ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2710/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1130 din 26

noiembrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a

respins cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată de condamnata

R.V. ca neîntemeiată.

A fost obligată condamnata la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea sa, condamnata a

solicitat întreruperea executării pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată prin

sentința penală nr. 101 din 17 februarie 2000 a Tribunalului București, secția

I-a penală, invocând motive de ordin familial.

Prin sentința penală nr. 1915 din 20

august 2002 a Judecătoriei sector 5 București s-a admis excepția de

necompetență materială și s-a declinat competența de soluționare a cauzei, în

favoarea Tribunalului București.

În cauză s-a dispus efectuarea unei

anchete sociale la domiciliul petentei condamnate care a relevat instanței că

apartamentul situat în str. Zăbrăutului locuiesc cei 4 copii minori aflați în

îngrijirea bunicii materne, tatăl dezinteresându-se de situația acestora.

Tribunalul a apreciat că nefondată

cererea petentei motivat de faptul că deși a rezultat în cauză că familia

acesteia se confruntă cu greutăți materiale, această situație nu poate fi

apreciată ca fiind o împrejurare specială, în sensul dispozițiilor art. 453

lit. c) C. proc. pen., iar prezența petentei condamnate în familie pentru o

scurtă perioadă de timp nu ar rezolva în nici un mod aceste probleme.

Apelul declarat de petentă împotriva

acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București prin

decizia penală nr. 859 din 20 decembrie 2002.

Împotriva acestei din urmă decizii

în termen legal a declarat recurs condamnata, susținând că în mod greșit i s-a

respins cererea, fără a se ține seama că are 4 copii minori care se confruntă cu

o situație materială precară.

Recursul este nefondat.

Din analiza cauzei rezultă că, în

mod corect și motivat prima instanță a respins cererea de întrerupere a

executării pedepsei formulată de condamnată, întrucât în cauză nu sunt

îndeplinite prevederile art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen.

În mod corect, instanța a dat

eficiență art. 63 alin. (2) C. proc. pen., a coroborat concluziile referatului

de anchetă socială cu celelalte mijloace de probă administrate, ajungând la

concluzia justă că aspectele invocate de condamnată nu se circumscriu

împrejurărilor speciale, care ar face ca executarea în continuare fără

întrerupere, să aibă consecințe grave pentru condamnată sau familia sa.

Mai mult, perioada maximă care poate

fi dispusă întreruperii executării pedepsei, respectiv aceea de 3 luni nu poate

să acopere rezolvarea problemelor familiei sale.

În raport cu cele arătate, Curtea

apreciază că în speță, instanțele au pronunțat hotărâri temeinice și legale,

încât recursul de față apărând ca nefondat, va trebui respins ca atare, în baza

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținâdnu-se

astfel hotărârea atacată.

Văzând și reglementarea plății

cheltuielilor judiciare, inclusiv a onorariului de apărător, ce se va avansa

din fondul Ministerului Justiției;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de condamnata R.V. împotriva deciziei penale nr. 859 din 20 decembrie

2002 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondat.

Obligă pe recurentă să plătească

statului 650.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 150.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

iunie 2003.