ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 703/2004

Asupra

recursului în anulare de față,

În baza

art. 409 și a art. 410 alin. (1) partea I pct. 7

1

teza I și partea a

II-a pct. 5 și 6 C. proc. pen. procurorul general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva

deciziei penale nr. 154 din 28 martie 2003 a Tribunalului Timiș și deciziei

penale nr. 740 din 1 septembrie 2003 a Curții de Apel

Timișoara

, pentru

motivele :

1.

Hotărârea instanței de control judiciar de respingere a recursului ca tardiv este

contrară legii.

2.

Judecarea apelului a avut loc fără citarea legală a inculpatului.

apel este nelegală deoarece  judecata a avut loc în lipsa apărătorului,  deși

prezența acestuia era obligatorie.

S-a

reținut că, la 26 iulie 1999, inculpatul a lovit cu pumnul în zona feței pe B.I.,

cauzându-i un traumatism forte al ochiului drept ceea ce a necesitat 80 de zile

îngrijiri medicale pentru vindecare.

Judecătoria

Timișoara, prin sentința penală nr. 3161 din 11 noiembrie 2002, în baza art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art.10 lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea

inculpatului D.N. pentru infracțiunea dedusă judecății , motivând că fapta nu a

fost comisă de acesta.

Tribunalul

Timiș, prin decizia penală menționată, a admis apelurile declarate de procuror

și partea civilă și a dispus condamnarea inculpatului la 2 ani închisoare,în

baza art. 182 alin. (1) C. pen.

Curtea

de Apel

Timișoara

a respins ca tardiv recursul inculpatului

și ca nefondat pe cel declarat de partea civilă.

Recursul

în anulare este fondat.

1.Potrivit

art. 385

3

cu referire la art. 365 C. proc. pen. partea care a lipsit

atât la judecată, cât și la pronunțare, poate declara recurs și peste termen,

dar nu mai târziu decât 10 zile de la data, după caz , a începerii executării

pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor privind despăgubirile civile.

Din

adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara rezultă că inculpatul a

început executarea pedepsei în 12 iulie 2003, iar la 18 iulie 2003 a declarat

recurs.

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului Tribunalului Timiș rezultă că

inculpatul a lipsit atât la judecata apelului, cât și la pronunțare. De altfel,

această cale ordinară de atac s-a judecat la un singur termen.

Pe

de altă parte, deși inculpatul a declarat la 10 noiembrie 1999, în faza

urmăririi penale, că domiciliază în Slatina, str. Drăgănești, iar la 27

noiembrie 2001 că locuiește în Slatina, str.Ecaterina Teodoroiu și fără forme

legale în Timișoara, str.Teatrului, acesta a fost citat în apel, în mod corect

la adresa indicată ca fiind reședința, dar greșit la cea de domiciliu – și

anume în Slatina, str. Ecaterina Teodoroiu la un număr greșit.

Mai

mult, comunicarea deciziei din apel s-a făcut numai la adresa indicată ca fiind

reședința, iar nu și la cea de domiciliu.

Prin

urmare , instanța de recurs trebuie să constate că sunt îndeplinite prevederile

art. 385

3

cu referire la art. 365 C. proc. pen. și să procedeze la

judecarea acestei căi ordinare de atac.

2.

Conform  art. 375 C. proc. pen. judecarea apelului se face cu citarea părților.

Potrivit

art. 177 alin. (1) și (3) din același cod, învinuitul sau inculpatul se citează

la adresa unde locuiește, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului

său de muncă, prin serviciul de personal al unității la care lucrează.

În

caz de schimbare a adresei arătată în declarația învinuitului sau inculpatului,

acesta este citat la noua adresă numai dacă a  încunoștiințat organul de

urmărire  penală ori instanța de judecată de  schimbarea intervenită sau dacă

organul judiciar apreciază,  pe baza datelor obținute potrivit art. 180,  că

s-a produs o schimbare de adresă.

Inculpatul,

în declarația din 10 noiembrie 1999, a precizat că domiciliază în  Slatina ,

str. Drăgănești, iar la 17 noiembrie 2001 a arătat că locuiește în Slatina,

str. Ecaterina Teodororiu   și fără forme legale în Timișoara , str. Teatrului.

Deci,

inculpatul a încunoștiințat organele de urmărire penală de schimbarea

intervenită, astfel că trebuia citat la adresele indicate în declarația din 17

noiembrie 2001.

În

consecință, citarea inculpatului numai la adresa de reședință nu acoperă

neîndeplinirea procedurii de citare la adresa de domiciliu (fiind citat în Slatina,

str. Ecaterina Teodororiu cum era corect) .

3.

Conform art. 6 C. proc. pen., dreptul la apărare este asigurat învinuitului,

inculpatului și celorlalte părți în procesul penal.

De

asemenea, se specifică faptul că organele judiciare sunt obligate să ia măsuri

pentru asigurarea asistenței judiciare a învinuitului sau inculpatului ,  dacă

acesta  nu are apărător ales.

Potrivit

art. 171 alin. (3) și (4) din același cod , în cursul judecății asistența

juridică este obligatorie și în cauzele în care legea prevede pentru

infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii  mai mare de 5 ani sau când instanța

apreciază că inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea. În cazurile de

asistență juridică obligatorie, dacă învinuitul sau inculpatul nu  și-a ales

apărător, se iau măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu.

Instanța

de apel, nerespectând dispozițiile legale invocate,a judecat cauza fără să

dispună delegarea unui apărtor din oficiu, deși infracțiunea cu care era sesizată

– art.182 alin. (1) C. pen. – se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Întrucât

dispozițiile referitoare la asigurarea  asistenței juridice obligatorii sunt

prevăzute cu sancțiunea nulității absolute, conform art.197 alin. (3) C. proc. pen.,

încălcarea lor nu poate fi înlăturată decât prin  anularea actelor întocmite cu

nerespectarea acestora.

În

concluzie, instanța de recurs trebuia să dipună repunerea inculpatului în

termenul de recurs și, procedând la judecarea acestuia, să caseze decizia instanței

de apel cu trimiterea spre rejudecare, deoarece au fost încălcate dispozițiile

legale referitoare la citarea inculpatului și la asistența juridică

obligatorie.

Așa

fiind urmează a admite recursul în anulare declarat de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei

penale nr. 740 din 1 septembrie 2003 a Curții de Apel

Timișoara

,

privind pe intimatul inculpat D.N.

Se

vor casa hotărârile  atacate  și se va trimite cauza spre rejudecare la instanța

de apel, Tribunalul Timiș.

Se

va anula mandatul de executare nr. 4792/2002 din 23 mai 2003 al Judecătoriei

Timișoara și se va dispune punerea în libertate de îndată a condamnatului dacă

nu este arestat în altă cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul

în anulare declarat de procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție împotriva deciziei penale nr. 154 din 28 martie 2003 a

Tribunalului Timiș și deciziei penale nr. 740 din 1 septembrie 2003 a Curții de

Apel

Timișoara

,privind pe intimatul inculpat D.N.

Casează hotărârile  atacate  și  trimite cauza spre rejudecare la

instanța de apel, respectiv Tribunalul Timiș.

Anulează mandatul de executare a

pedepsei închisorii nr. 4792/2002 din 23 mai 2003 al Judecătoriei Timișoara și

dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului D.N., dacă nu este

arestat în altă cauză.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi  5 februarie  2004.