ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 639/2004

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 41 din 12

februarie 2002, Tribunalul Argeș a condamnat pe inculpatul B.B.A. prin

schimbarea încadrării juridice a faptelor, din infracțiunea de înșelăciune,

prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) și a art. 37 lit. b) din același cod și respectiv, din infracțiunea de fals

în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. b) din același cod, la 10 ani

închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de

înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (4) și (5) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. a) din același cod și la un an și

6 luni închisoare, pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură

privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a

art. 37 lit. a) din același cod.

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea

mai grea, de 10 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea, art. 57 și a

art. 71 C. pen.

În baza dispozițiilor art. 10 din Legea

nr. 137/1997, s-a dispus revocarea beneficiului grațierii a 3 (trei) pedepse de

câte 2 ani închisoare și a unei pedepse de un an și 8 luni închisoare, aplicate

prin sentința penală nr. 3586/1997 a Judecătoriei Iași.

În temeiul art. 34 și a art. 35 C. pen.,

s-a dispus confiscarea pedepselor și executarea de către inculpat, a pedepsei

de 12 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Pe latură civilă, inculpatul a fost

obligat la plata, cu titlu de despăgubiri civile, a sumei de 7.231.071.171 lei

către partea civilă S.C. R.C.F. S.R.L. Topoloveni.

În baza art. 348 C. proc. pen., s-a

dispus desființarea înscrisurilor false, respectiv filele C.E.C. HO13 –

00026518 și AO35 – 0008163, precum și a ordinelor de plată nr. 118, nr. 120 și

nr. 123/1999.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

La începutul lunii iunie 1999,

inculpatul, pretinzând că este administrator al S.C. T.T. S.R.L. Oradea, s-a

prezentat la S.C. R.C.F. S.R.L. Topoloveni, administrată de G.T. și i-a remis 3

comenzi pentru livrarea de benzină. Comenzile erau semnate de inculpat și pe

ele era aplicată ștampila firmei din Oradea. Alături de comenzi inculpatul,

pentru a câștiga încrederea furnizorului, i-a dat administratorului o carte de

vizită pe numele C.P.G. și o filă C.E.C. seria HO13 – 00026518 pentru suma de

2,9 miliarde de lei, și aceasta semnată și scrisă de el, termenul de plată

fiind 25 iulie 1999.

În baza comenzilor, S.C. R.C.F.

S.R.L. Topoloveni a livrat benzină în cantitate de 515 tone, transportul

efectuându-se pe calea ferată cu destinația Episcopia Bihorului.

La datele de 24 și 25 iunie 1999,

inculpatul a emis ordinele de plată nr. 103 și 104 pentru 330 milioane lei și,

respectiv, pentru 79 milioane lei.

Societatea furnizoare i-a cerut

inculpatului ca până la concurența sumei de 2,9 miliarde de lei, să emită

ordine de plată, astfel că B.B.A. i-a remis ordinele de plată nr. 120 la 12

iulie 1999, nr. 118 la 12 iulie 1999 și 123 la 17 iulie 1999, totalul sumei

înscrise fiind 3,3 miliarde de lei.

Pentru că furnizoarea se aproviziona

cu benzină de la S.C. A. S.A. Pitești, aceasta din urmă, introducând spre

decontare ordinele de plată, s-a constatat că ele erau false.

B.N.R., prin adresa XV/ 1121 din 15

februarie 2000 a comunicat că fila C.E.C. în valoare de 2,9 miliarde de lei

fusese emisă fără autorizarea trasului, iar carnetul din care acesta făcuse

parte, fusese declarat pierdut. Totodată, s-a comunicat că S.C. T.T. S.R.L.

Oradea era în interdicție bancară de a emite C.E.C. – uri în perioada 25 iulie

1999 – 25 iulie 2000.

La rândul său, B.T., sucursala

Oradea, a comunicat cu adresa nr. 3946 din 25 iulie 1999, că cele 3 ordine de

plată nu erau vizate de ea, iar ștampilele de viză nu-i aparțineau. S-a mai

comunicat că S.C. T.T. S.R.L. Oradea avea contul închis pentru lipsă de

disponibil bănesc, încă din 31 decembrie 1998.

Expertiza criminalistică efectuată în cauză a

reținut că filele C.E.C., comenzile, documentele de transport pe calea ferată

și cele date administratorului furnizoarei au fost scrise și semnate de

inculpat.

După valorificarea în interes

propriu a cantităților de benzină, inculpatul la data de 21 iulie 1999, a

părăsit țara, ulterior fiind dat în urmărire generală și internațională.

Împotriva sentinței, inculpatul a

declarat apel, nemotivat. Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul

apelant, oral, a motivat apelul pe netemeinicia pedepsei aplicate.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia

penală nr. 92 din 19 martie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpat.

Hotărârea pronunțată de instanța de

apel a fost recurată, în termenul legal, de apărătorul inculpatului, cazul de

casare invocat fiind cel prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., respectiv s-a aplicat pedeapsă greșit individualizată în raport de

prevederile art. 72 C. pen.

Recursul declarat nu este fondat.

Potrivit art. 72 C. pen., text de

lege care prevede criteriile generale de individualizare, la stabilirea și

aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului,

de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social

al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală.

Art. 52 C. pen., stipulează că

pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Examinând, prin prisma acestor

dispoziții legale, cuantumul pedepsei aplicată în cauză, se apreciază că

instanța, orientându-se la 10 ani închisoare, la care, legal, a contopit

pedeapsa rezultantă de a cărei grațiere beneficiase inculpatul, aceea de 2 ani

închisoare, a avut în vedere pericolul social deosebit de grav al faptelor

săvârșite, acesta fiind concretizat și prin rezoluția infracțională continuată

și, de asemenea, prin paguba mare creată, neacoperită, dar și persoana

inculpatului, recidivist și dat în urmărire generală și internațională încă din

faza urmăririi penale.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

Conform art. 192 C. proc. pen.,

inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.B.A. împotriva deciziei penale nr. 92/ A din 19 martie

2002 a Curții de Apel Pitești.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 25 septembrie 1996 la 24

octombrie 1996.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

februarie 2004.