ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3159/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 1050 din 5 mai 2004, pronunțată în dosarul nr. 274/2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, rejudecând după casare, a respins acțiunea formulată de reclamanții D.M., V.E., I.N. și I.I., în contradictoriu cu Guvernul României, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Apelor și Protecției Mediului, pentru anularea H.G. nr. 855/2002. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 13 noiembrie 2002, reclamanții au cerut anularea H.G.

nr. 855/2002, susținând că prin acest act administrativ le-a fost încălcat dreptul de proprietate, concesionarea terenului situat între malul drept al râului Dâmbovița, Calea Vitan, Calea Mărășești și Șoseaua Olteniței, fiind nelegală, deoarece acest teren nu a făcut parte din domeniul public al statului. Ministerul Finanțelor Publice a formulat cerere de intervenție în interes propriu, în temeiul art. 12 alin. (2) și (5) din Legea nr. 213/1998, terenul în litigiu făcând parte din domeniul public al statului, iar Ministerului Apelor și Protecției Apelor a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul Guvernului României.

Prin sentința civilă nr. 100 din 30 ianuarie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca nefondată, iar recursul reclamanților a fost admis de secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1 din 13 ianuarie 2004, soluția fiind casată, iar cauza trimisă, pentru rejudecare, aceleiași instanțe, reținând că prima instanță nu s-a preocupat să stabilească valabilitatea Decretului nr. 143/1988, privind aprobarea unor măsuri pentru începerea execuției lucrărilor la obiectul de investiții „Lacul Văcărești” - municipiul București, în baza căruia terenul din litigiu a intrat în proprietatea statului. Rejudecând, curtea de apel a reținut că prin H.G.

nr. 855/2002 s-a aprobat concesionarea bunurilor din domeniul public al statului ce alcătuiesc obiectivul de investiții „Acumulare Lac Văcărești”. Referitor la Decretul nr. 143/1988, instanța de rejudecare a reținut că prin acest act normativ s-au aprobat măsurile pentru începerea execuției lucrărilor la obiectivul de investiții „Lacul Văcărești”, aprobându-se ocuparea și scoaterea din producția agricolă a terenurilor în suprafață totală de 260 ha, afectate de realizarea obiectivului de investiții. A mai reținut că, prin H.G. nr. 556/1990, în art. 1, s-a prevăzut că imobilele compuse din terenuri, construcții și împrejurări aferente, situate în municipiul București și județul Ilfov, demolate înainte de 1989, pentru realizarea unor obiective de investiții, se consideră trecute în proprietatea statului, urmând ca foștii proprietari din anexă să fie despăgubiți potrivit legii.

Referitor la dreptul la proprietate invocat de reclamanți, instanța de rejudecare a reținut că aceștia, precum și alți foști deținători ai terenurilor din zona respectivă, s-au constituit în Asociația F.P. din zona Lacului Văcărești, care a revendicat terenurile respective, acțiunea fiind respinsă prin sentința civilă nr. 940/1994, a Judecătoriei sectorului 1 București, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 177/1998 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. În concluzie, instanța de rejudecare a reținut că prin H.G. nr. 855/2002 nu a fost vătămat nici un drept al reclamanților, astfel că cerințele art. 1 din Legea nr. 29/1990 nu sunt îndeplinite. Împotriva acestei soluții au declarat recurs, reclamanții, formulând următoarele critici: - instanța de rejudecare a încălcat prevederile art. 315 C. proc.

civ., neconformându-se îndrumării date de instanța de recurs, de a stabili legalitatea titlului din 1988, susținând că Decretul nr. 143/1988 este nelegal, nefiind publicat în Buletinul Oficial al R.S.R.; - în mod greșit a reținut instanța de fond, că H.G. nr. 855/2002 este legală, statul neputând concesiona terenuri care nu se aflau în proprietatea sa; - instanța nu s-a pronunțat cu privire la dovezi care erau hotărâtoare pentru dezlegarea cauzei, din actele depuse la dosar rezultând că Decretul nr. 143/1988 nu este un act de expropriere, iar prin H.G. nr. 556/1990 nu se putea dispune trecerea unor terenuri în proprietatea statului. Guvernul României și Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor au formulat cerere prin care au solicitat respingerea recursului.

Recursul este nefondat. Este necontestat că obiectul acțiunii îl constituie cererea recurenților-reclamanți, de anulare a H.G. nr. 855/2002, prin care s-a aprobat concesionarea bunurilor imobile ce alcătuiesc obiectivul de investiții „Acumulare Lac Văcărești”, de către fostul Minister al Apelor și Protecției Mediului, prin licitație publică deschisă cu preselecție. De asemenea, este necontestat că prin Decretul Consiliului de Stat nr. 143/1998 a fost aprobată începerea execuției lucrărilor la obiectivul „Lacul Văcărești”, prin derogare de la prevederile Legii nr. 9/1980, precum și ocuparea și scoaterea din producție agricolă a terenurilor necesare, în suprafață de 260 ha, situate în Sectorul Agricol Ilfov și municipiul București.

De asemenea, este necontestat că prin H.G. nr. 556/1990 privind plata despăgubirilor pentru demolarea unor imobile situate în Sectorul Agricol Ilfov și municipiul București, terenurile respective au fost considerate ca fiind aflate în proprietatea statului, urmând ca foștii proprietari să fie despăgubiți potrivit legii. Instanța de fond a reținut în mod corect că terenul respectiv a fost trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 143/1988, fapt constatat și prin H.G. nr. 556/1990, astfel că, în mod legal, Guvernul a dispus cu privire la concesionarea sa, prin H.G. nr. 855/2002, în calitatea sa de administrator general, fără a vătăma vreun drept al recurenților-reclamanți. Astfel fiind, rezultă că, în mod judicios instanța de rejudecare a soluționat cauza, în raport cu obiectul acesteia, limitându-se la verificarea legalității actului administrativ atacat.

Criticile formulate în recurs, ca și susținerile din acțiune tind să impună instanței de contencios să procedeze la o comparare a titlurilor invocate de părți, ceea ce excede cadrului procesual, instanța de contencios nefiind și neputând fi învestită cu o acțiune în revendicare, singura situație în care se poate ajunge la compararea titlurilor de proprietate invocate de părți și la cercetarea valabilității titlului deținut de Statul Român. Astfel fiind, motivele de recurs sunt nefondate, în raport cu obiectul acțiunii ce a determinat instanța de rejudecare să adopte soluția atacată, care este temeinică și legală, urmând ca recursul să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.M., I.N., V.E. și I.I. împotriva sentinței civile nr. 1050 din 5 aprilie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2005.