ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 890/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 2

septembrie 2002 pe rolul Tribunalului Vâlcea reclamantul D.T. a chemat în

judecată pe pârâta R.N.P., D.S. Vâlcea pentru anularea deciziei nr. 232 din 26

iulie 2002, emisă de pârâtă în temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001.

S-a arătat în motivarea acțiunii că

pârâta prin decizia menționată a respins cererea de restituire în natură a unui

imobil în suprafață de 1600 mp pădure situat în satul Călimănești, punctul

„Poiana Țigăniei” pentru nedovedirea dreptului de proprietate, deși în

motivarea deciziei se vorbește de preluarea acestui imobil de către stat.

Tribunalul Vâlcea prin sentința nr.

623 din 11 noiembrie 2002 a respins contestația.

Pentru a pronunța această soluție

Tribunalul a reținut că prin decizia nr. 232 din 26 iulie 2002 emisă de R.N.P.,

D.S. Vâlcea s-a respins cererea petiționarului de restituire a terenului în

natură cu motivarea că acest imobil face obiectul Legii nr. 18/1991 și

respectiv Legea nr. 1/2000. S-a constatat că terenul a fost proprietatea lui P.T.

al cărui unic moștenitor e reclamantul.

S-a mai reținut că terenul, potrivit

adresei 2111/196 L a fostului Sfat Popular al orașului Călimănești a intrat în

proprietatea CAP-ului și, ca urmare, modalitatea de reconstituire a dreptului

de proprietate este cea prevăzută de Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000,

terenul fiind exceptat de la aplicarea Legii nr. 10/2001 conform dispozițiilor

art. 8 din această din urmă lege.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia

nr. 7/A din 17 ianuarie 2003, a respins ca nefondat apelul reclamantului.

Curtea a reținut, în motivarea

soluției sale că terenul revendicat, fiind inclus în proprietatea CAP, intră,

din punctul de vedere al acțiunii de restituire, în competența de aplicare a

Legii nr. 18/1991 cu modificările ulterioare. S-a mai reținut că terenul face

obiectul unei cereri de revendicare adresată deja Primăriei orașului

Călimănești și, respectiv Primăriei comunei Brăduleț, în temeiul Legilor

18/1991, 169/1997 și 1/2000, aceste cereri fiind în curs de soluționare. Ca

urmare, s-a reținut că Legea nr. 10/2001 nu se aplică acestui teren conform

dispozițiilor art. 8.

Împotriva acestei hotărâri

reclamantul a declarat în termen recurs invocând neregularitățile prevăzute de

art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Sub primul motiv de recurs s-a

susținut că în mod greșit terenul a fost încadrat la art. 8 din Legea nr. 10/2001,

în realitate aplicându-se art. 7 din aceeași lege, terenul nefiind nici agricol

nici forestier ci lot de casă iar faptul că terenul a trecut la GAC „16

februarie” nu schimbă natura sa juridică. S-a mai arătat că instanța a ignorat

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 care prevăd o despăgubire prin

echivalent în cazul imposibilității restituirii în natură.

Petiționarul s-a mai plâns de faptul

că deși prin contestație a solicitat anularea deciziei de respingere, instanța

nu s-a pronunțat asupra acestei cereri.

Recursul este nefondat și se

respinge pentru următoarele considerente:

Instanțele în mod corect au aplicat

textele de lege la datele situației de fapt.

P.T. a cumpărat un teren de 1600 mp situat

în pădurea satului Călimănești care a fost atribuit în 1962 colectiviștilor,

terenul intrând în perimetrul GAC 16 Februarie Jiblea Călimănești. Potrivit

unei corespondențe între reclamant și Primăriile Călimănești și Brăduleț –

reclamantul a mai adresat cereri de revendicare asupra terenului în litigiu în

temeiul legilor funciare.

Constatând că instanța a făcut o

justă apreciere a situației de fapt și o corectă aplicare a textelor de lege

incidente în cauză terenurile de natura celui în litigiu – cu privire la care

există cereri de revendicare – nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Reclamantul a criticat interpretarea

instanței asupra naturii juridice a terenului deși nu s-au făcut dovezi

contrare, însuși actul de dobândire vorbind despre un teren în pădure.

Se reține totodată că prin

respingerea acțiunii al cărui obiect era anularea deciziei emisă de pârâtă,

instanța s-a pronunțat asupra acțiunii cu obiectul arătat și a motivat această

soluție. Cât privește neaplicarea dispozițiilor referitoare la restituirea prin

echivalent, pentru situația în care nu se poate restitui în natură, este de

reținut că reclamantul a cerut, fără alternativă, numai restituirea în natură,

iar respingerea acestei cereri s-a făcut în condițiile arătate în decizia

contestată.

Constatând că soluțiile instanțelor

sunt legale și temeinice și că motivele invocate nu se pot reține drept critici

împotriva hotărârilor pronunțate, în raport de datele și probele cauzei și de

motivarea deciziei curții de apel urmează a se respinge recursul ca

neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

contestatorul T.D. împotriva deciziei nr. 7/A din 17 ianuarie 2003 a Curții de

Apel Pitești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2004.