ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 138/2004

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 3 decembrie 2003, Curtea de Apel Ploiești, luând în discuție

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de inculpatul

P.D., a dispus menținerea acesteia cu motivarea că temeiurile care au stat la

baza luării acestei măsuri nu au dispărut, mai mult chiar în cauză s-a

pronunțat o hotărâre de condamnare a numitului inculpat, confirmată de instanța

de apel, cauza aflându-se în recurs, formând obiectul dosarului nr.9255/2003.

Împotriva

acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, susținând că în mod nejustificat

a fost menținută starea sa de arest, din moment ce în cauză a intervenit o

hotărâre de condamnare, ceeia ce face ca temeiurile care au dus la luarea

acestei măsuri să dispară, judecarea lui putând avea loc în stare de libertate,

nemaiexistând nici un pericol de a împiedica aflarea adevărului.

Recursul

declarat de inculpat este inadmisibil.

Din

analiza actelor și lucrărilor de la dosar, se constată că meținerea măsurii

arestării preventive ca legală și temeinică a inculpatului P.D. a fost luată de

către instanța de recurs.

Întrucât,

potrivit dispozițiilor legale în vigoare, referitoare la măsura arestării

preventive, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai încheierile pronunțate de

către instanța de fond și apel, urmează a se constata că în situația în care o

asemenea măsură este luată de instanța de recurs, încheierea prin care s-a luat

această măsură nu este supusă nici unei căi de atac, fiind definitivă.

Prin

urmare, fiind vorba de o încheiere care este definitivă, urmează a se constata

că recursul declarat de inculpat este inadmisibil și a fi respins ca atare în

temeiul art.385

15

pct.1 lit.a C.proc.pen. și a se dispune potrivit

dispozitivului prezentei decizii.

Recursul

declarat de inculpat este inadmisibil și pentru considerentul că fapta pentru

care acesta este trimis în judecată, rămâne definitivă, prin exercitarea

tuturor căilor de atac la instanța de apel, Înaltei Curți de Casație și

Justiție nerevenindu-i nici o competență în legătură cu aceasta, vizând

verificarea legalității și temeiniciei. Acest lucru este posibil numai ca

urmare a exercitării căii de atac extraordinară a recursului în anulare

promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, ceea ce nu este cazul în dosarul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de inculpatul P.D. împotriva încheierii din 3

decembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr.9255/2003.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000

lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 13 ianuarie  2004

.