ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4984/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 30 din 17 februarie 2004, Tribunalul Olt l-a condamnat pe inculpatul G.M.M., în baza art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., la 15 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. A fost dedusă prevenția de la 27 septembrie 2003 la zi și s-a dispus menținerea arestării preventive. Inculpatul a fost obligat la 70 milioane lei despăgubiri civile și 50 milioane lei daune morale, către partea civilă F.M., la 5.775.734 lei despăgubiri către Spitalul Clinic Craiova și 10 milioane lei cheltuieli judiciare către stat.

Instanța a reținut, în fapt, că în seara de 21 septembrie 2003, victima F.G.M. se afla în barul SC C. SRL din comuna Tufeni, jud. Olt, unde a venit și inculpatul G.M.M. împreună cu frații C.I. și C.F. Întrucât victima a suferit în urmă cu mai mulți ani un accident, mama acesteia a încunoștințat angajații barurilor din localitate, să îi refuze fiului ei vânzarea de băuturi alcoolice. Mergând la tejgheaua barului pentru a solicita țigări și băuturi alcoolice, victima a fost refuzată de către barmana I.N. să-i vândă alcool. În acest timp a venit la tejghea și inculpatul G.M.M., căruia victima i-a dat suma de 6.000 lei și l-a rugat să-i cumpere băuturi alcoolice, martora I.N. refuzând și în această modalitate să o servească pe victimă.

Întrucât inculpatul a refuzat să-i restituie victimei suma de bani, între cei doi s-a iscat o ceartă. Inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnul peste față, încetând la intervenția martorului P.P. Venind în fața barului, din nou inculpatul a lovit victima în aceeași modalitate, fiind și de data aceasta împiedicat să continue agresiunea de către martorul P.P. În drum spre casă, victima a fost ajunsă de inculpat și lovită tot cu pumnii până a fost doborâtă pe asfalt, după care violențele au continuat prin lovirea acesteia și cu picioarele. În stare de inconștiență, victima a fost târâtă de inculpat lângă un gard, după care, analizând gravitatea faptei, a părăsit localitatea în aceeași noapte, fiind dat în consemn de către organul de poliție.

Victima a fost internată în Spitalul Clinic Craiova, suferind două intervenții chirurgicale, însă cu tot tratamentul de spitalizare aplicat, a decedat la data de 26 septembrie 2003. Așa cum rezultă din raportul medico-legal de autopsie al I.M.L. Craiova, moartea numitului F.G.M. a fost violentă și s-a datorat leziunilor meningo-cerebrale (dilacerarea cerebrală, hematom subdural), consecința unui traumatism cranio-cerebral cu fractură craniană, leziunile putând fi produse prin lovire cu și de corpuri dure. În dimineața de 27 septembrie 2004, inculpatul a fost prins pe raza municipiului Pitești. Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat apel, solicitând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea, prevăzută de art. 183 C. pen., neavând intenția de a produce decesul victimei și reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 307 din 23 iunie 2004, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondat apelul inculpatului, constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică atât sub aspectul încadrării juridice a faptei cât și al individualizării pedepsei. Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpat, solicitând, în scris și oral, personal și prin apărător, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. și reținerea, indiferent de încadrarea juridică, a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., în considerarea lipsei antecedentelor penale, faptul că a fost provocat de o rudă a victimei, care l-a asigurat și că este încadrat în muncă.

Verificând hotărârea criticată pe baza materialului probator de la dosar, Curtea constată că recursul inculpatului, motivat și reținut pe cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 și 17 C. proc. pen., nu este fondat. În stabilirea situației de fapt, instanțele au avut în vedere materialul probator de la dosar, respectiv procesul verbal de constatare a locului faptei, planșa foto, declarațiile martorilor I.N., P.P., Z.I., D.L., raportul medico-legal de autopsie, coroborate cu declarațiile inculpatului, prin care a recunoscut lovirea victimei. Curtea constată că împrejurările concrete ale săvârșirii infracțiunii au fost corect reținute, iar încadrarea juridică în dispozițiile art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., este legală.

Așa cum rezultă din declarațiile martorilor P.P., Z.I. și D.L., după îmbrâncelile și loviturile peste față aplicate victimei în bar și în fața acesteia, inculpatul, pe drum, ajungând victima, a lovit-o din nou cu pumnul în față și după căderea acesteia pe asfalt, a lovit-o și cu picioarele. Însuși inculpatul, prin declarația scrisă personal și cea consemnată de procuror, în prezența apărătorului, precizează că, după ce a lovit victima cu pumnul în față și aceasta a căzut pe asfalt, i-a mai aplicat lovituri cu picioarele în abdomen, „după care l-am lăsat deoarece nu se mai ridica de jos”. Acțiunile inculpatului realizează conținutul laturii obiective a infracțiunii de omor, rezultând din raportul medico-legal de autopsie că leziunile meningo-cerebrale, cauzatoare de moarte, s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure, stabilindu-se astfel legătura de cauzalitate între actele de violență și urmarea, respectiv deces.

Așa fiind, critica adusă de inculpat încadrării juridice în infracțiunea de omor, cu agravanta specială a calificării datorită săvârșirii în public, este neîntemeiată. Lovirea victimei puternic cu pumnul în față și apoi, după ce a căzut, cu picioarele în mod repetat peste corp, la întâmplare, până ce nu s-a mai putut ridica de jos, exclude, în plan subiectiv, nereprezentarea și neacceptarea de către inculpat, a posibilității decesului acesteia, pentru a reține forma de vinovăție a praeterintenției, specifică infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. Nu este întemeiată nici cererea inculpatului de a i se acorda circumstanțe atenuante, în raport de unele împrejurări referitoare la săvârșirea infracțiunii și conduita sa anterioară și în timpul procesului penal.

Din nici o probă nu rezultă că inculpatul ar fi fost agresat de victimă sau de altă persoană, martorul P.P. intervenind în conflictul inițiat de recurent numai cât a fost necesar, pentru a-l împiedica pe acesta să continue lovirea victimei. De altfel, instanțele au acceptat versiunea inculpatului cu privire la împrejurările, în care a ajuns în posesia sumei de bani, la bar, pe care apoi a refuzat să o restituie, reținând că i-a fost remisă de victimă să-i cumpere băuturi alcoolice, deși martora I.N. a susținut că, în realitate, inculpatul și-a însușit fără drept restul dat victimei după cumpărarea țigărilor și aflat pe tejghea, situație ce a determinat conflictul. Datele privind caracterizarea persoanei inculpatului, respectiv, tânăr și fără antecedente penale, au fost avute în vedere la aplicarea pedepsei, la minimul special prevăzut de lege.

Caracterizarea acestor împrejurări ca circumstanțe atenuante nici nu se impune, nici nu se justifică, pedeapsa fiind corect individualizată și necesară, așa cum a fost aplicată, pentru realizarea funcțiilor acesteia, de constrângere și reeducare, precum și scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. Față de cele ce preced și având în vedere că nici din examinarea hotărârilor nu a fost identificat vreunul din cazurile de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., ar putea fi luate în considerare din oficiu, recursul inculpatului urmează să fie respins, ca nefondat. În baza art. 385 17 alin. (4), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului urmează să se deducă timpul arestării preventive de la 27 septembrie 2003 la 5 octombrie 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M.M., împotriva deciziei penale nr. 307 din 23 iunie 2004 a Curții de Apel Craiova. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 27 septembrie 2003 la 5 octombrie 2004. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 octombrie 2004.