ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 639/2004

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 41 din 12 februarie 2002, Tribunalul Argeș a condamnat pe inculpatul B.B.A.

prin schimbarea încadrării juridice a faptelor, din infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. b) din același cod și respectiv, din infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. b) din același cod, la 10 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. a) din același cod și la un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. a) din același cod.

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, de 10 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a făcut aplicarea, art. 57 și a art. 71 C. pen. În baza dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 137/1997, s-a dispus revocarea beneficiului grațierii a 3 (trei) pedepse de câte 2 ani închisoare și a unei pedepse de un an și 8 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 3586/1997 a Judecătoriei Iași. În temeiul art. 34 și a art. 35 C. pen., s-a dispus confiscarea pedepselor și executarea de către inculpat, a pedepsei de 12 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Pe latură civilă, inculpatul a fost obligat la plata, cu titlu de despăgubiri civile, a sumei de 7.231.071.171 lei către partea civilă S.C. R.C.F. S.R.L. Topoloveni. În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desființarea înscrisurilor false, respectiv filele C.E.C. HO13 – 00026518 și AO35 – 0008163, precum și a ordinelor de plată nr. 118, nr. 120 și nr. 123/1999. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt: La începutul lunii iunie 1999, inculpatul, pretinzând că este administrator al S.C. T.T. S.R.L. Oradea, s-a prezentat la S.C. R.C.F. S.R.L. Topoloveni, administrată de G.T. și i-a remis 3 comenzi pentru livrarea de benzină. Comenzile erau semnate de inculpat și pe ele era aplicată ștampila firmei din Oradea.

Alături de comenzi inculpatul, pentru a câștiga încrederea furnizorului, i-a dat administratorului o carte de vizită pe numele C.P.G. și o filă C.E.C. seria HO13 – 00026518 pentru suma de 2,9 miliarde de lei, și aceasta semnată și scrisă de el, termenul de plată fiind 25 iulie 1999. În baza comenzilor, S.C. R.C.F. S.R.L. Topoloveni a livrat benzină în cantitate de 515 tone, transportul efectuându-se pe calea ferată cu destinația Episcopia Bihorului. La datele de 24 și 25 iunie 1999, inculpatul a emis ordinele de plată nr. 103 și 104 pentru 330 milioane lei și, respectiv, pentru 79 milioane lei. Societatea furnizoare i-a cerut inculpatului ca până la concurența sumei de 2,9 miliarde de lei, să emită ordine de plată, astfel că B.B.A.

i-a remis ordinele de plată nr. 120 la 12 iulie 1999, nr. 118 la 12 iulie 1999 și 123 la 17 iulie 1999, totalul sumei înscrise fiind 3,3 miliarde de lei. Pentru că furnizoarea se aproviziona cu benzină de la S.C. A. S.A. Pitești, aceasta din urmă, introducând spre decontare ordinele de plată, s-a constatat că ele erau false. B.N.R., prin adresa XV/ 1121 din 15 februarie 2000 a comunicat că fila C.E.C. în valoare de 2,9 miliarde de lei fusese emisă fără autorizarea trasului, iar carnetul din care acesta făcuse parte, fusese declarat pierdut. Totodată, s-a comunicat că S.C. T.T. S.R.L. Oradea era în interdicție bancară de a emite C.E.C. – uri în perioada 25 iulie 1999 – 25 iulie 2000. La rândul său, B.T., sucursala Oradea, a comunicat cu adresa nr. 3946 din 25 iulie 1999, că cele 3 ordine de plată nu erau vizate de ea, iar ștampilele de viză nu-i aparțineau.

S-a mai comunicat că S.C. T.T. S.R.L. Oradea avea contul închis pentru lipsă de disponibil bănesc, încă din 31 decembrie 1998. Expertiza criminalistică efectuată în cauză a reținut că filele C.E.C., comenzile, documentele de transport pe calea ferată și cele date administratorului furnizoarei au fost scrise și semnate de inculpat. După valorificarea în interes propriu a cantităților de benzină, inculpatul la data de 21 iulie 1999, a părăsit țara, ulterior fiind dat în urmărire generală și internațională. Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel, nemotivat. Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul apelant, oral, a motivat apelul pe netemeinicia pedepsei aplicate. Curtea de Apel Pitești, prin decizia penală nr. 92 din 19 martie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost recurată, în termenul legal, de apărătorul inculpatului, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., respectiv s-a aplicat pedeapsă greșit individualizată în raport de prevederile art. 72 C. pen. Recursul declarat nu este fondat. Potrivit art. 72 C. pen., text de lege care prevede criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Art. 52 C. pen., stipulează că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Examinând, prin prisma acestor dispoziții legale, cuantumul pedepsei aplicată în cauză, se apreciază că instanța, orientându-se la 10 ani închisoare, la care, legal, a contopit pedeapsa rezultantă de a cărei grațiere beneficiase inculpatul, aceea de 2 ani închisoare, a avut în vedere pericolul social deosebit de grav al faptelor săvârșite, acesta fiind concretizat și prin rezoluția infracțională continuată și, de asemenea, prin paguba mare creată, neacoperită, dar și persoana inculpatului, recidivist și dat în urmărire generală și internațională încă din faza urmăririi penale. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va fi respins. Conform art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.B.A. împotriva deciziei penale nr. 92/ A din 19 martie 2002 a Curții de Apel Pitești. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 25 septembrie 1996 la 24 octombrie 1996. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2004.