ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4853/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 410 din 22

aprilie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost respinsă ca

neîntemeiată cererea formulată de condamnatul G.M., privind contopirea

pedepselor ce i-au fost aplicate prin sentința penală nr. 597/1995 a

Judecătoriei Alexandria și sentința penală nr. 129/1999 a Tribunalului

București, secția a II-a penală.

A fost obligat condamnatul la

300.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Analizând actele dosarului, în

raport de cererea formulată de condamnat, tribunalul a constatat că aceasta

este neîntemeiată, întrucât fapta pentru care petentul a fost condamnat prin

sentința penală nr. 129/1999 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a

fost săvârșită după rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 399 și 240/1995

ale Judecătoriei Alexandria.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel condamnatul considerând că faptele pentru care a fost condamnat

sunt concurente, astfel încât cererea de contopire este întemeiată.

Prin decizia penală nr. 338 din 11

iunie 2003, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca

nefondat, apelul condamnatului, hotărâre recurată în termen legal,

reiterându-se motivele formulate în cererea introductivă.

Examinând hotărârea recurată prin

prisma criticii formulate și din oficiu, Curtea constată că recursul este

nefondat.

Prin sentința penală nr. 597 din 4

octombrie 1995 a Judecătoriei Alexandria, definitivă prin neapelare, s-a admis

cererea condamnatului H.V., s-au contopit cele 2 pedepse aplicate prin sentința

penală nr. 240 din 7 aprilie 1995 și sentința penală nr. 339 din 9 iunie 1995,

ambele ale Judecătoriei Alexandria, respectiv de un an și 6 luni și un an și 10

luni închisoare, urmând ca să execute un an și 10 luni închisoare.

Prin sentința penală nr. 129 din 17

martie 1999 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 978

din 9 martie 2000 a Curții Supreme de Justiție, inculpatul G.M. a fost

condamnat la 11 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt

calificat și în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C.

pen., la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 35 alin.

(2) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și la 5 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3)

C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., dispunându-se să execute

pedeapsa cea mai grea, respectiv 11 ani închisoare.

Prin urmare fapta pentru care a fost

condamnat petentul prin sentința penală nr. 129/1999 a Tribunalului București,

a fost săvârșită după rămânerea definitivă a sentințelor penale nr. 399/1999 și

240/1995 ale Judecătoriei Alexandria (care constituie primul termen al

recidivei postcondamnatorii).

Întrucât faptele săvârșite de petent

nu sunt concurente, în mod corect instanțele au respins, ca nefondată, cererea

condamnatului de contopire a celor 3 pedepse.

Pentru aceste considerente, Curtea

urmează a respinge recursul ca nefondat, cu obligarea condamnatului la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

condamnatul G.M., împotriva deciziei penale nr. 338 din 11 iunie 2003 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală, ca nefondat.

Obligă pe recurent să plătească

statului 650.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 150.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 29

octombrie 2003.