ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4853/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 410 din 22 aprilie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de condamnatul G.M., privind contopirea pedepselor ce i-au fost aplicate prin sentința penală nr. 597/1995 a Judecătoriei Alexandria și sentința penală nr. 129/1999 a Tribunalului București, secția a II-a penală. A fost obligat condamnatul la 300.000 lei cheltuieli judiciare statului. Analizând actele dosarului, în raport de cererea formulată de condamnat, tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât fapta pentru care petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 129/1999 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost săvârșită după rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 399 și 240/1995 ale Judecătoriei Alexandria.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul considerând că faptele pentru care a fost condamnat sunt concurente, astfel încât cererea de contopire este întemeiată. Prin decizia penală nr. 338 din 11 iunie 2003, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul condamnatului, hotărâre recurată în termen legal, reiterându-se motivele formulate în cererea introductivă. Examinând hotărârea recurată prin prisma criticii formulate și din oficiu, Curtea constată că recursul este nefondat. Prin sentința penală nr. 597 din 4 octombrie 1995 a Judecătoriei Alexandria, definitivă prin neapelare, s-a admis cererea condamnatului H.V., s-au contopit cele 2 pedepse aplicate prin sentința penală nr. 240 din 7 aprilie 1995 și sentința penală nr. 339 din 9 iunie 1995, ambele ale Judecătoriei Alexandria, respectiv de un an și 6 luni și un an și 10 luni închisoare, urmând ca să execute un an și 10 luni închisoare.

Prin sentința penală nr. 129 din 17 martie 1999 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 978 din 9 martie 2000 a Curții Supreme de Justiție, inculpatul G.M. a fost condamnat la 11 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., dispunându-se să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 11 ani închisoare.

Prin urmare fapta pentru care a fost condamnat petentul prin sentința penală nr. 129/1999 a Tribunalului București, a fost săvârșită după rămânerea definitivă a sentințelor penale nr. 399/1999 și 240/1995 ale Judecătoriei Alexandria (care constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii). Întrucât faptele săvârșite de petent nu sunt concurente, în mod corect instanțele au respins, ca nefondată, cererea condamnatului de contopire a celor 3 pedepse. Pentru aceste considerente, Curtea urmează a respinge recursul ca nefondat, cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de condamnatul G.M., împotriva deciziei penale nr. 338 din 11 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca nefondat. Obligă pe recurent să plătească statului 650.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2003.