ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4984/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 30 din 17

februarie 2004, Tribunalul Olt l-a condamnat pe inculpatul G.M.M., în baza art.

174 și art. 175 lit. i) C. pen., la 15 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și

art. 64 C. pen. și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen.

A fost dedusă prevenția de la 27

septembrie 2003 la zi și s-a dispus menținerea arestării preventive.

Inculpatul a fost obligat la 70

milioane lei despăgubiri civile și 50 milioane lei daune morale, către partea

civilă F.M., la 5.775.734 lei despăgubiri către Spitalul Clinic Craiova și 10

milioane lei cheltuieli judiciare către stat.

Instanța a reținut, în fapt, că în

seara de 21 septembrie 2003, victima F.G.M. se afla în barul SC C. SRL din

comuna Tufeni, jud. Olt, unde a venit și inculpatul G.M.M. împreună cu frații C.I.

și C.F.

Întrucât victima a suferit în urmă

cu mai mulți ani un accident, mama acesteia a încunoștințat angajații barurilor

din localitate, să îi refuze fiului ei vânzarea de băuturi alcoolice.

Mergând la tejgheaua barului pentru

a solicita țigări și băuturi alcoolice, victima a fost refuzată de către

barmana I.N. să-i vândă alcool.

În acest timp a venit la tejghea și

inculpatul G.M.M., căruia victima i-a dat suma de 6.000 lei și l-a rugat să-i

cumpere băuturi alcoolice, martora I.N. refuzând și în această modalitate să o

servească pe victimă.

Întrucât inculpatul a refuzat să-i

restituie victimei suma de bani, între cei doi s-a iscat o ceartă.

Inculpatul i-a aplicat victimei mai

multe lovituri cu pumnul peste față, încetând la intervenția martorului P.P.

Venind în fața barului, din nou

inculpatul a lovit victima în aceeași modalitate, fiind și de data aceasta

împiedicat să continue agresiunea de către martorul P.P.

În drum spre casă, victima a fost

ajunsă de inculpat și lovită tot cu pumnii până a fost doborâtă pe asfalt, după

care violențele au continuat prin lovirea acesteia și cu picioarele.

În stare de inconștiență, victima a

fost târâtă de inculpat lângă un gard, după care, analizând gravitatea faptei,

a părăsit localitatea în aceeași noapte, fiind dat în consemn de către organul

de poliție.

Victima a fost internată în Spitalul

Clinic Craiova, suferind două intervenții chirurgicale, însă cu tot tratamentul

de spitalizare aplicat, a decedat la data de 26 septembrie 2003.

Așa cum rezultă din raportul

medico-legal de autopsie al I.M.L. Craiova, moartea numitului F.G.M. a fost

violentă și s-a datorat leziunilor meningo-cerebrale (dilacerarea cerebrală,

hematom subdural), consecința unui traumatism cranio-cerebral cu fractură

craniană, leziunile putând fi produse prin lovire cu și de corpuri dure.

În dimineața de 27 septembrie 2004,

inculpatul a fost prins pe raza municipiului Pitești.

Împotriva acestei hotărâri

inculpatul a declarat apel, solicitând schimbarea încadrării juridice în

infracțiunea, prevăzută de art. 183 C. pen., neavând intenția de a produce

decesul victimei și reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 307 din 23

iunie 2004, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondat apelul inculpatului,

constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică atât sub

aspectul încadrării juridice a faptei cât și al individualizării pedepsei.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs de către inculpat, solicitând, în scris și oral, personal și

prin apărător, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art.

183 C. pen. și reținerea, indiferent de încadrarea juridică, a circumstanțelor

atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., în considerarea lipsei antecedentelor

penale, faptul că a fost provocat de o rudă a victimei, care l-a asigurat și că

este încadrat în muncă.

Verificând hotărârea criticată pe

baza materialului probator de la dosar, Curtea constată că recursul

inculpatului, motivat și reținut pe cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 și 17 C. proc. pen., nu este fondat.

