ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 601/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea adresată la 4 iunie 2001 Primăriei și Consiliului Local al comunei Poienarii Burchii, județul Prahova, numiții P.D.C., P.D.M., A.D.G., C.M.M., T.M.C., A.I.G.M. și H.I.E., au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului situat în comuna Poienarii-Burchii, județul Prahova, format din casă și terenul aferent cuprinzând curtea și grădina în suprafață de 9000 mp, imobil ce a aparținut părinților lor D. și D.A. În motivarea notificării persoanele îndreptățite au arătat că imobilul a fost preluat de la părinții lor în mod abuziv și fără un titlu valabil în toamna anului 1949, iar în conformitate cu alin. (4) al art. 16 din Legea nr. 10/2001, dispozițiile alin. (1) și (2) nu se aplică imobilelor preluate fără titlu valabil, aceasta fiind situația imobilului pe care îl revendică.

Prin dispoziția nr. 71 din 8 octombrie 2001 Primarul comunei Poienarii Burchii, județul Prahova, a respins cererea de restituire în natură a imobilului și a acordat solicitanților măsuri reparatorii în echivalent constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, conform art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. La data de 16 noiembrie 2001 P.D.M., P.D.C., A.D.G., C.M.M., T.M.C., A.I.G.M. și H.I.E. au contestat în justiție dispoziția primarului, solicitând anularea acesteia și restituirea în natură a imobilului din comuna Poienarii Burchii, județul Prahova, compus din construcții și teren în suprafață de 9000 mp.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că pe terenul cumpărat de tatăl lor D.A., acesta a ridicat conform autorizației nr. 1 din 9 mai 1935 imobilul revendicat, compus din subsol, parter și etaj, precum și din anexe gospodărești, întreaga familie fiind evacuată din imobil într-o noapte din luna octombrie 1949. Imobilul a avut destinația de locuință pentru întreaga familie, fiind singura lor locuință, din care au fost evacuați abuziv și întrucât bunul a fost preluat de stat fără titlu valabil, sunt incidente prevederile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, restituirea urmând a se face în natură. Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Prahova, secția civilă, prin sentința nr. 306 din 25 iunie 2002, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților, soluție confirmată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, care, prin decizia nr. 95 din 20 septembrie 2002, a respins ca nefondat apelul reclamanților.

Pentru a decide astfel instanțele au reținut și motivat că potrivit art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001, prin imobile preluate în mod abuziv se înțeleg și acele imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. În speță, instanțele au reținut că imobilul a fost preluat în proprietatea fostului Sfat Popular al Comunei Poienarii Burchii, în temeiul Decretului nr. 511 din 28 noiembrie 1955 prin decizia nr. 11 din 23 mai 1957 emisă de fostul Comitet Executiv al Sfatului Popular al Comunei Poienarii Burchii. În art. II din decizie se face precizarea că aceasta ține loc de act de proprietate și se va transcrie în registru special, operațiune care a avut loc.

Pe de altă parte, reclamanții nu au făcut dovada că această decizie ar fi fost atacată de către autorii lor sau ar fi solicitat constatarea nulității absolute a respectivului înscris pe motiv că el a fost dat cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare la acea dată. Instanțele au hotărât că atât timp cât la baza emiterii deciziei nr. 11 din 23 mai 1957 s-a aflat Decretul nr. 511 din 28 noiembrie 1955, statul a preluat imobilul cu titlu valabil, bunul aflându-se în posesia și proprietatea unei instituții publice, situație în care sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei dată în apel prin care s-a păstrat sentința tribunalului în termen legal au declarat recurs reclamanții care au adus hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză următoarele critici: imobilul revendicat a avut destinația de locuință, fiind singura locuință a familiei reclamanților, iar restituirea lui în natură este posibilă astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care se referă în mod expres la imobilele care aveau altă destinație decât aceea de locuință; intimata, Primăria Comunei Poienarii Burchii, care a funcționat în imobilul revendicat, a recunoscut la interogatoriu că are spațiu cu destinație de primărie într-o clădire proprie construită special în acest scop pe care îl poate ocupa oricând; inițial, imobilul a fost preluat în folosință prin Ordinul de rechiziție nr. 1 din 1 decembrie 1949, iar Legea rechizițiilor nr. 439 din 5 iunie 1945 a fost abrogată prin Decretul nr. 359 din 2 decembrie 1948, astfel că ordinul de rechiziție a fost ilegal cât timp legea în baza căruia a fost emis era abrogată; rechiziția presupunea o cedare temporară a folosinței unor bunuri, impusă de o stare excepțională, iar prin intermediul ei în nici un mod nu opera un transfer al dreptului de proprietate;

prin decizia de preluare a imobilului au fost încălcate prevederile Decretului nr. 511/1955 care în art. 1 preciza în mod expres ce bunuri făceau obiectul acestui act normativ și anume numai bunurile cu caracter economic, iar nu casele de locuit; întrucât decizia de preluare nu a avut la bază o lege, imobilul a fost preluat abuziv și fără titlu valabil. Recursul este fondat, în sensul considerentelor care succed: Terenul situat în intravilanul comunei Poienarii Burchii, județul Prahova a fost dobândit prin cumpărare de către autorul reclamanților-recurenți, D.A. potrivit contractului autentificat sub nr. 2458 din 25 ianuarie 1935 de fostul Tribunal Ilfov, secția notariat, și transcris sub nr. 809 din 31 ianuarie 1935 la grefa aceluiași tribunal.

