ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3693/2003

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 3 din 19 ianuarie 1998, Tribunalul Suceava a condamnat pe inculpații: L.G. la 2 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) și urm. C. pen. și C.F.D. (fost P.) la 5 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpaților și s-a dedus prevenția de la 21 februarie 1997, la zi. S-a luat act că prejudiciul provocat prin infracțiune a fost recuperat integral.

Inculpații au fost obligați să plătească statului câte 300.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 20 februarie 1997, după o prealabilă înțelegere, cei doi inculpați au atacat pe timp de noapte și în loc public pe partea vătămată C.D., sustrăgându-i, prin acte de violență, suma de 30.000 lei. Curtea de Apel Suceava, prin decizia penală nr. 403 din 25 noiembrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul C.F.D. (fost P.) solicita să fie achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susținând că nu a participat la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie pentru care a fost condamnat.

Împotriva menționatelor hotărâri, același inculpat a declarat recurs, reiterând în principal motivul de casare invocat în apel, în sensul că infracțiunea de tâlhărie reținută în sarcină nu a fost comisă de acesta, iar în subsidiar redozarea pedepsei. Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât și din oficiu, se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului C.F.D., încadrarea juridică fiind corespunzătoare. Susținerile inculpatului, în sensul că fapta nu a fost comisă de acesta, nu se confirmă din probele administrate (declarațiile constante ale părții vătămate, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante întocmit de organele poliției și gardienii publici, declarațiile martorilor C.I.

și M.I., coroborate cu declarațiile coinculpatului L.G.) care au fost analizate în considerentele hotărârilor atacate, rezultă, fără dubiu, că în noaptea de 20 februarie 1997, după ce au consumat băuturi alcoolice, cei doi inculpați s-au înțeles să-i sustragă părții vătămate C.D. banii care-i avea asupra sa. Potrivit acestei înțelegeri, inculpații l-au atacat pe C.D. pe stradă și prin violență l-au determinat să le dea suma de 300.000 lei pe care o poseda. Imediat după comiterea faptei, cei doi inculpați au fost prinși și reținuți de gardienii publici aflați în apropiere.

Referitor la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului, se constată că aceasta a fost corect individualizată, la stabilirea acesteia instanța de fond având în vedere gradul sporit de pericol social al infracțiunii (comisă pe timp de noapte, în loc public, împreună cu un minor și prin acte de violență), cât și de circumstanțele personale ale inculpatului care, deși nu posedă antecedente penale, în cursul procesului a adoptat o poziție nesinceră, încercând să plaseze întreaga activitate infracțională în sarcina coinculpatului minor. Întrucât criticile din recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul inculpatului C.F.D., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.F.D. (fost P.) împotriva deciziei penale nr. 403 din 25 noiembrie 2002 a Curții de Apel Suceava. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 11 septembrie 2003.