ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 601/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin notificarea

adresată la 4 iunie 2001 Primăriei și Consiliului Local al comunei Poienarii

Burchii, județul Prahova, numiții P.D.C., P.D.M., A.D.G., C.M.M., T.M.C.,

A.I.G.M. și H.I.E., au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în

natură a imobilului situat în comuna Poienarii-Burchii, județul Prahova, format

din casă și terenul aferent cuprinzând curtea și grădina în suprafață de 9000

mp, imobil ce a aparținut părinților lor D. și D.A.

În motivarea

notificării persoanele îndreptățite au arătat că imobilul a fost preluat de la

părinții lor în mod abuziv și fără un titlu valabil în toamna anului 1949, iar

în conformitate cu alin. (4) al art. 16 din Legea nr. 10/2001, dispozițiile

alin. (1) și (2) nu se aplică imobilelor preluate fără titlu valabil, aceasta

fiind situația imobilului pe care îl revendică.

Prin dispoziția

nr. 71 din 8 octombrie 2001 Primarul comunei Poienarii Burchii, județul

Prahova, a respins cererea de restituire în natură a imobilului și a acordat

solicitanților măsuri reparatorii în echivalent constând în titluri de valoare

nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, conform art. 9 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001.

La data de 16

noiembrie 2001 P.D.M., P.D.C., A.D.G., C.M.M., T.M.C., A.I.G.M. și H.I.E. au

contestat în justiție dispoziția primarului, solicitând anularea acesteia și

restituirea în natură a imobilului din comuna Poienarii Burchii, județul

Prahova, compus din construcții și teren în suprafață de 9000 mp.

În motivarea

acțiunii reclamanții au arătat că pe terenul cumpărat de tatăl lor D.A., acesta

a ridicat conform autorizației nr. 1 din 9 mai 1935 imobilul revendicat, compus

din subsol, parter și etaj, precum și din anexe gospodărești, întreaga familie

fiind evacuată din imobil într-o noapte din luna octombrie 1949. Imobilul a

avut destinația de locuință pentru întreaga familie, fiind singura lor

locuință, din care au fost evacuați abuziv și întrucât bunul a fost preluat de

stat fără titlu valabil, sunt incidente prevederile art. 16 alin. (4) din Legea

nr. 10/2001, restituirea urmând a se face în natură.

Investit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul Prahova, secția civilă, prin sentința nr. 306

din 25 iunie 2002, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților, soluție

confirmată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, care, prin decizia nr. 95

din 20 septembrie 2002, a respins ca nefondat apelul reclamanților.

Pentru a decide

astfel instanțele au reținut și motivat că potrivit art. 2 lit. g) din Legea

nr. 10/2001, prin imobile preluate în mod abuziv se înțeleg și acele imobile

preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit de art. 6 alin. (1)

din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al

acesteia.

În speță,

instanțele au reținut că imobilul a fost preluat în proprietatea fostului Sfat

Popular al Comunei Poienarii Burchii, în temeiul Decretului nr. 511 din 28

noiembrie 1955 prin decizia nr. 11 din 23 mai 1957 emisă de fostul Comitet

Executiv al Sfatului Popular al Comunei Poienarii Burchii. În art. II din

decizie se face precizarea că aceasta ține loc de act de proprietate și se va

transcrie în registru special, operațiune care a avut loc.

Pe de altă

parte, reclamanții nu au făcut dovada că această decizie ar fi fost atacată de

către autorii lor sau ar fi solicitat constatarea nulității absolute a respectivului

înscris pe motiv că el a fost dat cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare

la acea dată.

Instanțele au

hotărât că atât timp cât la baza emiterii deciziei nr. 11 din 23 mai 1957 s-a

aflat Decretul nr. 511 din 28 noiembrie 1955, statul a preluat imobilul cu

titlu valabil, bunul aflându-se în posesia și proprietatea unei instituții

publice, situație în care sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001.

Împotriva

deciziei dată în apel prin care s-a păstrat sentința tribunalului în termen

legal au declarat recurs reclamanții care au adus hotărârilor judecătorești

pronunțate în cauză următoarele critici: imobilul revendicat a avut destinația

de locuință, fiind singura locuință a familiei reclamanților, iar restituirea

lui în natură este posibilă astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 9

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care se referă în mod expres la imobilele care

aveau altă destinație decât aceea de locuință; intimata, Primăria Comunei

Poienarii Burchii, care a funcționat în imobilul revendicat, a recunoscut la

interogatoriu că are spațiu cu destinație de primărie într-o clădire proprie

construită special în acest scop pe care îl poate ocupa oricând; inițial,

imobilul a fost preluat în folosință prin Ordinul de rechiziție nr. 1 din 1

decembrie 1949, iar Legea rechizițiilor nr. 439 din 5 iunie 1945 a fost

abrogată prin Decretul nr. 359 din 2 decembrie 1948, astfel că ordinul de

rechiziție a fost ilegal cât timp legea în baza căruia a fost emis era

abrogată; rechiziția presupunea o cedare temporară a folosinței unor bunuri,

impusă de o stare excepțională, iar prin intermediul ei în nici un mod nu opera

un transfer al dreptului de proprietate; prin decizia de preluare a imobilului

au fost încălcate prevederile Decretului nr. 511/1955 care în art. 1 preciza în

mod expres ce bunuri făceau obiectul acestui act normativ și anume numai

bunurile cu caracter economic, iar nu casele de locuit; întrucât decizia de

preluare nu a avut la bază o lege, imobilul a fost preluat abuziv și fără titlu

valabil.

