ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3165/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 2528 din,

22 decembrie 2000 a respins acțiunea introdusă de reclamanta SC S.A. SA Sfântu

Gheorghe împotriva pârâtei SC I.S. SA Câmpia Turzii, pentru lipsa calității

procesuale active.

S-a reținut că, prin acțiune, s-a solicitat obligarea

pârâtei la plata sumei de 231.269.560 lei plăți în avans făcute de reclamantă

în urma operațiilor juridice de compensare intervenite la 26 iunie 1997, 1

august 1997 și 19 august 1998.

Pentru că s-a invocat excepția lipsei calității

procesuale active, instanța, analizând-o, constată că, în urma divizării SC I.

SA Sfântu Gheorghe în societăți comerciale, printre care și reclamanta, aceasta

nu a dovedit fracțiunea din universalitatea drepturilor și obligațiilor

preluate pentru a putea formula pretenția împotriva pârâtei, motiv pentru care

a fost admisă această excepție.

Apelul declarat de reclamantă a fost admis în parte

de Curtea de Apel Cluj, care, prin decizia civilă nr. 627 din 4 iunie 2001, a

schimbat sentința în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligarea pârâtei

la plata sumei de 122.478.688 lei.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a avut în

vedere, cu privire la excepția invocată de pârâtă, că, în apel, reclamanta a

dovedit, cu fișa de cont, că a preluat creanța de la societatea dizolvată, act

care confirma înregistrarea în contabilitatea reclamantei și nu a altei

societăți înființate în urma dizolvării, a sumei recunoscute prin întâmpinare

de pârâtă.

Pe fond, instanța și-a întemeiat hotărârea pe actele

dosarului, coroborate cu întâmpinarea pârâtei, cât și cu împrejurarea că altă

societate nu a mai solicitat pârâtei această sumă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta

SC I.S. SA Câmpia Turzii, care, invocând motivele de casare prevăzute de art.

304 pct. 7 - 10 C. proc. civ., a susținut următoarele:

Decizia cuprinde motive contradictorii, considerând,

pentru două din procesele verbale de compensare, că nu s-a dovedit că urmărirea

și încasarea despăgubirilor revine reclamantei, nefiind recunoscute de pârâtă,

iar pentru altele că cererea este întemeiată în limita sumei recunoscute prin

întâmpinare, interpretare eronată dată de reclamantă adresei nr. 945/2000.

În cadrul acestui motiv se mai susține lipsa

calității procesuale active, reclamanta nefăcând o asemenea probă, iar

mențiunea din întâmpinare, referitoare la recunoaștere, este numai subsidiară

și cu precizarea că reclamanta putea pretinde mărfuri în compensare până la

limita sumei de 122.478.667 lei și nu sume de bani, suma de mai sus fiind

compusă din 121.519.627 lei, avans rezultând din procesul verbal nr. 5834/1997,

și 959.066 lei este sold creditor și apare înregistrat la reclamantă.

Pentru procesele verbale nr. 200/1997 și nr.

653/1997, nu s-a făcut operarea în scriptele contabile, fiindcă plata în avans

nu s-a creat nici față de societatea din care s-a divizat reclamanta.

Instanța a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății, dat fiind caracterul convențional al compensației, ceea ce impunea

ca reclamanta să pretindă doar mărfuri până la concurența sumei de 122.478.688

lei, pentru că așa a fost voința părților și nu poate fi modificată unilateral.

Prin hotărârea pronunțată, instanța a aplecat greșit

legea, respectiv, art. 1143 - 1153 C. civ., art. 112 C. proc. civ. și

dispozițiile privind mărturisirea, aspecte dezvoltate și în cadrul motivului 2

de recurs. Din nou se reia, și la acest motiv, analiza lipsei calității

procesuale active, cât și efectele recunoașterii, care, în cauza de față, nu

are consecințe juridice, nefiind făcut de titularul dreptului, reprezentantul

legal al societății sau de un mandatar cu procură specială și nu de

conducătorul unui birou.

Instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de

apărare hotărâtor în dezlegarea pricinii, respectiv, asupra fișei de cont,

depusă de reclamantă, care nu face dovada calității sale procesuale active,

numai protocolul prin care fracțiunea de patrimoniu de la SC I.S. SA (în

discuție în litigiu) ar fi trecut în cel al reclamantei, având putere

doveditoare.

Recursul este nefondat.

În cele patru motive de recurs se reiau două probleme,

și anume, calitatea procesuală activă a reclamantei și efectele juridice ale

recunoașterii sumei la care a fost obligată pârâta, raportat la mandatul

persoanei care a făcut-o.

Din lectura deciziei recurate, nu rezultă o motivare

contradictorie, iar afirmațiile, din acest motiv de recurs, nu se regăsesc în

decizie.

Instanța de apel nu argumentează obligarea pârâtei

numai la restituirea sumei plătite în plus la procesul verbal de compensare nr.

5834/1997, ca o consecință a lipsei calității și dreptului reclamantei pentru a

solicita sumele din procesele verbale de compensare nr. 200/1997 și nr.

653/1997, situație care, dacă ar fi reală, într-adevăr, ar duce la o motivare

contradictorie, în primul rând, asupra calității procesuale, ci pe faptul că cele

două procese verbale de compensare nu se regăsesc operate în evidențele

contabile ale pârâtei și, deci, nu s-a plătit în avans, spre deosebire de

debitul de 122.478.687 lei din procesul verbal nr. 5834/1997.

Concluzia la care a ajuns instanța de apel nu se

bazează pe interpretarea greșită a probelor și, așa cum se va arăta în analiza

celorlalte motive de recurs, aceasta corect a dat eficiență juridică

recunoașterii pârâtei, atât prin adresa nr. 945/2000, cât și prin întâmpinare.

Pentru că motivele 3 și 4 se referă, exclusiv, la

calitatea procesuală a reclamantei și la efectul juridic al recunoașterii

făcută în speță, se vor analiza în cadrul acestora, ele fiind numai enunțate în

primul motiv.

Invocând dispozițiile art. 1143 - 1153 C. civ.,

recurenta nu arată, explicit, în ce sens instanța a interpretat greșit actul

dedus judecății, respectiv, procesul verbal nr. 5834/1997.

Afirmația că reclamanta nu putea pretinde decât

mărfuri în compensare și nu sume de bani până la concurența sumei de

122.478.687 lei, nu este susținută nici faptic nici în drept.

Dimpotrivă, prin întâmpinarea depusă, pârâta s-a

apărat, în sensul că, dat fiind caracterul convențional al compensației în

speță, aceasta nu putea fi operată decât în momentul în care erau primite

procesele verbale purtând semnătura și ștampila tuturor părților semnatare.

Deci, spre deosebire de apărarea constantă, făcută pe

parcursul procesului, în recurs, pârâta invocă caracterul convențional al

compensației, dar în legătură cu obiectul acesteia, care nu putea să îl

constituie decât mărfuri, susținere nefondată.

Referitor la motivele 3 și 4, în ambele se face

referire la lipsa de calitate procesuală a reclamantei, care, în opinia

recurentei, nu a dovedit decât înființarea în urma divizării SC I.S. SA și nu

preluarea unei părți din patrimoniul acesteia, care include suma în litigiu.

Dacă, într-adevăr, la fond, reclamanta nu a făcut

decât dovada înființării în urma divizării, în apel, probele au fost completate

cu fișa de cont în care apare, evidențiat în contabilitate, procesul verbal de

constatare nr. 5824/1997 (în litigiu) ceea ce conduce la concluzia corectă că,

numai prin preluarea acesteia de la societatea ce s-a divizat, putea să fie

înregistrată de reclamantă.

Dovada preluării activului și pasivului nu se face,

exclusiv, cu protocolul încheiat, ci, și prin înscrierea în contabilitate a

creanțelor sau debitelor, așa cum s-a procedat în cauza de față, astfel că s-a

reținut corect de instanța de apel calitatea procesuală activă a reclamantei.

Fișa de cont, depusă de reclamantă în dovedirea

calității procesuale, nu este un act unilateral fără eficiență juridică,

deoarece se coroborează cu evidența contabilă a pârâtei, unde apare același

proces verbal de compensare, cât și cu faptul, deloc de neglijat, că nici una din

celelalte societăți înființate în urma divizării, nu a solicitat de la pârâtă

suma în discuție.

Mai mult, din relatările făcute de pârâtă în

întâmpinare, cu referire la actele juridice încheiate cu reclamanta în vederea

compensării sumei, rezultă că aceasta se afla în patrimoniul reclamantei, care

este, deci, titulara de drept și are calitatea de a acționa în judecată.

Invocarea de către recurentă a dispozițiilor art. 112

pct. 3 - 5 C. proc. civ., în susținerea excepției lipsei de calitate, nu are

nici o legătură cu aceasta și privește alte condiții cerute de lege la

formularea cererii de chemare în judecată.

Cât privește recunoașterea făcută de pârâtă, privind

plata sumei, nu se poate invoca nulitatea acesteia și nici încălcarea

dispozițiilor art. 69 C. proc. civ., privind mandatul, deoarece nu este vorba

doar de adresa nr. 945/2000 (care, într-adevăr, este semnată de un șef birou)

ci, și de întâmpinarea semnată de conducătorul pârâtei, care are dreptul să

facă acte de dispoziție, și prin care se recunoaște pretenția din acțiune, dar

în limita la care a fost, de altfel, obligată pârâta, adică exact cum se afirma

și în adresa care se contestă în recurs.

Încercările recurentei de înlăturare a efectelor

recunoașterii, în sensul că reprezintă un subsidiar la cererea principală, de

respingere a acțiunii, și că a fost condiționată de dovedirea calității

procesuale a reclamantei, sunt fără eficiență.

Cererea subsidiară din întâmpinare, prin care se

vizează fondul litigiului, nu este raportată la o cerere principală tot pe

fond, ci la o excepție, care, firesc, dacă ar fi fost respinsă, subsidiarul din

întâmpinare, nu mai avea obiect.

Chiar pârâta solicită, în cazul dovedirii calității

procesuale de către reclamantă, să fie obligată către aceasta doar la

122.478.687 lei, exact cum a făcut instanța de apel.

Dacă se lecturează decizia, se constată că instanța

s-a pronunțat și a analizat fișa de cont depusă de reclamantă, și a arătat de

ce constituie o dovadă a calității procesuale a reclamantei.

Față de cele arătate, urmează a se respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta SC I.S. SA

Câmpia Turzii, împotriva deciziei nr. 627 din 4 iunie 2001 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2003.