ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4493/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Tribunalul Tulcea prin sentința civilă nr. 19

din 6 ianuarie 2000 a admis acțiunea reclamantei S.C. C. S.A. Tulcea și a

obligat pârâta S.C. G. SRL București la plata sumei de 5.951.735 lei cu titlu

de preț și de 6.095.229 lei dobândă și de 1.023.756 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că reclamanta i-a livrat pârâtei grâu în baza

acordului de voință dintre părți, că pârâta nu a achitat integral prețul mărfii

livrate, astfel că îi datorează reclamantei atât diferența de preț neachitată

cât și dobândă în temeiul art. 43 C. com.

Prin decizia civilă nr. 503 din 29 iunie 2000

Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat (nemotivat) apelul declarat de

pârâta S.C. G. SRL București împotriva acestei sentințe, reținând că motivarea

sentinței atacate a fost primită de pârâtă la 5 aprilie 2000 și că până la 29

iunie 2000 când a fost soluționat apelul acesta nu a fost motivat, în cauză

fiind aplicabile dispozițiile art. 288

1

C. proc. civ., conform O.G.

nr. 13 din 19 ianuarie 1998, deci apelul a fost respins ca nemotivat.

Curtea Supremă de Justiție prin decizia civilă

nr. 5880 din 24 octombrie 2001 a admis recursul pârâtei, a casat decizia

instanței de apel și a trimis cauza spre rejudecarea apelului aceleiași

instanțe.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de

recurs a reținut că pentru termenul din 29 iunie 2000 când s-a judecat apelul,

pârâta a fost citată greșit, la vechiul sediu al acesteia.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

după rejudecare prin decizia nr. 35 din 11 aprilie 2002 a respins ca nefondat

apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 19 din 6 ianuarie 2000

a Tribunalului Tulcea.

Împotriva menționatei decizii, pârâta S.C. G. SRL

Brăila a declarat recurs în termen legal, în temeiul art. 304 pct. 3, 7 și 10 C.

proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în

concluzie admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

În criticile formulate recurenta pârâtă susține

în esență că:

- hotătârea s-a dat cu încălcarea

competenței altei instanțe, în raport de dispozițiile art. 5 C. proc. civ.;

având în vedere schimbarea sediului său social și că procedura de citare a fost

viciată, încălcându-i-se astfel și dreptul la apărare – art. 304 pct. 3 C.

proc. civ.;

- decizia din apel nu a fost

motivată în fapt și în drept, aspect ce nu permite instanței supreme efectuarea

unui control judiciar – art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

- instanța nu s-a pronunțat asupra

probelor administrate în cauză, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 10 C.

proc. civ.

Recursul nu este fondat.

Curtea examinând susținerile ce se

fac în recurs, în raport de probatoriile administrate în cauză și de

dispozițiile legale incidente, constată că acestea nu sunt de natură să conducă

la casarea deciziei recurate, în speță nefiind întrunită nici una din

situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Referitor la primul motiv de recurs formulat de

pârâtă, în sensul că decizia atacată a fost pronunțată de o instanță

necompetentă teritorial în raport de dispozițiile art. 5 C. proc. civ. se

constată că acesta nu este întemeiat.

Potrivit art. 10 alin. (4) din același cod,

reclamanta în afară de instanța domiciliului pârâtei, avea alegerea între mai

multe instanțe deopotrivă competente, instanța locului unde obligația

comercială a luat naștere sau aceea a locului plății.

În raport de dispozițiile menționate, instanța

de fond a fost competentă să soluționeze cererea reclamantei.

Pentru termenul din 11 aprilie 2002

când a fost soluționat apelul, procedura de citare cu recurenta pârâtă a fost

legal îndeplinită la sediul menționat de aceasta prin adresa de la dosar 1254/2000,

fără să depună acte doveditoare.

Împrejurarea că recurenta și-a schimbat

ulterior sediul, astfel cum rezultă și din cererea de recurs, nu este

relevantă.

Potrivit art. 98 C. proc. civ.

schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub

pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin

petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei

recipisă de predare se va depune la dosar odată cu petiția prin care se

înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului.

Cum recurenta pârâtă nu s-a

conformat dispozițiilor menționate nu poate fi reținută nici critica acesteia

potrivit căreia apelul a fost soluționat cu lipsă de procedură și cu încălcarea

dreptului său la apărare.

Potrivit prevederilor art. 288

alin. (1) C. proc. civ., modificat și completat prin O.G. nr. 13/1998, după

comunicarea motivării hotărârii potrivit art. 288, părțile vor motiva apelul în

fapt și că în drept, într-un termen de 15 zile de la comunicare.

În speță, prin decizia nr. 5880 din 24

octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, a admis

recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei nr. 503 din 29 iunie 2000 a

Curții de Apel Constanța, secția comercială, decizie care a fost casată și

trimisă cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe pentru greșita

citare a pârâtei la vechea adresă și necomunicarea considerentelor hotărârii

instanței de fond la noul sediu.

Cum recurenta pârâtă S.C. G. SRL

Brăilă nu și-a motivat apelul în toată această perioadă de timp, 20 iulie 2000

data la care a declarat primul recurs, când a luat cunoștință de hotărârea

instanței de fond și 11 aprilie 2002 când a fost soluționat apelul, în mod

corect Curtea de Apel Constanța i-a respins apelul pentru nemotivare.

Ori față de această situație,

controlul judiciar al instanței supreme asupra deciziei recurate vizează numai

aspectul nemotivării apelului, nu și celelalte probleme de fond pe care în

realitate le pune în discuție recurenta pârâtă, legate de probele administrate

și de starea de fapt la care se referă litigiul.

Cum hotărârea instanței de apel este

temeinică și legală, Curtea urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta S.C. G. SRL Brăila

împotriva deciziei nr. 35 din 11 aprilie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția

comercială ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 19 noiembrie 2003.