ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4493/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Tulcea prin sentința civilă nr. 19 din 6 ianuarie 2000 a admis acțiunea reclamantei S.C. C. S.A. Tulcea și a obligat pârâta S.C. G. SRL București la plata sumei de 5.951.735 lei cu titlu de preț și de 6.095.229 lei dobândă și de 1.023.756 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamanta i-a livrat pârâtei grâu în baza acordului de voință dintre părți, că pârâta nu a achitat integral prețul mărfii livrate, astfel că îi datorează reclamantei atât diferența de preț neachitată cât și dobândă în temeiul art. 43 C. com. Prin decizia civilă nr. 503 din 29 iunie 2000 Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat (nemotivat) apelul declarat de pârâta S.C.

G. SRL București împotriva acestei sentințe, reținând că motivarea sentinței atacate a fost primită de pârâtă la 5 aprilie 2000 și că până la 29 iunie 2000 când a fost soluționat apelul acesta nu a fost motivat, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 288 1 C. proc. civ., conform O.G. nr. 13 din 19 ianuarie 1998, deci apelul a fost respins ca nemotivat. Curtea Supremă de Justiție prin decizia civilă nr. 5880 din 24 octombrie 2001 a admis recursul pârâtei, a casat decizia instanței de apel și a trimis cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de recurs a reținut că pentru termenul din 29 iunie 2000 când s-a judecat apelul, pârâta a fost citată greșit, la vechiul sediu al acesteia.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, după rejudecare prin decizia nr. 35 din 11 aprilie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 19 din 6 ianuarie 2000 a Tribunalului Tulcea. Împotriva menționatei decizii, pârâta S.C. G. SRL Brăila a declarat recurs în termen legal, în temeiul art. 304 pct. 3, 7 și 10 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. În criticile formulate recurenta pârâtă susține în esență că: - hotătârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, în raport de dispozițiile art. 5 C. proc. civ.; având în vedere schimbarea sediului său social și că procedura de citare a fost viciată, încălcându-i-se astfel și dreptul la apărare – art. 304 pct. 3 C. proc.

civ.; - decizia din apel nu a fost motivată în fapt și în drept, aspect ce nu permite instanței supreme efectuarea unui control judiciar – art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - instanța nu s-a pronunțat asupra probelor administrate în cauză, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. Recursul nu este fondat. Curtea examinând susținerile ce se fac în recurs, în raport de probatoriile administrate în cauză și de dispozițiile legale incidente, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la casarea deciziei recurate, în speță nefiind întrunită nici una din situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Referitor la primul motiv de recurs formulat de pârâtă, în sensul că decizia atacată a fost pronunțată de o instanță necompetentă teritorial în raport de dispozițiile art. 5 C. proc.

civ. se constată că acesta nu este întemeiat. Potrivit art. 10 alin. (4) din același cod, reclamanta în afară de instanța domiciliului pârâtei, avea alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, instanța locului unde obligația comercială a luat naștere sau aceea a locului plății. În raport de dispozițiile menționate, instanța de fond a fost competentă să soluționeze cererea reclamantei. Pentru termenul din 11 aprilie 2002 când a fost soluționat apelul, procedura de citare cu recurenta pârâtă a fost legal îndeplinită la sediul menționat de aceasta prin adresa de la dosar 1254/2000, fără să depună acte doveditoare. Împrejurarea că recurenta și-a schimbat ulterior sediul, astfel cum rezultă și din cererea de recurs, nu este relevantă.

Potrivit art. 98 C. proc. civ. schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului. Cum recurenta pârâtă nu s-a conformat dispozițiilor menționate nu poate fi reținută nici critica acesteia potrivit căreia apelul a fost soluționat cu lipsă de procedură și cu încălcarea dreptului său la apărare. Potrivit prevederilor art. 288 alin. (1) C. proc. civ., modificat și completat prin O.G. nr. 13/1998, după comunicarea motivării hotărârii potrivit art. 288, părțile vor motiva apelul în fapt și că în drept, într-un termen de 15 zile de la comunicare.

În speță, prin decizia nr. 5880 din 24 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei nr. 503 din 29 iunie 2000 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, decizie care a fost casată și trimisă cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe pentru greșita citare a pârâtei la vechea adresă și necomunicarea considerentelor hotărârii instanței de fond la noul sediu. Cum recurenta pârâtă S.C. G. SRL Brăilă nu și-a motivat apelul în toată această perioadă de timp, 20 iulie 2000 data la care a declarat primul recurs, când a luat cunoștință de hotărârea instanței de fond și 11 aprilie 2002 când a fost soluționat apelul, în mod corect Curtea de Apel Constanța i-a respins apelul pentru nemotivare.

Ori față de această situație, controlul judiciar al instanței supreme asupra deciziei recurate vizează numai aspectul nemotivării apelului, nu și celelalte probleme de fond pe care în realitate le pune în discuție recurenta pârâtă, legate de probele administrate și de starea de fapt la care se referă litigiul. Cum hotărârea instanței de apel este temeinică și legală, Curtea urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta S.C. G. SRL Brăila împotriva deciziei nr. 35 din 11 aprilie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția comercială ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2003.