În stabilirea situației de fapt,

instanțele au avut în vedere materialul probator de la dosar, respectiv

procesul verbal de constatare a locului faptei, planșa foto, declarațiile

martorilor I.N., P.P., Z.I., D.L., raportul medico-legal de autopsie,

coroborate cu declarațiile inculpatului, prin care a recunoscut lovirea

victimei.

Curtea constată că împrejurările

concrete ale săvârșirii infracțiunii au fost corect reținute, iar încadrarea

juridică în dispozițiile art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., este legală.

Așa cum rezultă din declarațiile

martorilor P.P., Z.I. și D.L., după îmbrâncelile și loviturile peste față

aplicate victimei în bar și în fața acesteia, inculpatul, pe drum, ajungând

victima, a lovit-o din nou cu pumnul în față și după căderea acesteia pe

asfalt, a lovit-o și cu picioarele.

Însuși inculpatul, prin declarația

scrisă personal și cea consemnată de procuror, în prezența apărătorului,

precizează că, după ce a lovit victima cu pumnul în față și aceasta a căzut pe

asfalt, i-a mai aplicat lovituri cu picioarele în abdomen, „după care l-am

lăsat deoarece nu se mai ridica de jos”.

Acțiunile inculpatului realizează

conținutul laturii obiective a infracțiunii de omor, rezultând din raportul

medico-legal de autopsie că leziunile meningo-cerebrale, cauzatoare de moarte,

s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure, stabilindu-se astfel

legătura de cauzalitate între actele de violență și urmarea, respectiv deces.

Așa fiind, critica adusă de inculpat

încadrării juridice în infracțiunea de omor, cu agravanta specială a

calificării datorită săvârșirii în public, este neîntemeiată.

Lovirea victimei puternic cu pumnul

în față și apoi, după ce a căzut, cu picioarele în mod repetat peste corp, la

întâmplare, până ce nu s-a mai putut ridica de jos, exclude, în plan subiectiv,

nereprezentarea și neacceptarea de către inculpat, a posibilității decesului

acesteia, pentru a reține forma de vinovăție a praeterintenției, specifică

infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.

Nu este întemeiată nici cererea

inculpatului de a i se acorda circumstanțe atenuante, în raport de unele

împrejurări referitoare la săvârșirea infracțiunii și conduita sa anterioară și

în timpul procesului penal.

Din nici o probă nu rezultă că

inculpatul ar fi fost agresat de victimă sau de altă persoană, martorul P.P.

intervenind în conflictul inițiat de recurent numai cât a fost necesar, pentru

a-l împiedica pe acesta să continue lovirea victimei.

De altfel, instanțele au acceptat

versiunea inculpatului cu privire la împrejurările, în care a ajuns în posesia

sumei de bani, la bar, pe care apoi a refuzat să o restituie, reținând că i-a

fost remisă de victimă să-i cumpere băuturi alcoolice, deși martora I.N. a

susținut că, în realitate, inculpatul și-a însușit fără drept restul dat

victimei după cumpărarea țigărilor și aflat pe tejghea, situație ce a

determinat conflictul.

Datele privind caracterizarea

persoanei inculpatului, respectiv, tânăr și fără antecedente penale, au fost

avute în vedere la aplicarea pedepsei, la minimul special prevăzut de lege.

Caracterizarea acestor împrejurări

ca circumstanțe atenuante nici nu se impune, nici nu se justifică, pedeapsa

fiind corect individualizată și necesară, așa cum a fost aplicată, pentru

realizarea funcțiilor acesteia, de constrângere și reeducare, precum și

scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Față de cele ce preced și având în

vedere că nici din examinarea hotărârilor nu a fost identificat vreunul din

cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

ar putea fi luate în considerare din oficiu, recursul inculpatului urmează să

fie respins, ca nefondat.

În baza art. 385

17

alin.

(4), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată

inculpatului urmează să se deducă timpul arestării preventive de la 27

septembrie 2003 la 5 octombrie 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul G.M.M., împotriva deciziei penale nr. 307 din 23 iunie

2004 a Curții de Apel Craiova.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 27 septembrie 2003 la 5

octombrie 2004.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

octombrie 2004.