ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1528/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 34 din 5

februarie 2003, Tribunalul Sibiu a condamnat pe inculpatul F.R.N. la 2 ani

închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) lit. a), e), i)

și g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 71 – art. 64 C.

pen.

Inculpatul a fost obligat, în

solidar, cu partea responsabilă civilmente V.E. și respectiv cu inculpatul S.N.

(condamnat în aceeași cauză) la plata despăgubirilor civile, așa cum rezultă

din dispozitivul sentinței.

A fost menținut sechestrul

asigurator instituit asupra bunurilor părții responsabile civilmente V.E.

În esență, s-au reținut următoarele:

În perioada 27 noiembrie  1999 – 25

decembrie 1999, pe timpul nopții, împreună cu o altă persoană și o dată cu un

minor, inculpatul F.R. a sustras, prin efracție diverse bunuri dintr-o

librărie, o farmacie și trei magazine, în valoare totală de 56.828.000 lei.

Curtea de Apel Alba Iulia prin

decizia penală nr. 177/A/2003, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.

Prin recursul declarat, inculpatul a

solicitat aplicarea art. 81 și art. 82 C. pen.

Recursul inculpatului este nefondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului,

rezultă că instanțele au reținut, în mod corect, fapta și vinovăția

inculpatului și au făcut o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor

legale.

Totodată, în raport de gradul

ridicat de pericol social al faptei săvârșite, reflectat de modul în care

inculpatul a conceput și realizat furtul calificat (a sustras noaptea, prin

escaladare și efracție, bunuri din incinta unei farmacii, a unei librării și a

patru magazine), și de datele ce caracterizează persoana inculpatului (anterior

a fost internat într-un centru de reeducare), instanțele au făcut o justă

individualizare a pedepsei aplicate, apreciind în mod corect, că aceasta își

poate realiza scopul numai prin executarea ei în regim privativ de libertate.

Nefiind alte temeiuri de casare care pot fi luate

în considerare din oficiu urmează ca recursul inculpatului F.R.N. să fie

respins, ca nefondat, cu obligarea lui la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul F.R.N. împotriva deciziei nr. 177 din 22 mai 2003 a Curții de Apel

Alba Iulia, ca nefondat.

Obligă pe inculpat să plătească

statului 1.500.000 lei în care se include și onorariul apărătorului din oficiu,

în sumă de 400.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 martie 2004.