ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3596/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Brașov, reclamantul R.F. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, anularea deciziei de revizuire nr. 4432

din 9 decembrie 2005, emisă de pârâtă și obligarea pârâtei de a emite în

favoarea sa, o nouă hotărâre prin care să-i recunoască calitatea de beneficiar

al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6

septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor bănești cuvenite

începând cu 1 ianuarie 2005.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că interpretarea dată de pârâtă este nelegală, complet eronată și

discriminatorie, textul de lege nefăcând distincție între etnii și neprevăzând

cerința ca persoana persecutată să își schimbe domiciliul în altă țară.

Prin sentința nr. 54/F din 6 martie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost

admisă, instanța dispunând anularea deciziei atacate și obligarea pârâtei la

emiterea unei noi hotărâri prin care să recunoască reclamantului calitatea de

beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru

perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor bănești

cuvenite începând cu 1 ianuarie 2005.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că în accepțiunea Legii nr. 189/2000, esențial este motivul

strămutării, respectiv persecuția etnică, aspect dovedit prin probatoriul

administrat în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Brașov, criticând soluția pronunțată

pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9, respectiv 304

1

C. proc. civ., opinând că în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000

se încadrează doar persoanele care au fost strămutate în altă localitate, decât

cea de domiciliu, fiind efectiv mutate sau obligate să își schimbe domiciliul,

iar reclamantul nu a putut face dovada persecuției pe motive etnice, prin acte

oficiale. Recurenta-pârâtă mai susține că, în opinia sa, în prevederile art. 1 lit.

c) din Legea nr. 189/2000, se încadrează persoanele refugiate din Ardealul de

Nord, ca urmare a Dictatului de la Viena, cele refugiate din Basarabia și

Bucovina de Nord, ca urmare a Ultimatumului U.R.S.S. din 26/27 iunie 1940 și

cele care au făcut obiectul schimbului de populație între România și Bulgaria,

în baza Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940.

Înalta Curte de Casație si Justiție,

analizând motivele invocate, în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, constată nefondat recursul declarat,

pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 1

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

dispozițiile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul

mai sus menționat.

De asemenea, potrivit art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale

eliberate de organele competente și, în lipsa acestor acte, prin declarație cu

martori.

Art. 2 din Normele de

aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/l999 dispune că persoana strămutată este

aceea care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în

altă localitate, din motive etnice.

Din probele administrate în cauză

rezultă că părăsirea de către intimatul-reclamant, împreună cu familia sa, a

localității de domiciliul și refugierea în municipiul Miercurea Ciuc, a fost

determinată de persecuțiile etnice exercitate.

Împrejurarea că intimatul-reclamant

este de etnie maghiară, nu prezintă relevanță sub aspectul recunoașterii

statutului de refugiat, deoarece legea nu face o distincție în acest sens, iar

persecuția etnică a fost dovedită, în conformitate cu prevederile art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002.

În consecință, în mod

corect, instanța de fond a apreciat și reținut că reclamantul are statut de

refugiat, beneficiind de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, completată

și modificată.

Pentru considerentele

arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică,

iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței nr. 54/F din 6 martie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 octombrie 2006.