ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 203/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București la 21 martie 2000, reclamanții S.H.M.A., B.D.B.,

B.A.P.I., A.C.G., A.C., toți prin mandatar S.I. și B.A.M.F. au chemat în

judecată pe pârâtele: SC G. SA, SC S. SA și Consiliul General al Municipiului

București. Reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor să le lase în deplină

proprietate și liniștită posesie imobilele situate în București, str. Halmeu și

Irimicului, compuse din teren în suprafață de 54.179 mp (din care 22.072 mp

ocupați de SC S. SA și 32.107 mp ocupați de SC G. SA), precum și construcțiile

existente pe acesta și consemnate în procesul-verbal din 20 septembrie 1940.

În motivarea acțiunii, întemeiată pe

dispozițiile art. 480 și următorii C. civ., s-a arătat că reclamanții sunt

moștenitorii legali ai proprietarilor S.A.R. F.A. cu vechiul sediu în

București, Șoseaua Ștefan cel Mare și Halmeu. Fabricile A. nu au fost niciodată

naționalizate de statul comunist, fiind preluate fără titlu, ele nefiind

menționate în actele normative de naționalizare (Legea nr. 119/1948 cu anexe și

Decizia Consiliului de Miniștri nr. 1307/1948).

Tribunalul București, secția a V–a

civilă și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 391 din 24 mai

2000 a admis acțiunea reclamanților. A constatat că Fabricile A. nu figurează

în listele anexe la Legea nr. 119/1945 privind naționalizarea principalelor

mijloace de producție și a obligat pârâtele SC S. SA și SC G. SA, împreună și

cu Consiliul General al Municipiului București, pentru opozabilitate, să

restituie imobilele situate în str. Halmeu și Irimicului, București, teren în

suprafață de 54174 mp (22.072 mp ocupat de SC S. SA și 32.107 mp ocupat de SC

G. SA) și construcțiile existente pe acest teren conform consemnărilor din

procesului-verbal din 20 septembrie 1940 pozițiile 1 – 43.

Pentru a pronunțat această hotărâre,

s-a reținut că reclamanții au făcut dovada calității procesuale active cu

certificatele de moștenitori și actele de proprietate ale autorilor lor. S-a

constatat că Fabricile A. nu figurează pe listele anexe ale actelor normative

de naționalizare din anul 1948. Pârâtele, administratoare ale proprietății

publice SC G. SA și SC S. SA și, respectiv, titular al dreptului de proprietate

publică a statului (Consiliul General al Municipiului București), nu au făcut dovada

titlului de proprietate al statului în condițiile art. 644 și urm. C. civ. Nu

s-au reținut apărările pârâtei SC G. SA, Legea nr. 99/1999 fiind incidentă

numai în cazurile în care statul deține un titlu valabil. Nici apărările

pârâtei SC S. SA nu au putut fi primite. Legea nr. 15/1990 nu oferă cadru legal

pentru titlul de proprietate asupra unui bun pe care statul nu l-a dobândit

legal în proprietate.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel pârâții. SC S. SA a criticat soluția pentru că nu s-a ținut cont

de faptul că are imobilul în posesie de peste 50 de ani. SC G. SA a invocat

lipsa de rol activ pentru stabilirea adevărului, această pârâtă deținând în

realitate o suprafață de teren mai mică decât cea la care a fost obligată, iar

bunul îl deține în temeiul Legilor nr. 55 și nr. 58/1991, statul, la rândul lui

deținând fosta moară A. în temeiul Legii nr. 119/1948 și deciziei Ministerului

Industriei nr. 7153/1948.

Municipiul București a atacat

hotărârea invocând: inadmisibilitatea acțiunii în revendicare față de

împrejurarea că nu a fost pornită de toți coproprietarii; lipsa calității sale

procesuale pasive și faptul că imobilul este grevat de o ipotecă de 27.500.000

lei în favoarea S.N.C.I.

Curtea de Apel București, secția a

III–a civilă, prin decizia civilă 741/ A din 27 noiembrie 2000, a admis primele

două apeluri și pe fond a respins acțiunea, respingând totodată apelul

municipiului București ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală

activă.

Pentru a pronunța această hotărâre

s-a reținut că în anul 1948 Fabricile A. erau constituite sub formă de

societate anonimă pe acțiuni, imobilul revendicat de reclamanți aflându-se în

proprietatea societății și nu a proprietarilor acțiunilor. S-a mai arătat că

societatea fiind o persoană juridică distinctă de acționari, nu se poate

confunda patrimoniul societății cu patrimoniul acționarilor. Ca urmare s-a

concluzionat că imobilul nu putea fi revendicat în nume propriu de moștenitorii

acționarilor ci eventual doar de societatea comercială care are proprietatea de

drept a bunului.

Curtea Supremă de Justiție prin

decizia civilă nr. 2078 din 24 mai 2002, a admis recursul declarat de

reclamanți și a casat decizia 741/ A din 27 noiembrie 2000 a Curții de Apel

București, secția a III–a civilă, trimițând cauza spre rejudecarea apelurilor.

Instanța de recurs a constatat o

gravă încălcare a dreptului la apărare în ce-i privește pe reclamanți, instanța

de apel pronunțându-se asupra unei chestiuni care nu a fost pusă în discuția

părților, calitatea procesuală activă a reclamantului.

