ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5481/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 7 decembrie 2004, reclamanta S.C. a chemat în judecată Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, solicitând anularea deciziei nr. 5902 din 8 noiembrie 2004 și obligarea pârâtei să o încadreze în grad de deficiență gravă cu indemnizație de însoțitor. În urma decesului reclamantei, intervenit la 18 decembrie 2004, acțiunea a fost continuată de fiul acesteia, S.T.C., în calitate de moștenitor. Prin sentința civilă nr. 74 din 18 martie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia a respins contestația, reținând că reclamanta a fost corect încadrată cu grad de handicap accentuat gr.

II, afecțiunea psihică de care suferea, nefiind de natură să impună modificarea acestuia. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, S.T.C. care a susținut, în esență, că în raport cu diagnosticul stabilit, era evident că reclamanta nu se putea întreține singură, fiind nevoie de un însoțitor și că numai printr-o interpretare greșită făcută cu rea credință, pârâta a considerat că nu se justifica modificarea gradului de handicap. Recursul nu este fondat. Din istoricul medical, astfel cum a fost prezentat de pârâta-intimată, rezultă că reclamanta a fost asimilată în gradul II de handicap, cu diagnosticul tulburare depresivă, încă din anul 2000, la vârsta de 77 de ani. În urma revizuirii din 2004, Comisia de Expertiză Medicală Alba, a apreciat că nu se mai încadrează în grad de handicap, stabilind diagnosticul de „tulburare cognitivă ușoară”.

În urma contestației, prin decizia nr. 5902 din 8 noiembrie 2004, Comisia Superioară de Expertiză Medicală constată diagnosticul de „demență senilă, diabet zaharat tip. II, CICDICC clasa IV NYHA”, și o asimilează în gr. II handicap accentuat. Comisia a avut în vedere că afecțiunile reclamantei nu fac obiectul criteriilor pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru adulți, respectiv Ordinul Ministerului Sănătății nr. 726/10/2002, în sensul că: „nu prezintă o deficiență fizică gravă, generată de tulburarea cognitivă ce intră în simptomatologia diagnosticului de demență, care să impună cu necesitate, plata unei persoane pentru îngrijire, sprijin sau supraveghere permanentă”.

Astfel fiind, și având în vedere că problemele legate de aprecierea și stabilirea diagnosticului sunt de competența exclusivă a Comisiei Medicale, în speță a Comisiei Superioare de Expertiză Medicală, instanța de contencios având a se pronunța asupra respectării condițiilor de legalitate la emiterea actului dedus judecății, urmează a se reține, ca fiind legală și temeinică, hotărârea Curții de Apel Alba Iulia și pe cale de consecință, a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de S.T.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.T.C. împotriva sentinței civile nr. 74 din 18 martie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2005.