ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 972/2003

R  O  M    N  I  A

S-a

luat în examinare recursul declarat de inculpatul A.A. împotriva deciziei penale

nr.386 din 3 iulie 2002 a Curții de Apel București, Secția I penală.

S-a prezentat recurentul în stare de arest, asistat de av.

A.D.,

apărător ales, lipsind intimata parte civilă SC “Petrom” SA Ploiești.

Procedura

de citare a fost legal îndeplinită.

Apărătorul

inculpatului a susținut că pedeapsa aplicată este prea mare, în raport

de faptul că prejudiciul are o valoare redusă și a fost recuperat,

de datele care îl caracterizează și de lipsa antecedentelor penale, solicitând

reducerea pedepsei.

Procurorul

a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat,susținând că pedeapsa

aplicată inculpatului, fiind orientată spre minimul special nu poate

fi considerată ca prea mare și nu se impune să fie redusă.

Inculpatul,

personal, a lăsat la aprecierea instanței soluționarea recursului.

C

U  R  T  E  A,

Asupra recursului de față;

Deliberând constată că, prin sentința penală

nr.393 din 26 aprilie 2002 a Tribunalului București, Secția a II-a penală,

a fost condamnat, între alții și inculpatul

A.A.  la

4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat

prevăzută de art.208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 lit.a și

alin.2 lit.a cu aplicarea art.13 din Codul penal.

În baza art.350 din Codul de procedură penală, s-a menținut

starea de arest a inculpatului, iar potrivit art.88 din Codul penal, s-a dedus arestarea

preventivă de la 6 septembrie 2001, la zi.

S-a

constatat recuperat în parte, prejudiciul  cauzat părții civile SC “Petrom”

SA Ploiești și în baza art.14, art.346 din Codul de procedură penală

și art.998 din Codul civil, inculpatul A.A. a fost obligat  solidar, cu inculpații

M.D. și R.G. (condamnați în aceeași cauză), la plata sumei

de 1.380.590 lei, despăgubiri față de sus-menționata parte civilă.

Totodată,

fiecare inculpat a mai fost obligat la câte 3.000.000 lei cheltuieli judiciare

către stat.

Prima

instanță a reținut următoarea situație de fapt:

La

data de 1 septembrie 2000, organele de poliție din cadrul I.P.J.Ilfov, aflate

în misiune pentru prevenirea și descoperirea sustragerilor de produse petroliere

din conducte, au descoperit în apropierea Punctului fix “P” din comuna Periș,

o instalație artizanală la conducta C.3, având racordată un furtun

de aproximativ 250 m. până la cel mai apropiat imobil.

Totodată,

au observat trei persoane care, sesizând prezența organelor de poliție,

au părăsit în grabă locul faptei, în două autovehicule (o autoutilitară

și un autoturism).

Cele

trei persoane, fugiseră de la locul unde s-a găsit capătul furtunului,

ce era introdus într-o canistră în care curgea benzină.

Într-un

șopron din apropiere, s-au găsit 30 bidoane umplute cu benzină

și alte 150 canistre goale.

Totodată,

s-au mai găsit un bidon, o pușcă cu aer comprimat, două

săbii Ninja, chei, un card “Dialog” având gravate numele

A.A.,

două telefoane mobile și trei butoaie de tablă, în unul din butoaie

aflându-se 70 litri benzină.

În

timpul cercetărilor, la unul din telefoanele mobile s-au primit două apeluri

în care era căutat inculpatul, A.A. pentru a vinde benzină, însă

au răspuns organele de poliție.

La

scurt timp, au apărut acolo matorii Z.C.G. și S.P., care au declarat

că au venit pentru a cumpăra benzină, deoarece erau convinși

că vorbesc la telefon cu inculpatul A.A.

S-a

reținut că, până la apariția organelor de poliție, inculpații

sustrăseseră cantitatea de 670 litri benzină, în valoare de

9.152.590 lei.

Împotriva

sentinței  au declarat apel inculpații   susținând că nu sunt

ei autorii faptei, solicitând să fie achitați, iar în subsidiar, primul

a solicitat să se dispună suspendarea executării pedepsei.

Prin decizia penală nr.386 din 3 iulie 2002, Curtea de Apel

București, Secția I penală, a respins, ca nefondate ambele apeluri

și a dedus din durata pedepselor, timpul arestării preventive.

Se

menționează, în esență, că din ansamblul probelor administrate,

s-a dovedit cu certitudine vinovăția inculpaților pentru infracțiunea

de furt calificat.

Decizia

sus-menționată a fost recurată numai de către inculpatul A.A.

care, în petiția de recurs, a susținut ca și la urmărirea penală,

la instanța de fond și la cea de apel, că nu este el autorul faptei

reținută în sarcina sa și nici nu s-a aflat în localitatea de domiciliu,

la data faptei, fiind plecat pe litoral în acea perioadă și a fost cazat

la un camping.

Apărarea

a fost verificată, stabilindu-se că,în acea perioadă, toate campingurile

au fost închise din cauza timpului nefavorabil.

De

asemenea, apărarea este combătută de celelalte probe ale dosarului,

respectiv de găsirea la locul faptei a unor lucruri aparținând inculpatului

A.A., respectiv binoclul, cardul și telefonul mobil.

Totodată,

este semnificativ faptul că inculpatul fusese căutat la telefonul mobil

și apoi la  locul faptei de persoane amatoare să cumpere benzină

de la acesta.

Apărătorul

inculpatului a criticat decizia pentru greșita individualizare a pedepsei,

iar inculpatul a lăsat la aprecierea instanței, soluționarea recursului.

Față de gravitatea

faptei săvârșite, modul cum a fost concepută și executată,

dar și de atitudinea inculpatului, care a încercat să se sustragă

de la urmărirea penală, fugind din localitate și apoi dovedind rea

credință, a susținut în pofida probelor certe că, în timpul

când s-a comis fapta, nu s-a aflat în localitate, nu se impune nici reducerea pedepsei

– de altfel orientată spre minimul special – și nici modificarea modului

de executare.

Neconstatându-se

nici motive care se iau în considerare din oficiu, recursul inculpatului este nefondat,

urmând a se respinge ca atare, în  baza art.385

15

pct.1 lit.b din Codul

de procedură penală, a se deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării

preventive, de la 6 septembrie 2001, la data pronunțării prezentei decizii

și a-l obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în care se include și onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu,

ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.A. împotriva

deciziei penale nr.386 din 3 iulie 2002 a Curții de Apel București – Secția

I penală.

Deduce

din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 6 septembrie

2001  la 26 februarie 2003.

Obligă

pe recurent la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 26 februarie 2003.