ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 890/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 2 septembrie 2002 pe rolul Tribunalului Vâlcea reclamantul D.T. a chemat în judecată pe pârâta R.N.P., D.S. Vâlcea pentru anularea deciziei nr. 232 din 26 iulie 2002, emisă de pârâtă în temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001. S-a arătat în motivarea acțiunii că pârâta prin decizia menționată a respins cererea de restituire în natură a unui imobil în suprafață de 1600 mp pădure situat în satul Călimănești, punctul „Poiana Țigăniei” pentru nedovedirea dreptului de proprietate, deși în motivarea deciziei se vorbește de preluarea acestui imobil de către stat. Tribunalul Vâlcea prin sentința nr. 623 din 11 noiembrie 2002 a respins contestația.

Pentru a pronunța această soluție Tribunalul a reținut că prin decizia nr. 232 din 26 iulie 2002 emisă de R.N.P., D.S. Vâlcea s-a respins cererea petiționarului de restituire a terenului în natură cu motivarea că acest imobil face obiectul Legii nr. 18/1991 și respectiv Legea nr. 1/2000. S-a constatat că terenul a fost proprietatea lui P.T. al cărui unic moștenitor e reclamantul. S-a mai reținut că terenul, potrivit adresei 2111/196 L a fostului Sfat Popular al orașului Călimănești a intrat în proprietatea CAP-ului și, ca urmare, modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate este cea prevăzută de Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000, terenul fiind exceptat de la aplicarea Legii nr. 10/2001 conform dispozițiilor art. 8 din această din urmă lege.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia nr. 7/A din 17 ianuarie 2003, a respins ca nefondat apelul reclamantului. Curtea a reținut, în motivarea soluției sale că terenul revendicat, fiind inclus în proprietatea CAP, intră, din punctul de vedere al acțiunii de restituire, în competența de aplicare a Legii nr. 18/1991 cu modificările ulterioare. S-a mai reținut că terenul face obiectul unei cereri de revendicare adresată deja Primăriei orașului Călimănești și, respectiv Primăriei comunei Brăduleț, în temeiul Legilor 18/1991, 169/1997 și 1/2000, aceste cereri fiind în curs de soluționare. Ca urmare, s-a reținut că Legea nr. 10/2001 nu se aplică acestui teren conform dispozițiilor art. 8. Împotriva acestei hotărâri reclamantul a declarat în termen recurs invocând neregularitățile prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ. Sub primul motiv de recurs s-a susținut că în mod greșit terenul a fost încadrat la art. 8 din Legea nr. 10/2001, în realitate aplicându-se art. 7 din aceeași lege, terenul nefiind nici agricol nici forestier ci lot de casă iar faptul că terenul a trecut la GAC „16 februarie” nu schimbă natura sa juridică. S-a mai arătat că instanța a ignorat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 care prevăd o despăgubire prin echivalent în cazul imposibilității restituirii în natură. Petiționarul s-a mai plâns de faptul că deși prin contestație a solicitat anularea deciziei de respingere, instanța nu s-a pronunțat asupra acestei cereri. Recursul este nefondat și se respinge pentru următoarele considerente: Instanțele în mod corect au aplicat textele de lege la datele situației de fapt.

P.T. a cumpărat un teren de 1600 mp situat în pădurea satului Călimănești care a fost atribuit în 1962 colectiviștilor, terenul intrând în perimetrul GAC 16 Februarie Jiblea Călimănești. Potrivit unei corespondențe între reclamant și Primăriile Călimănești și Brăduleț – reclamantul a mai adresat cereri de revendicare asupra terenului în litigiu în temeiul legilor funciare. Constatând că instanța a făcut o justă apreciere a situației de fapt și o corectă aplicare a textelor de lege incidente în cauză terenurile de natura celui în litigiu – cu privire la care există cereri de revendicare – nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001. Reclamantul a criticat interpretarea instanței asupra naturii juridice a terenului deși nu s-au făcut dovezi contrare, însuși actul de dobândire vorbind despre un teren în pădure.

Se reține totodată că prin respingerea acțiunii al cărui obiect era anularea deciziei emisă de pârâtă, instanța s-a pronunțat asupra acțiunii cu obiectul arătat și a motivat această soluție. Cât privește neaplicarea dispozițiilor referitoare la restituirea prin echivalent, pentru situația în care nu se poate restitui în natură, este de reținut că reclamantul a cerut, fără alternativă, numai restituirea în natură, iar respingerea acestei cereri s-a făcut în condițiile arătate în decizia contestată. Constatând că soluțiile instanțelor sunt legale și temeinice și că motivele invocate nu se pot reține drept critici împotriva hotărârilor pronunțate, în raport de datele și probele cauzei și de motivarea deciziei curții de apel urmează a se respinge recursul ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul T.D. împotriva deciziei nr. 7/A din 17 ianuarie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2004.