ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3159/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința atacată cu

recurs, sentința civilă nr. 1050 din 5 mai 2004, pronunțată în dosarul nr. 274/2004,

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, rejudecând după

casare, a respins acțiunea formulată de reclamanții D.M., V.E., I.N. și I.I.,

în contradictoriu cu Guvernul României, Ministerul Finanțelor Publice și

Ministerul Apelor și Protecției Mediului, pentru anularea H.G. nr. 855/2002.

Pentru a pronunța această

soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 13 noiembrie 2002, reclamanții au cerut anularea H.G. nr. 855/2002,

susținând că prin acest act administrativ le-a fost încălcat dreptul de

proprietate, concesionarea terenului situat între malul drept al râului

Dâmbovița, Calea Vitan, Calea Mărășești și Șoseaua Olteniței, fiind nelegală,

deoarece acest teren nu a făcut parte din domeniul public al statului.

Ministerul Finanțelor

Publice a formulat cerere de intervenție în interes propriu, în temeiul art. 12

alin. (2) și (5) din Legea nr. 213/1998, terenul în litigiu făcând parte din

domeniul public al statului, iar Ministerului Apelor și Protecției Apelor a

formulat cerere de intervenție accesorie în interesul Guvernului României.

Prin sentința civilă nr. 100

din 30 ianuarie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a respins acțiunea, ca nefondată, iar recursul reclamanților a

fost admis de secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, prin decizia nr. 1 din 13 ianuarie 2004, soluția fiind casată, iar

cauza trimisă, pentru rejudecare, aceleiași instanțe, reținând că prima

instanță nu s-a preocupat să stabilească valabilitatea Decretului nr. 143/1988,

privind aprobarea unor măsuri pentru începerea execuției lucrărilor la obiectul

de investiții „Lacul Văcărești” - municipiul București, în baza căruia terenul

din litigiu a intrat în proprietatea statului.

Rejudecând, curtea de apel a

reținut că prin H.G. nr. 855/2002 s-a aprobat concesionarea bunurilor din

domeniul public al statului ce alcătuiesc obiectivul de investiții „Acumulare

Lac Văcărești”.

Referitor la Decretul nr. 143/1988, instanța de rejudecare a reținut că prin acest act normativ s-au

aprobat măsurile pentru începerea execuției lucrărilor la obiectivul de investiții

„Lacul Văcărești”, aprobându-se ocuparea și scoaterea din producția agricolă a

terenurilor în suprafață totală de 260 ha, afectate de realizarea obiectivului

de investiții.

A mai reținut că, prin H.G. nr.

556/1990, în art. 1, s-a prevăzut că imobilele compuse din terenuri,

construcții și împrejurări aferente, situate în municipiul București și județul

Ilfov, demolate înainte de 1989, pentru realizarea unor obiective de

investiții, se consideră trecute în proprietatea statului, urmând ca foștii

proprietari din anexă să fie despăgubiți potrivit legii.

Referitor la dreptul la

proprietate invocat de reclamanți, instanța de rejudecare a reținut că aceștia,

precum și alți foști deținători ai terenurilor din zona respectivă, s-au

constituit în Asociația F.P. din zona Lacului Văcărești, care a revendicat

terenurile respective, acțiunea fiind respinsă prin sentința civilă nr. 940/1994,

a Judecătoriei sectorului 1 București, definitivă și irevocabilă prin decizia nr.

177/1998 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

În concluzie, instanța de

rejudecare a reținut că prin H.G. nr. 855/2002 nu a fost vătămat nici un drept

al reclamanților, astfel că cerințele art. 1 din Legea nr. 29/1990 nu sunt

îndeplinite.

Împotriva acestei soluții au

declarat recurs, reclamanții, formulând următoarele critici:

- instanța de rejudecare a

încălcat prevederile art. 315 C. proc. civ., neconformându-se îndrumării date

de instanța de recurs, de a stabili legalitatea titlului din 1988, susținând că

Decretul nr. 143/1988 este nelegal, nefiind publicat în Buletinul Oficial al R.S.R.;

- în mod greșit a reținut

instanța de fond, că H.G. nr. 855/2002 este legală, statul neputând concesiona

terenuri care nu se aflau în proprietatea sa;

- instanța nu s-a pronunțat

cu privire la dovezi care erau hotărâtoare pentru dezlegarea cauzei, din actele

depuse la dosar rezultând că Decretul nr. 143/1988 nu este un act de

expropriere, iar prin H.G. nr. 556/1990 nu se putea dispune trecerea unor

terenuri în proprietatea statului.

Guvernul României și

Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor au formulat cerere prin care au solicitat

respingerea recursului.

Recursul este nefondat.

Este necontestat că obiectul

acțiunii îl constituie cererea recurenților-reclamanți, de anulare a H.G. nr. 855/2002,

prin care s-a aprobat concesionarea bunurilor imobile ce alcătuiesc obiectivul

de investiții „Acumulare Lac Văcărești”, de către fostul Minister al Apelor și

Protecției Mediului, prin licitație publică deschisă cu preselecție.

De asemenea, este

necontestat că prin Decretul Consiliului de Stat nr. 143/1998 a fost aprobată

începerea execuției lucrărilor la obiectivul „Lacul Văcărești”, prin derogare

de la prevederile Legii nr. 9/1980, precum și ocuparea și scoaterea din

producție agricolă a terenurilor necesare, în suprafață de 260 ha, situate în

Sectorul Agricol Ilfov și municipiul București.

De asemenea, este

necontestat că prin H.G. nr. 556/1990 privind plata despăgubirilor pentru

demolarea unor imobile situate în Sectorul Agricol Ilfov și municipiul București,

terenurile respective au fost considerate ca fiind aflate în proprietatea

statului, urmând ca foștii proprietari să fie despăgubiți potrivit legii.

Instanța de fond a reținut

în mod corect că terenul respectiv a fost trecut în proprietatea statului prin

Decretul nr. 143/1988, fapt constatat și prin H.G. nr. 556/1990, astfel că, în

mod legal, Guvernul a dispus cu privire la concesionarea sa, prin H.G. nr. 855/2002,

în calitatea sa de administrator general, fără a vătăma vreun drept al

recurenților-reclamanți.

Astfel fiind, rezultă că, în

mod judicios instanța de rejudecare a soluționat cauza, în raport cu obiectul

acesteia, limitându-se la verificarea legalității actului administrativ atacat.

Criticile formulate în

recurs, ca și susținerile din acțiune tind să impună instanței de contencios să

procedeze la o comparare a titlurilor invocate de părți, ceea ce excede

cadrului procesual, instanța de contencios nefiind și neputând fi învestită cu

o acțiune în revendicare, singura situație în care se poate ajunge la

compararea titlurilor de proprietate invocate de părți și la cercetarea

valabilității titlului deținut de Statul Român.

Astfel fiind, motivele de

recurs sunt nefondate, în raport cu obiectul acțiunii ce a determinat instanța

de rejudecare să adopte soluția atacată, care este temeinică și legală, urmând

ca recursul să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.M., I.N., V.E. și I.I. împotriva sentinței civile nr. 1050 din 5 aprilie

2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 mai 2005.