ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2427/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul S.C. a chemat în

judecată Casa Județeană de Pensii Brașov, solicitând instanței ca, în

contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 4323 din 12

septembrie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia, să emită o nouă hotărâre,

prin care să-i recunoască calitatea de refugiat, conform art. 1 lit. c) din

Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, împreună cu familia, a

fost nevoit să se refugieze din motive etnice, din Brașov, în localitatea

Baraolt, județul Covasna, apoi în Târgu Mureș, fiind persecutat etnic.

Curtea de Apel Brașov, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 156/F din 6 decembrie 2005, a respins acțiunea formulată de reclamant, reținând că acesta nu a făcut dovada persecuțiilor

exercitate asupra familiei sale, prin înlăturarea de la serviciu a părinților.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamantul S.C., care a susținut că declarația martorilor nu

a fost consemnată integral, în sensul că nu s-a arătat că tatăl său a fost dat

afară din serviciu, pentru simplu motiv că era de etnie maghiară.

Recursul este nefondat.

Legea nr. 189/2000 acordă anumite

drepturi, numai persoanelor care au fost persecutate etnic, de regimurile

instaurate ca urmare a Dictatului de la Viena din 7 august 1940, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și care și-au părăsit domiciliul,

refugiindu-se de pe teritoriul ocupat, pe un teritoriu unde să nu mai fie

persecutate din același motiv, cu condiția dovedirii acestei situații (a unei

persoane persecutate din motive etnice), cu actele prevăzute de Legea nr. 189/2000

și H.G. nr. 127/2002.

În cauză, reclamantul nu a făcut

dovada calității de refugiat pe motive etnice, neputând beneficia de

prevederile Legii nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată.

Astfel, din adresa nr. C.314 din 28

martie 2005, emisă de Direcția Județeană Brașov a Arhivelor Naționale rezultă

că nici reclamantul și nici familia acestuia (S.A., S.K. și S.P.) nu figurează

ca refugiați în evidențele pe care le deține.

Cât privește depozițiile martorilor,

urmează a se constata că acestea nu sunt concludente în soluționarea cauzei,

atâta vreme, cât aceștia (martorii) arată că tatăl reclamantului a trebuit să

plece, în altă localitate, pentru lipsa serviciului, și nu din cauza

persecuției etnice la care ar fi fost supus.

Rezultă, așadar, că reclamantul nu a

făcut dovada persecuției etnice și că instanța de fond a pronunțat o hotărâre

legală și temeinică, astfel că recursul fiind nefondat, urmează să fie respins

ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C.

împotriva sentinței civile nr. 156/F din 6 decembrie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 iunie 2006.