ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2415/2006

HOTĂRÂRE

27.06.2006

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2415/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta I.A. a chemat în judecată

Casa Județeană de Pensii Satu Mare, solicitând instanței ca, în contradictoriu

cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 127 din 9 mai 2005, emisă de pârâtă

și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000,

pentru perioada 15 august 1942 - 6 martie 1945.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că din cauza represiunii autorităților maghiare, la 15 august 1942, a fost nevoită ca, împreună cu familia, să părăsească Ardealul de Nord, ocupat de autoritățile

hortyste și să plece din localitatea Cesari, Sântioana de azi, județul Cluj, în

localitatea Mociu, județul Cluj, la familia C.S., de unde s-au întors în

octombrie 1945.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința nr. 259 din 17 octombrie 2005, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a dispus anularea hotărârii nr. 127 din 9 mai 2005,

emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta din urmă să-i recunoască calitatea de beneficiară

a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 1 septembrie 1942 - 6 martie 1945.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada că s-a născut la Sântioana și că a fost nevoită să se refugieze cu familia, în localitatea Mociu, datorită

persecuțiilor etnice.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Satu Mare, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că

schimbul de domiciliu nu a fost determinat de persecuția etnică a reclamantei.

Recursul este nefondat.

Legea nr. 189/2000 acordă anumite

drepturi, numai persoanelor care au fost persecutate etnic de regimurile

instaurate ca urmare a Dictatului de la Viena din 7 august 1940, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și care și-au părăsit domiciliul,

refugiindu-se de pe teritoriul ocupat, pe un teritoriu unde să nu mai fie

persecutate din același motiv, cu condiția dovedirii acestei situații (a unei

persoane persecutate din motive etnice), cu actele prevăzute de Legea nr. 189/2000

și H.G. nr. 127/2002.

În speță, din probele administrate

rezultă că reclamanta s-a născut la data de 5 august 1942, în satul Cesari,

județul Cluj, însă la data de 15 august 1942 a fost nevoită ca, împreună cu familia, să părăsească Ardealul de Nord, respectiv domiciliul și să se mute în

localitatea Mociu, județul Cluj, până în octombrie 1945, din cauza

persecuțiilor etnice la care au fost supuși.

Că așa stau lucrurile, rezultă și

din hotărârea nr. 4209 din 23 mai 2005 a Casei Județene de Pensii Brașov, care acordă fratelui reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pe

perioada 10 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

Cum reclamanta a dovedit că a fost

persecutată etnic în perioada august 1942 - martie 1945 și a fost constrânsă să

părăsească localitatea de domiciliu (Sântioana), aflată sub ocupație maghiară,

în mod corect instanța de fond i-a recunoscut calitatea de persoană refugiată,

acordându-i drepturile corespunzătoare.

Față de cele ce preced, se constată

că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.