Recursul este

fondat, în sensul considerentelor care succed:

Terenul situat

în intravilanul comunei Poienarii Burchii, județul Prahova a fost dobândit prin

cumpărare de către autorul reclamanților-recurenți, D.A. potrivit contractului

autentificat sub nr. 2458 din 25 ianuarie 1935 de fostul Tribunal Ilfov, secția

notariat, și transcris sub nr. 809 din 31 ianuarie 1935 la grefa aceluiași

tribunal. Pe acest teren, D.A. a ridicat, conform autorizației de construcție

nr. 1 din 9 mai 1935, eliberată de Primăria comunei Poienarii Burchi, mai multe

construcții reprezentând casă de locuit și anexe gospodărești, așa cum se

regăsesc și astăzi, aspect necontestat de părțile în litigiu.

Inițial,

proprietarul nemișcătorului și familia lui au pierdut folosința bunului prin

Ordinul de rechiziție nr. 1 din 1 decembrie 1949, ordin emis ilegal deoarece

Legea nr. 439 din 5 iunie 1945 privitoare la efectuarea de rechiziții pentru

cartiruirea de persoane, autorități și instituții era abrogată din 2 decembrie

1948.

Prin Deciziunea

nr. 11 din 23 mai 1957 emisă de fostul Comitet Executiv al comunei Poienarii

Burchii s-a prevăzut că “imobilul fosta proprietatea moșierului D.A. se

consideră intrat în proprietatea Sfatului Popular al comunei Poienarii Burchii

în conformitate cu Decretul nr. 511 din 28 noiembrie 1955 (pe data de 1

decembrie 1949)”.

Potrivit

Decretului nr. 511 din 22 noiembrie 1955 (și nu 28 noiembrie 1955 cum greșit au

reținut cele două instanțe din deciziunea amintită) bunurile rechiziționate

până la data apariției decretului în temeiul unor acte normative enumerate în

art. 1, se considerau intrate în proprietatea statului pe data rechiziționării

lor. Or, actele normative enumerate în art. 1 din Decretul nr. 511 din 22

noiembrie 1955 se refereau la bunurile cu caracter economic, la reprimarea

speculei și a sabotajului economic, la monopolul vânzării spirtului, a

băuturilor spirtoase și a taxelor de consumație și nu priveau în nici un mod

bunurile cu altă afectațiune ale persoanelor fizice, cum erau imobilele cu

destinație de locuință, adică case, anexe gospodărești, curți și grădini,

astfel cum era compus și imobilul revendicat în prezentul litigiu.

Potrivit art. 16

alin. (4) din Legea nr. 10/2001, dispozițiile art. 1 și art. 2 nu se aplică

imobilelor preluate fără titlu valabil, iar în conformitate cu art. 6 alin. (1)

din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al

acesteia, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al

unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada

6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în

temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor

internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării

lor de către stat.

Legile citate

mai sus nu mai folosesc sintagma “cu titlu” (respectiv fără titlu), ci pe aceea

de “titlu valabil”, condiționând valabilitatea titlului prin care statul a

preluat bunurile de conformitatea lui cu Constituția, tratatele internaționale

și legile în vigoare la momentul preluării. Așadar, potrivit voinței

legiuitorului, au ieșit din patrimoniul fostului proprietar și au intrat în

proprietatea statului numai bunurile a căror preluare a avut loc cu respectarea

strictă a legislației epocii.

Pe cale de

consecință, dispozițiile Decretului nr. 511 din 22 noiembrie 1955 nu puteau

constitui temei legal de trecere a imobilului în proprietatea statului ori în

proprietatea unității administrativ-teritoriale, fiind în coliziune vădită cu

principiile care guvernau și ocroteau dreptul de proprietate privată izvorâte

din prevederile art. 8 ale Constituției din 1948 și art. 480 C. civ., prevederi

sub care a fost adoptat decretul.

Mai mult, chiar

dacă s-ar face abstracție de acest raționament, nu se poate ajunge la concluzia

că nemișcătorul litigios a fost preluat în temeiul acestui act normativ cu

titlu valabil, deoarece, trecerea în proprietatea statului a bunurilor

rechiziționate potrivit Decretului nr. 511/1955, se referea la situațiile

limitativ determinate prin acest act normativ, situații care nu priveau și

imobilele cu destinație de locuință, așa cum s-a demonstrat mai sus.

Față de cele de

preced, se constată că instanțele cu încălcarea legii au ajuns la concluzia că

imobilul revendicat a fost preluat cu titlu valabil, cererea reclamanților de

restituire în natură a bunului fiind întemeiată și se regăsește în prevederile

art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Întrucât se

impune restituirea în natură a imobilului, cu corelativul anulării Dispoziției

nr. 71 din 8 octombrie 2001 emisă de Primarul comunei Poienarii Burchii și

întrucât imobilul ce a constituit proprietatea autorilor reclamanților este

compus din construcții și teren în suprafață de 9000 mp, urmare a admiterii

recursului și a casării deciziei dată în apel, este necesară reluarea judecății

la această instanță numai pentru stabilirea, pe bază de expertiză tehnică, a

limitelor terenului revendicat.

În acest scop,

având în vedere perioada mare de timp în care imobilul a fost preluat și

deținut de unitatea administrativă locală și ținând seama de realitățile

existente, determinate, posibil, de modificările intervenite în sistematizarea

localității, se impune, în rejudecare, ca expertul ce va fi desemnat să

stabilească limitele actuale ale terenului aferent construcțiilor și care în

anul 1949 avea dimensiunile de 9.000 mp și să propună instanței de trimitere

soluții de restituire, fără ignorarea modificărilor ce au putut interveni în

sistematizarea comunei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții P.M., P.C., A.D.G., A.G.M., C.M., T.C. și H.E. împotriva deciziei

nr. 95 din 20 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza

la aceeași curte de apel pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie

2004.