Pe acest teren, D.A. a ridicat, conform autorizației de construcție nr. 1 din 9 mai 1935, eliberată de Primăria comunei Poienarii Burchi, mai multe construcții reprezentând casă de locuit și anexe gospodărești, așa cum se regăsesc și astăzi, aspect necontestat de părțile în litigiu. Inițial, proprietarul nemișcătorului și familia lui au pierdut folosința bunului prin Ordinul de rechiziție nr. 1 din 1 decembrie 1949, ordin emis ilegal deoarece Legea nr. 439 din 5 iunie 1945 privitoare la efectuarea de rechiziții pentru cartiruirea de persoane, autorități și instituții era abrogată din 2 decembrie 1948. Prin Deciziunea nr. 11 din 23 mai 1957 emisă de fostul Comitet Executiv al comunei Poienarii Burchii s-a prevăzut că “imobilul fosta proprietatea moșierului D.A.

se consideră intrat în proprietatea Sfatului Popular al comunei Poienarii Burchii în conformitate cu Decretul nr. 511 din 28 noiembrie 1955 (pe data de 1 decembrie 1949)”. Potrivit Decretului nr. 511 din 22 noiembrie 1955 (și nu 28 noiembrie 1955 cum greșit au reținut cele două instanțe din deciziunea amintită) bunurile rechiziționate până la data apariției decretului în temeiul unor acte normative enumerate în art. 1, se considerau intrate în proprietatea statului pe data rechiziționării lor.

Or, actele normative enumerate în art. 1 din Decretul nr. 511 din 22 noiembrie 1955 se refereau la bunurile cu caracter economic, la reprimarea speculei și a sabotajului economic, la monopolul vânzării spirtului, a băuturilor spirtoase și a taxelor de consumație și nu priveau în nici un mod bunurile cu altă afectațiune ale persoanelor fizice, cum erau imobilele cu destinație de locuință, adică case, anexe gospodărești, curți și grădini, astfel cum era compus și imobilul revendicat în prezentul litigiu.

Potrivit art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, dispozițiile art. 1 și art. 2 nu se aplică imobilelor preluate fără titlu valabil, iar în conformitate cu art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat. Legile citate mai sus nu mai folosesc sintagma “cu titlu” (respectiv fără titlu), ci pe aceea de “titlu valabil”, condiționând valabilitatea titlului prin care statul a preluat bunurile de conformitatea lui cu Constituția, tratatele internaționale și legile în vigoare la momentul preluării.

Așadar, potrivit voinței legiuitorului, au ieșit din patrimoniul fostului proprietar și au intrat în proprietatea statului numai bunurile a căror preluare a avut loc cu respectarea strictă a legislației epocii. Pe cale de consecință, dispozițiile Decretului nr. 511 din 22 noiembrie 1955 nu puteau constitui temei legal de trecere a imobilului în proprietatea statului ori în proprietatea unității administrativ-teritoriale, fiind în coliziune vădită cu principiile care guvernau și ocroteau dreptul de proprietate privată izvorâte din prevederile art. 8 ale Constituției din 1948 și art. 480 C. civ., prevederi sub care a fost adoptat decretul.

Mai mult, chiar dacă s-ar face abstracție de acest raționament, nu se poate ajunge la concluzia că nemișcătorul litigios a fost preluat în temeiul acestui act normativ cu titlu valabil, deoarece, trecerea în proprietatea statului a bunurilor rechiziționate potrivit Decretului nr. 511/1955, se referea la situațiile limitativ determinate prin acest act normativ, situații care nu priveau și imobilele cu destinație de locuință, așa cum s-a demonstrat mai sus. Față de cele de preced, se constată că instanțele cu încălcarea legii au ajuns la concluzia că imobilul revendicat a fost preluat cu titlu valabil, cererea reclamanților de restituire în natură a bunului fiind întemeiată și se regăsește în prevederile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Întrucât se impune restituirea în natură a imobilului, cu corelativul anulării Dispoziției nr. 71 din 8 octombrie 2001 emisă de Primarul comunei Poienarii Burchii și întrucât imobilul ce a constituit proprietatea autorilor reclamanților este compus din construcții și teren în suprafață de 9000 mp, urmare a admiterii recursului și a casării deciziei dată în apel, este necesară reluarea judecății la această instanță numai pentru stabilirea, pe bază de expertiză tehnică, a limitelor terenului revendicat.

În acest scop, având în vedere perioada mare de timp în care imobilul a fost preluat și deținut de unitatea administrativă locală și ținând seama de realitățile existente, determinate, posibil, de modificările intervenite în sistematizarea localității, se impune, în rejudecare, ca expertul ce va fi desemnat să stabilească limitele actuale ale terenului aferent construcțiilor și care în anul 1949 avea dimensiunile de 9.000 mp și să propună instanței de trimitere soluții de restituire, fără ignorarea modificărilor ce au putut interveni în sistematizarea comunei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții P.M., P.C., A.D.G., A.G.M., C.M., T.C. și H.E. împotriva deciziei nr. 95 din 20 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza la aceeași curte de apel pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2004.