ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3598/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe

rolul Curții de Apel Brașov, reclamanta S.P. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, anularea deciziei de revizuire nr. 4367

din 9 noiembrie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia de a emite o nouă

hotărâre prin care să stabilească în favoarea reclamantei, calitatea de

beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie

1945, cu acordarea drepturilor cuvenite începând cu data de 1 octombrie 2004.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că decizia de revizuire a fost emisă cu interpretarea greșită a legii,

întrucât dispozițiile aplicabile nu fac discriminare între etnii, iar

indiferent de ocupația ce a existat pe teritoriul respectiv, dacă persoana a

fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu din cauza persecuției

etnice, aceasta este îndrituită să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea

nr. 189/2000.

Prin sentința nr. 49/F din 6 martie

2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal,

instanța a admis contestația formulată și a dispus anularea deciziei de

revizuire nr. 4367 din 9 noiembrie 2005, obligând, totodată, pârâta să emită o

nouă hotărâre prin care să stabilească în favoarea reclamantei, calitatea de

beneficiară a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru

perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 octombrie

2004.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că esențial pentru încadrarea în prevederile legii este

motivul strămutării, respectiv persecuția etnică, indiferent de spațiul

geografic, iar că potrivit probatoriului administrat în cauză, părăsirea de

reclamantă a localității de domiciliu a fost consecința persecuției etnice.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Brașov, criticând soluția pronunțată

pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă a susținut

că interpretarea dată de prima

instanță excede cadrului legal instituit prin OG nr. 105/1999, noțiunea de

refugiere presupunând părăsirea unui teritoriu ocupat. S-a mai precizat că în

speță nu s-a făcut dovada persecuției pe motive etnice exercitată de regimurile

instaurate în România, probatoriul administrat în acest sens constând în

aprecieri subiective ale martorilor.

Înalta Curte de Casație si Justiție,

analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, constată fondat recursul declarat,

pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 1

lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările și completările ulterioare, de dispozițiile acestei ordonanțe

beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit

persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată”

în altă localitate conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002, privind Normele de

aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care

a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive

etnice”.

În speță, probatoriul

administrat în cauză nu face dovada faptului că părăsirea domiciliului de către

intimata-reclamantă s-ar fi datorat unor motive etnice.

Astfel, martorii K.A. și

M.Ș. declară, pe de o parte, că reclamanta s-a refugiat în perioada 1940 -

1945, împreună cu tatăl și cu sora sa, din municipiul Brașov, în comuna Zagon,

județul Covasna, iar pe de altă parte, că în aceeași perioadă, și anume, 1940 -

1945, tatăl reclamantei a fost persecutat și amenințat cu detenția, fără a

preciza, totodată, în ce anume a constat persecuția și în ce împrejurare au

luat cunoștință de cele relatate.

De asemenea, martorul A.L.,

audiat nemijlocit de prima instanță, a declarat că motivul părăsirii de către

reclamantă, împreună cu familia, a localității de domiciliu, a fost un incident

ce a avut loc la o petrecere, urmare a faptului că au fost cântate piese în

limba maghiară, motivație ce nu reprezintă, însă, persecuție etnică în

accepțiunea textului de lege. Martorul a mai declarat că a luat cunoștință de

aspectele relatate din povestirile părinților reclamantei.

De asemenea, se reține că

declarațiile martorilor nu au fost susținute cu acte din care să rezulte că, la

rândul lor, ar fi fost în situația prevăzută de Legea nr. 189/2000.

Pentru considerentele

arătate, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ.,

va admite recursul declarat, va modifica sentința atacată, iar, pe fond, va

respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței nr. 49/F din 6 martie 2006 a

Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul

că respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 octombrie 2006.