște
drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Împotriva sentinței sus-menționate
a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Brașov care a motivat, în esență,
că instanța nu menționează care este persecuția etnică care l-a determinat pe contestator
să-și părăsească domiciliul din Brașov și să se stabilească în Sfântu Gheorghe
aflat sub stăpânire maghiară și că statul român nu a avut o politică de
persecuție etnică aplicată propriilor cetățeni de origine maghiară.
Recursul este nefondat.
A se refugia înseamnă, pe
lângă retragerea dintr-un teritoriu ocupat și a fugi din fața unui pericol sau
unei neplăceri, căutând sprijin sau ocrotire la cineva sau undeva.
În urma Dictatului de la Viena, fiecare a încercat să se pună la adăpost din fața primejdiilor imediate, prin
refugiere pe teritoriul unde credeau a găsi sprijin și ocrotire: naționalii
români s-au retras de pe teritoriile ocupate de trupele hortyste, iar etnicii
maghiari s-au refugiat în aceste teritorii.
În aceste condiții, pentru
egalitate de tratament, în mod întemeiat a reținut Curtea, că reclamantul, așa
cum a dovedit cu declarațiile martorilor, s-a refugiat pe perioada 6 septembrie
1940 - 6 martie 1945 din Brașov, în Sfântu Gheorghe.
Față de considerentele mai
sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins în
temeiul art. 312 C. proc. civ., menținându-se sentința criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței civile nr. 117/F din 28
septembrie 2004 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios
administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 26 aprilie 2005.