Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
respins

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82688)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82688) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Restituirea în natură a imobilelor în temeiul Legii nr.10/2001.Excepții.Sensul art.16 alin.1 și 2 al legii Dacă imobilul nu se află în situațiile enumerate în alineatul (1) al art.16 din Legea nr.10/2001, persoana îndreptățită are dreptul a i se restitui în natură imobilul, neavând semnificație faptul că deținătorul, invocând alin.(2) al art.16, l-a trecut pe lista înaintată Guvernului, pentru a nu se aproba restituirea în natură,a imobilului respectiv. Secția civilă, decizia nr.3795 din 3 octombrie 2003 Reclamantul N.S.A. a chemat în judecată Primăria com. Poenarii Burchii, solicitând obligarea la restituirea în natură a unui imobil compus din construcție – moară – și terenul aferent în suprafață de 1066 mp., cu motivarea că nelegal, prin dispoziția nr.72/15.X.2002, pârâta i-a respins cererea formulată în acest sens.

Tribunalul Prahova, prin sentința nr.417 din 6 septembrie 2002, a respins acțiunea, reținând, în esență, că, deși imobilul în litigiu a fost preluat abuziv, prin Legea nr.199/1948, nu sunt îndeplinite condițiile restituirii în natură, față de prevederile art.16 din Legea nr.10/2001. Prin decizia nr.133 din 25 noiembrie 2002 Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat în tot sentința și pe fond a admis contestația, a anulat dispoziția nr.72 din 15 octombrie 2001 emisă de Primăria Comunei Poenarii Burchii județul Prahova și a dispus restituirea în natură a imobilului compus din terenul de 1066 mp și moara amplasată pe acesta din comuna Poenarii Burchii, sat Poenarii Rali județul Prahova.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Instanța de fond a reținut în mod corect că imobilul din litigiu a fost proprietatea lui B.N., autorul contestatorului, imobilul intrând sub incidența Legii nr.10/2001. Legea nr.10/2001 prevede în art.1 că restituirea imobilelor preluate abuziv se face de regulă în natură, situațiile în care măsurile reparatorii se acordă prin echivalent reprezentând excepții prevăzute în mod expres. În speță, indiferent dacă imobilul a trecut la stat cu titlu valabil sau în mod abuziv, aceasta nu se încadrează în astfel de excepții. Sub acest aspect, imobilul în litigiu nu intră sub incidența prevederilor art.16 alin.1 din Legea nr.10/2001, situație în care reclamantul este îndreptățit la restituirea în natură.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Primăria Poenarii Burchii, susținând că imobilul figurează pe lista imobilelor care intră sub incidența art.16 alin.2 din Legea nr.10/2001 care va fi supusă spre aprobare guvernului, nefiind posibilă, conform și dispozițiilor art.9 alin.2 din Lege, restituirea în natură. Recursul nu este fondat. Așa cum s-a reținut de altfel prin Dispoziția nr.72/2001 emisă de Primărie, a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului – moară – în considerarea prevederilor art.9 alin.2 și art.16 alin.1 din Legea nr.10/2001.

În atare situație, în mod corect a apreciat instanța că în speță, nu sunt incidente normele legale invocate, câtă vreme, potrivit art.16 al.1, foștilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent în situația imobilelor ocupate de unități bugetare din învățământ, sănătate, instituții publice sau așezăminte social culturale, sedii ale partidelor politice legal înregistrate de misiuni diplomatice, oficii consulare ... ceea ce, evident, în speță nu este cazul. Tocmai de aceea, împrejurarea invocată, conform căreia imobilul în cauză este trecut pe lista de propuneri, privind incidența art.16 alin.2 din Legea nr.10/2001, către Guvernul României, rămâne fără semnificație, prevederea menționată fiind raportată, desigur, la situațiile reglementate de alin.1 din art.16 al legii.

În ce privește art.9 alin.2 aceeași lege, dispoziția invocată, deasemeni nu are incidență, ea referindu-se la stablirea modalității de acordare a măsurii reparatorii prin echivalent, în ipoteza în care imobilele – cu altă destinație decât aceea de locuință - nu pot fi restituite în natură. Față de cele arătate, așa cum a stabilit și instanța de apel, modalitatea în care imobilul a fost preluat de stat, cu aplicarea sau nu a Legii nr.119/1948 interesează mai puțin, întrucât, chiar în ipoteza în care imobilul a trecut în proprietatea statului în temeiul legii menționate, conform prevederilor art.2 alin.1 lit.a din Legea nr.10/2001, preluarea se consideră a fi abuzivă, imobilul fiind supus restituirii, de regulă în natură, în condițiile legii (art.1 alin.1).

Reținând și principiile stabilite în acest sens prin Norme metodologice de aplicare unitară a legii – prevalența restituirii în natură –, numai în situația în care această măsură nu este posibilă sau este expres înlăturată (ceea ce după cum s-a arătat în speță nu este cazul) putându-se proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute, urmează ca, în baza art.312 C. proc.civ. să se respingă recursul.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-10-03
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3795/2003
Asupra recursului de față. Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune, reclamantul N.S.A. a chemat în judecată Primăria com. Poenarii Burchii, solicitând obligarea la restituirea în natură a imobilului situat în
ÎCCJ 2004-01-28
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 601/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea adresată la 4 iunie 2001 Primăriei și Consiliului Local al comunei Poienarii Burchii, județul Prahova, numiții P.D.C., P.D.M., A.D.G., C.
ÎCCJ 2012-02-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1188/2012
atoarea, susținând că în mod greșit a fost respinsă contestația ca tardivă, neexistând la dosar probe certe si reale care sa conducă la respingerea contestației ca tardiv formulată. Prin Decizia civila nr. 490/2007, a Curții de Apel Ploieșt
ÎCCJ 2006-03-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2998/2006
Apelanta pârâtă a arătat că trebuiau avute în vedere îmbunătățirile efectuate în perioada anilor 1990-2000, care ar conduce la o îmbogățire fără justă cauză dacă imobilul ar fi restituit în natură. Apelanta A.P.A.P.S. a criticat sentința pe
ÎCCJ 2003-12-09
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5245/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 388 din 21 noiembrie 2001, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă, a fost admisă, în parte, contestația formulată de contestato
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă