ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3165/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 2528 din, 22 decembrie 2000 a respins acțiunea introdusă de reclamanta SC S.A. SA Sfântu Gheorghe împotriva pârâtei SC I.S. SA Câmpia Turzii, pentru lipsa calității procesuale active. S-a reținut că, prin acțiune, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 231.269.560 lei plăți în avans făcute de reclamantă în urma operațiilor juridice de compensare intervenite la 26 iunie 1997, 1 august 1997 și 19 august 1998. Pentru că s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active, instanța, analizând-o, constată că, în urma divizării SC I. SA Sfântu Gheorghe în societăți comerciale, printre care și reclamanta, aceasta nu a dovedit fracțiunea din universalitatea drepturilor și obligațiilor preluate pentru a putea formula pretenția împotriva pârâtei, motiv pentru care a fost admisă această excepție.

Apelul declarat de reclamantă a fost admis în parte de Curtea de Apel Cluj, care, prin decizia civilă nr. 627 din 4 iunie 2001, a schimbat sentința în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligarea pârâtei la plata sumei de 122.478.688 lei. Pentru a pronunța această soluție, instanța a avut în vedere, cu privire la excepția invocată de pârâtă, că, în apel, reclamanta a dovedit, cu fișa de cont, că a preluat creanța de la societatea dizolvată, act care confirma înregistrarea în contabilitatea reclamantei și nu a altei societăți înființate în urma dizolvării, a sumei recunoscute prin întâmpinare de pârâtă. Pe fond, instanța și-a întemeiat hotărârea pe actele dosarului, coroborate cu întâmpinarea pârâtei, cât și cu împrejurarea că altă societate nu a mai solicitat pârâtei această sumă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC I.S. SA Câmpia Turzii, care, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 - 10 C. proc. civ., a susținut următoarele: Decizia cuprinde motive contradictorii, considerând, pentru două din procesele verbale de compensare, că nu s-a dovedit că urmărirea și încasarea despăgubirilor revine reclamantei, nefiind recunoscute de pârâtă, iar pentru altele că cererea este întemeiată în limita sumei recunoscute prin întâmpinare, interpretare eronată dată de reclamantă adresei nr. 945/2000.

În cadrul acestui motiv se mai susține lipsa calității procesuale active, reclamanta nefăcând o asemenea probă, iar mențiunea din întâmpinare, referitoare la recunoaștere, este numai subsidiară și cu precizarea că reclamanta putea pretinde mărfuri în compensare până la limita sumei de 122.478.667 lei și nu sume de bani, suma de mai sus fiind compusă din 121.519.627 lei, avans rezultând din procesul verbal nr. 5834/1997, și 959.066 lei este sold creditor și apare înregistrat la reclamantă. Pentru procesele verbale nr. 200/1997 și nr. 653/1997, nu s-a făcut operarea în scriptele contabile, fiindcă plata în avans nu s-a creat nici față de societatea din care s-a divizat reclamanta. Instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, dat fiind caracterul convențional al compensației, ceea ce impunea ca reclamanta să pretindă doar mărfuri până la concurența sumei de 122.478.688 lei, pentru că așa a fost voința părților și nu poate fi modificată unilateral.

Prin hotărârea pronunțată, instanța a aplecat greșit legea, respectiv, art. 1143 - 1153 C. civ., art. 112 C. proc. civ. și dispozițiile privind mărturisirea, aspecte dezvoltate și în cadrul motivului 2 de recurs. Din nou se reia, și la acest motiv, analiza lipsei calității procesuale active, cât și efectele recunoașterii, care, în cauza de față, nu are consecințe juridice, nefiind făcut de titularul dreptului, reprezentantul legal al societății sau de un mandatar cu procură specială și nu de conducătorul unui birou. Instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare hotărâtor în dezlegarea pricinii, respectiv, asupra fișei de cont, depusă de reclamantă, care nu face dovada calității sale procesuale active, numai protocolul prin care fracțiunea de patrimoniu de la SC I.S.

SA (în discuție în litigiu) ar fi trecut în cel al reclamantei, având putere doveditoare. Recursul este nefondat. În cele patru motive de recurs se reiau două probleme, și anume, calitatea procesuală activă a reclamantei și efectele juridice ale recunoașterii sumei la care a fost obligată pârâta, raportat la mandatul persoanei care a făcut-o. Din lectura deciziei recurate, nu rezultă o motivare contradictorie, iar afirmațiile, din acest motiv de recurs, nu se regăsesc în decizie.

Instanța de apel nu argumentează obligarea pârâtei numai la restituirea sumei plătite în plus la procesul verbal de compensare nr. 5834/1997, ca o consecință a lipsei calității și dreptului reclamantei pentru a solicita sumele din procesele verbale de compensare nr. 200/1997 și nr. 653/1997, situație care, dacă ar fi reală, într-adevăr, ar duce la o motivare contradictorie, în primul rând, asupra calității procesuale, ci pe faptul că cele două procese verbale de compensare nu se regăsesc operate în evidențele contabile ale pârâtei și, deci, nu s-a plătit în avans, spre deosebire de debitul de 122.478.687 lei din procesul verbal nr. 5834/1997. Concluzia la care a ajuns instanța de apel nu se bazează pe interpretarea greșită a probelor și, așa cum se va arăta în analiza celorlalte motive de recurs, aceasta corect a dat eficiență juridică recunoașterii pârâtei, atât prin adresa nr. 945/2000, cât și prin întâmpinare.

Pentru că motivele 3 și 4 se referă, exclusiv, la calitatea procesuală a reclamantei și la efectul juridic al recunoașterii făcută în speță, se vor analiza în cadrul acestora, ele fiind numai enunțate în primul motiv. Invocând dispozițiile art. 1143 - 1153 C. civ., recurenta nu arată, explicit, în ce sens instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, respectiv, procesul verbal nr. 5834/1997. Afirmația că reclamanta nu putea pretinde decât mărfuri în compensare și nu sume de bani până la concurența sumei de 122.478.687 lei, nu este susținută nici faptic nici în drept. Dimpotrivă, prin întâmpinarea depusă, pârâta s-a apărat, în sensul că, dat fiind caracterul convențional al compensației în speță, aceasta nu putea fi operată decât în momentul în care erau primite procesele verbale purtând semnătura și ștampila tuturor părților semnatare.

Deci, spre deosebire de apărarea constantă, făcută pe parcursul procesului, în recurs, pârâta invocă caracterul convențional al compensației, dar în legătură cu obiectul acesteia, care nu putea să îl constituie decât mărfuri, susținere nefondată. Referitor la motivele 3 și 4, în ambele se face referire la lipsa de calitate procesuală a reclamantei, care, în opinia recurentei, nu a dovedit decât înființarea în urma divizării SC I.S. SA și nu preluarea unei părți din patrimoniul acesteia, care include suma în litigiu. Dacă, într-adevăr, la fond, reclamanta nu a făcut decât dovada înființării în urma divizării, în apel, probele au fost completate cu fișa de cont în care apare, evidențiat în contabilitate, procesul verbal de constatare nr. 5824/1997 (în litigiu) ceea ce conduce la concluzia corectă că, numai prin preluarea acesteia de la societatea ce s-a divizat, putea să fie înregistrată de reclamantă.

Dovada preluării activului și pasivului nu se face, exclusiv, cu protocolul încheiat, ci, și prin înscrierea în contabilitate a creanțelor sau debitelor, așa cum s-a procedat în cauza de față, astfel că s-a reținut corect de instanța de apel calitatea procesuală activă a reclamantei. Fișa de cont, depusă de reclamantă în dovedirea calității procesuale, nu este un act unilateral fără eficiență juridică, deoarece se coroborează cu evidența contabilă a pârâtei, unde apare același proces verbal de compensare, cât și cu faptul, deloc de neglijat, că nici una din celelalte societăți înființate în urma divizării, nu a solicitat de la pârâtă suma în discuție. Mai mult, din relatările făcute de pârâtă în întâmpinare, cu referire la actele juridice încheiate cu reclamanta în vederea compensării sumei, rezultă că aceasta se afla în patrimoniul reclamantei, care este, deci, titulara de drept și are calitatea de a acționa în judecată.

Invocarea de către recurentă a dispozițiilor art. 112 pct. 3 - 5 C. proc. civ., în susținerea excepției lipsei de calitate, nu are nici o legătură cu aceasta și privește alte condiții cerute de lege la formularea cererii de chemare în judecată. Cât privește recunoașterea făcută de pârâtă, privind plata sumei, nu se poate invoca nulitatea acesteia și nici încălcarea dispozițiilor art. 69 C. proc. civ., privind mandatul, deoarece nu este vorba doar de adresa nr. 945/2000 (care, într-adevăr, este semnată de un șef birou) ci, și de întâmpinarea semnată de conducătorul pârâtei, care are dreptul să facă acte de dispoziție, și prin care se recunoaște pretenția din acțiune, dar în limita la care a fost, de altfel, obligată pârâta, adică exact cum se afirma și în adresa care se contestă în recurs.

Încercările recurentei de înlăturare a efectelor recunoașterii, în sensul că reprezintă un subsidiar la cererea principală, de respingere a acțiunii, și că a fost condiționată de dovedirea calității procesuale a reclamantei, sunt fără eficiență. Cererea subsidiară din întâmpinare, prin care se vizează fondul litigiului, nu este raportată la o cerere principală tot pe fond, ci la o excepție, care, firesc, dacă ar fi fost respinsă, subsidiarul din întâmpinare, nu mai avea obiect. Chiar pârâta solicită, în cazul dovedirii calității procesuale de către reclamantă, să fie obligată către aceasta doar la 122.478.687 lei, exact cum a făcut instanța de apel. Dacă se lecturează decizia, se constată că instanța s-a pronunțat și a analizat fișa de cont depusă de reclamantă, și a arătat de ce constituie o dovadă a calității procesuale a reclamantei.

Față de cele arătate, urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de pârâta SC I.S. SA Câmpia Turzii, împotriva deciziei nr. 627 din 4 iunie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2003.