ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1009/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2056/2002,

reclamanta P.M. în contradictoriu cu Comisia Superioară de Expertiză Medicală a

Persoanelor cu Handicap și Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap,

a solicitat modificarea deciziei nr. 3036 din 3 decembrie 2002, în sensul de a

fi încadrată în categoria „deficiență funcțională gravă, cu asistent personal”

și de a se menționa valabilitatea concluziilor medicale și încadrarea sa cu

„handicap permanent”.

În motivare s-a arătat că, deși s-a

reținut diagnosticul privind bolile de care este afectată, că este dependentă

social și că are handicap grav, s-a prevăzut, însă, că nu beneficiază de

însoțitor sau asistent personal și cu obligația revizuirii încadrării la

expirarea unei perioade de 12 luni, deși diagnosticul clinic complex reținut de

comisie este ireversibil și iremediabil.

Prin sentința civilă nr. 902 din 11

iunie 2003, s-a admis acțiunea, s-a anulat decizia nr. 3304 din 3 decembrie

2002, emisă de Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu

Handicap și a obligat-o să emită o nouă decizie, în care să se menționeze că

reclamanta are handicap grav, cu dreptul la asistent personal, mențiunea că

handicapul este ireversibil și că decizia este nerevizuibilă.

Pentru a pronunța astfel, instanța a

avut în vedere:

Din actele medicale depuse la dosar

a rezultat că reclamanta, în vârstă de 55 ani, nu a fost niciodată încadrată în

muncă, este inaptă din acest punct de vedere, nu realizează venituri proprii,

iar deficitul motor și intelectual îl are din naștere.

Conform prevederilor art. 19 alin.

(1) lit. c) din O.U.G. nr. 102/1999, așa cum a fost modificată și completată

prin Legea nr. 519/2002, adultul cu handicap grav beneficiază de dreptul de a

avea asistent personal, dar și de posibilitatea de a opta pentru primirea unei

indemnizații echivalente cu salariul net al asistentului social debutant din

unitățile bugetare sau pentru asistent personal.

Întrucât reclamanta a optat pentru

asistent personal, iar legea îi acordă acest drept, s-a reținut că prin decizie

i-a fost încălcat acest drept legal.

Handicapul conform actelor medicale

de la dosar, fiind ireversibil și din acest punct de vedere decizia trebuie să

fie nerevizuibilă, s-a reținut și acest fapt, dispunându-se conform legii.

Împotriva sentinței a formulat

recurs Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap

pentru Adulți, criticând-o astfel:

Recurenta având în vedere cumulul de

afecțiuni sechelare, dobândit în copilărie de intimată, a stabilit că este asimilabilă

în gradul grav de handicap, dar nu necesită îngrijire permanentă din partea

altei persoane, în conformitate cu reglementările și criteriile actuale.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin decizia nr. 3304 din 3 decembrie

2002, a Comisiei recurente, s-a reținut corect diagnosticul clinic, respectiv:

sechele post encefalopatie infantilă; hemipareză dreaptă spastică; oligofrenie

gradul II, epilepsie cu crize săptămânale Grand Mall; tulburări afazice

expresive; obezitate gradul III (severă) și deficiență motorie, afectând grav

capacitatea locomotorie, deficit de limbaj.

Privarea de însoțitor nu este legală,

atâta vreme, cât s-a prevăzut dispensarizarea sa la psihiatrie și faptul că

este dependentă social.

Din certificatele nr. 1029 din 18

noiembrie 2002 a Dispensarului Policlinicii Sfântul Ioan și nr. 1203 din 30

noiembrie 2002 a Cabinetului de expertiză medicală pentru recuperarea

capacității de muncă a sectorului 4, rezultă diagnosticul enunțat mai sus,

faptul că necesită îngrijire permanentă din partea altei persoane (certificat nr.

1029/2002), iar handicapul este permanent (certificat nr. 1203/1992).

Față de aceste împrejurări, în mod

corect instanța de fond a reținut dreptul legal al intimatei, la asistent

personal, ca și faptul că în raport cu ireversibilitatea handicapului, decizia

Comisiei Superioare trebuie să aibă caracter nerevizuibil.

Constatându-se recursul nefondat, se

va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap – Comisia Superioară de

Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, împotriva sentinței

civile nr. 902 din 11 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 martie 2004.