- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 25 iunie 2004
Decizia nr. 4728/2004 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 254/2002 a Curții de Apel București
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 3 ianuarie 2002, reclamantul I.G. a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea H.G. nr. 1223/2001, privind trecerea unor bunuri din domeniul public, în domeniul privat al statului și pentru mandatarea Ministerului Apelor și Protecției Mediului să inițieze prin C.N. A.R. SA, procedurile pentru constituirea unei societăți comerciale cu capital mixt, în vederea realizării și exploatării unui complex cultural-sportiv în zona Lacul Văcărești. În motivarea cererii sale, reclamantul a susținut că terenul asupra căruia s-a dispus trecerea în domeniul privat al statului, nu a fost niciodată preluat de stat în baza unui titlu valabil.
În cauză a formulat cerere de intervenție în interesul Guvernului, C.N. A.R. SA, care a susținut că foștii proprietari de terenuri din zona „Lacul Văcărești”, au fost despăgubiți pentru demolarea construcțiilor și au primit teren în posesie pe alte amplasamente. Prin sentința nr. 254 din 12 martie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis cererea de intervenție și a respins acțiunea reclamantului, reținând ca hotărârea contestată nu a produs nici o vătămare, acestuia. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Guvernul României care a susținut că în fapt prin H.G. nr. 1223/2001, s-a produs o nouă naționalizare a terenurilor. Prin H.G. nr. 481/2002, a fost abrogată expres H.G.
nr. 1223/2001, situație în care devine de prisos analiza legalității și temeiniciei acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de I.G. împotriva sentinței civile nr. 252 din 12 martie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2004.