Rejudecând apelurile, Curtea de Apel

București, secția a III–a civilă, prin decizia 11/ A din 13 ianuarie 2003 a

admis apelurile celor 3 pârâți, a schimbat în tot sentința civilă 391/2000, în

sensul că a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție,

s-a reținut că societatea anonimă Fabricile A. a fost naționalizată prin Legea

nr. 119/1948, existând această dovadă, Legea fiind publicată în M. Of.

130/1948. S-a mai constatat că reclamanții nu puteau revendica în nume propriu

imobilul în litigiu, acest imobil putând fi revendicat doar de societate ca

persoană juridică distinctă și titulară a dreptului exclusiv de proprietate

asupra terenului și construcțiilor.

S-a considerat admisibil și recursul

municipiului București, calitatea procesuală pasivă a acestuia fiind conferită

de dispozițiile art. 12 din Legea 213/1998.

Împotriva acestei hotărâri

reclamanții au declarat recurs, criticând soluția pentru motivele arătate de

art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. Astfel s-a menționat faptul că din nou s-a

repetat prima greșeală a curții de apel, instanța pronunțându-se asupra unei

excepții pe care nu a pus-o în discuția părților, încălcând astfel și

dispozițiile art. 305 alin. (1) C. proc. civ., pentru că nu s-a supus

dispozițiilor obligatorii ale instanței de recurs.

Cât privește lipsa calității

procesuale active reținută de instanța de apel s-a criticat această soluție

față de împrejurarea că societatea anonimă nu mai există ca persoană juridică

fiind desființată ipso facto, deci argumentarea că numai societatea ar putea

revendica bunul aflat în patrimoniul ei, este lipsit de sens. După apariția

Legii nr. 10/2001 s-a recunoscut posibilitatea măsurilor reparatorii pentru

restituirea în natură și față de persoanele fizice asociați ai persoanei

juridice care deține imobilul și alte active în patrimoniu.

În sfârșit, s-a mai arătat, în

motivele de recurs, că greșit s-a pronunțat instanța și asupra fondului cauzei,

constatând că imobilul a trecut în mod legal în proprietatea statului. Din dosarul

de fond, probă pe care se sprijină, în motivarea instanței, aprecierea

legalității apelului statului, există o copie a dispoziției Ministerului

Industriilor prin care se încadrează și Morile A. în Oficiul Industrial al

Morilor și Produselor Făinoase. Această dispoziție este un act administrativ

care nu poate fi sursă de proprietate. De altfel instanța a ajuns la o asemenea

concluzie făcând o analiză superficială a probelor administrate și ignorând

probele produse de reclamanți.

Recursul este întemeiat și se va

admite pentru considerentele ce urmează.

Instanța de apel reinvestită cu

rejudecarea celor 3 apeluri declarate, trebuia să se pronunțe în principal

asupra motivelor de apel invocate și să pună în discuția părților calitatea

procesuală activă a reclamantului. Acestea au fost dispozițiile instanței de

recurs, potrivit considerentelor deciziei nr. 2078 din 24 mai 2002 a Curții

Supreme de Justiție.

În termenii art. 315 alin. (1) C.

proc. civ., hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept

dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt

obligatorii pentru judecătorii fondului.

Punerea în discuția părților a

calității procesuale active a reclamantului se face în mod concret prin

exprimarea directă a punctului de vedere cu privire la aceasta de fiecare parte

în proces pe baza probelor existente sau eventual a unor noi probe

administrate.

Împrejurarea că motivul de recurs a

privit această omisiune nu absolvă instanța de apel de obligația de a pune

direct în discuția părților această excepție, o pronunțare cu această carență

făcându-se cu încălcarea normelor procedurale, cuprinse în dispozițiile art.

315 alin. (1) și art. 137 C. proc. civ.

Soluția instanței de apel este

nelegală nu numai pentru nepunerea în discuția părților a excepției arătate,

dar și cât privește soluția dată acestei excepții privește soluția care se

bazează pe o concluzie care nu are la bază o analiză temeinică a poziției

juridice a reclamanților și autorilor acestora, a raporturilor dintre

persoanele fizice și persoana juridică în discuție.

În sfârșit, se constată și o

motivare contradictorie a hotărârii, acțiunea este respinsă ca nefondată deși

este motivată pe excepție, care, în modalitatea soluționării excludea

pronunțarea și pe fondul cauzei.

Constatându-se aceste iregularități

urmează a se casa decizia curții de apel și a se trimite cauza spre rejudecarea

apelurilor în limita motivelor invocate și pentru a se pune în discuția

părților și a se analiza, potrivit datelor speței, calitatea procesuală activă

a reclamanților.

Cu această ocazie se vor avea în

vedere și apărările făcute de pârâți în motivele de apel, cu privire la

determinarea obiectului revendicării.

Împrejurările de fapt deduse

judecății nefiind pe deplin stabilite, potrivit dispozițiilor art. 314 C. proc.

civ., urmează a se casa decizia curții de apel și a se trimite cauza pentru

rejudecarea apelurilor, cu respectarea dispozițiilor mai sus arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul reclamanților

S.H.M.A., B.D.B., B.A.P.I., A.C.G., A.C. și B.A.M.F. împotriva deciziei nr. 11

A din 13 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția a III–a civilă pe

care o casează.

Trimite cauza pentru rejudecarea

apelurilor, la aceeași curte.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 ianuarie 2004.