- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 12 decembrie 2001
Decizia nr. 708/2004 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Revizuientul B.G. prin cerere adresată Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, și înregistrată sub nr. 2464/2003, a solicitat instanței revizuirea sentinței nr. 553 pronunțată la 12 decembrie 2001 a Curții de Apel Cluj cu motivarea că deși nu a folosit calea de atac a recursului împotriva sentinței nr. 553/2001 ea trebuie revizuită deoarece conține o serie de erori cu privire la numele și adresa sa. Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ prin sentința nr.541 din 13 mai 2003 a respins cererea de revizuire ca fiind tardiv formulată, constatând depășirea termenului prevăzut de art.324 din Codul de procedură civilă.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuientul, criticând hotărârea că ar conține erori asupra numelui și adresei, adresă care a fost eronat reținută de instanță ca fiind în comuna Surdești 192. Recursul este nefondat. Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ a constatat prin sentința nr. 541/2003, că revizuientul a primit sentințele nr. 553 din 12 decembrie 2001 la 29 decembrie 2001, iar cererea de revizuire a depus-o la instanța la data de 2 aprilie 2003, respingând cererea ca tardiv formulată. Potrivit art. 324 C. proc. civ. termenul de revizuire este de o lună, care se calculează de la comunicare, în cazul revizuientului nostru din 14 ianuarie 2002 când a rămas definitivă și irevocabilă prin nerecurare.
Instanța de fond verificând respectarea acestui termen în raport de data rămânerii irevocabile și a celei de depunere a cererii, în mod legal a constatat tardivitatea depunerii acțiunii. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sentința nr. 541 din 13 mai 2003 împotriva căreia a declarat recurs revizuientul este legală, pe cale de consecință urmând a se respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursul declarat de B.G. împotriva sentinței nr.541 din 13 mai 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefodat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2004.