ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 950/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 950/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a
luat în examinare recursul în anulare declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale
nr.250 din 16 martie 2000 a Judecătoriei Vînju Mare, privind pe inculpatul S.Ș.
A
lipsit intimatul inculpat, pentru apărarea lui prezentându-se avocat M.B.,
apărător desemnat din oficiu.
Procedura
de citare a fost îndeplinită.
Procurorul
a expus oral recursul în anulare, astfel cum a fost formulat în scris și depus
la dosar, solicitând admiterea lui, casarea hotărârii atacate și înlăturarea
aplicării prevederilor art.37 lit.b din Codul penal.
Apărătorul
inculpatului a pus concluzii de admitere a recursului în anulare.
C
U R T E A
Asupra
recursului în anulare de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
sentința penală nr.250 din 16 martie 2000, Judecătoria Vânju Mare a condamnat
pe inculpatul S.Ș. la 3 ani închisoare pentru infracțiunea de vătămare
corporală gravă, prevăzută de art.182 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea
art.37 lit.b din Codul penal.
Pentru
a pronunța hotărârea, instanța a reținut că, în noaptea de 17 decembrie 1998, inculpatul
a aplicat mai multe lovituri părții vătămate T.A., producându-i leziuni ce au
necesitat pentru vindecare 80-90 zile îngrijiri medicale.
Hotărârea
a rămas definitivă prin neexercitarea căii de atac a apelului.
Împotriva
sentinței, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de
Justiție a declarat recurs în anulare, considerând-o a fi fost pronunțată cu
încălcarea legii întrucât, greșit s-a reținut starea de recidivă prevăzută de
art.37 lit.b din Codul penal.
Recursul
în anulare este fondat în baza următoarelor considerente:
Art.37
lit.b din Codul penal prevede că există recidivă postexecutorie când după
executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, după grațierea totală
sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripție a
executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârșește din nou o
infracțiune cu intenție, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare
de un an.
În
altă ordine de idei, conform art.38 alin.2 din Codul penal, la stabilirea
stării de recidivă nu se ține seama de condamnările pentru care a intervenit
reabilitarea, sau în privința cărora s-a împlinit termenul de reabilitare. Art.134
din Codul penal prevede că reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării
la amendă sau la pedeapsa închisorii care nu depășește un an, dacă în decurs de
3 ani, cel condamnat nu a săvârșit nici o altă infracțiune.
În
cauză, (fila 25 dosar de urmărire penală), se reține că din copia cazierului
judiciar rezultă date ce impuneau a se constata că a intervenit reabilitarea de
drept.
Astfel,
prin sentința penală nr.1158 din 19 iunie 1992 a Judecătoriei Drobeta Turnu
Severin, definitivă, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an
închisoare pentru tentativă la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de
art.20 din Codul penal, raportat la art.208 alin.1, art.209 lit.a și c (1 an
închisoare), și infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art.192
alin.2 din Codul penal (6 luni închisoare), pedeapsă executată de la 29 iulie
1992 – la 26 ianuarie 1993, când a fost liberat condiționat.
Cu
referire specială la această situație, în cauza amintită fiind vorba de
infracțiuni în concurs și susceptibile de a fi reabilitate de drept, termenul
prevăzut de art.134 din Codul penal, curge de la executarea pedepsei de 1 an
(rezultantă).
Ca
atare, pedeapsa anterioară, de 1 an închisoare, este considerată executată la
28 iulie 1993, conform art.61 din Codul penal), termenul de reabilitare de
drept fiind împlinit la 28 iulie 1996.
Inculpatul
săvârșind infracțiunea prevăzută de art.182 alin.1 din Codul penal la 17
decembrie 1998, deci după împlinirea termenului prevăzut de art.134 din Codul
penal, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.38 alin.2 din Codul penal.
În
aceste condiții, condamnarea anterioară nu constituie primul termen al
recidivei postexecutorii, prevăzută de art.37 lit.b din Codul penal.
Recursul
în anulare fiind fondat, în baza dispozițiilor art.414
1
din Codul de
procedură penală cu referire la art.385
15
pct.2 lit.d din același
cod, va fi admis și se va proceda corespunzător dispozitivului prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite
recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă
Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr.250 din 16 martie 2000
a Judecătoriei Vînju Mare, privind pe inculpatul S.Ș.
Casează
hotărârea atacată numai cu privire la reținerea stării de recidivă prevăzută de
art.37 lit.b din Codul penal, dispoziție pe care o înlătură.
Onorariul
de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 300.000 lei, se
va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată,
în ședință publică, azi 25 februarie 2003.