ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3955/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 113

din 31 martie 2006 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în dosarul nr. 22/CAF/2006,

a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de numita P.V., în calitate

de curator al reclamantei P.L., având ca obiect anularea deciziei de încadrare

în grad de handicap nr. 1355 din 4 aprilie 2005, emisă de Comisia Superioară de

Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți din cadrul

Autorității Naționale pentru Persoane cu Handicap de pe lângă Ministerul Muncii,

Solidarității Sociale și Familiei.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut în fapt: că numitei P.L. i s-a emis „ Certificatul de

încadrare în grad de handicap” nr. 22059 din 2 martie 2005, de către Comisia de

Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți din cadrul

Consiliului Județean Dolj, cu diagnosticul clinic de „demență Alzheimer” cu

gradul de handicap „grav”, iar în urma contestației sale, prin decizia atacată

în cauză s-a menținut acest grad de handicap, fără asistent personal.

A constatat instanța că,

pentru a stabili acest grad de handicap, Comisia a făcut aplicarea Ordinului

Ministrului Sănătății Familiei nr. 726/2002, potrivit căruia numai triada

simptomatologică „agnozie, apraxie și afazie” specifică demenței justifică supravegherea

permanentă, iar expertiza L.S.M. din 13 februarie 2006 a stabilit că pacienta nu prezintă această triadă patognomică, iar starea sa s-a concretizat

prin același deficit de atenție, memorie și intelect.

Ca urmare, a considerat

instanța că, în raport cu actele medicale emise ca urmare a expertizării

reclamantei, s-a dispus în mod corect încadrarea ei în gradul de handicap

„grav”, gradul I, fiind respectate dispozițiile art. 8 din Regulamentul din 9

august 2002 și Cap. II din Ordinul ministrului sănătății și familiei nr. 726/2002.

A apreciat instanța ca

nefondată, critica reclamantei privind neexaminarea sa (medicală), ca urmare a

contestației la certificatul emis de Comisia județeană.

Cu privire la

nerecunoașterea beneficiului unui asistent personal, pe care solicitanta -

pacientă îl reclama ca legal, instanța a constatat că, potrivit art. 9 din

Regulament, este obligatorie ancheta socială care să ateste necesitatea unui

asistent personal, iar în speță ancheta nu stabilește această necesitate.

Împotriva acestei sentințe a

declarat în termen recursul de față, reclamanta, cererea fiind legal scutită de

plata taxei judiciare de timbru. În motivare sunt invocate în drept

dispozițiile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., iar în fapt recurenta

susține următoarele argumente:

- că au fost încălcate

dispozițiile Legii nr. 519/2002, ale O.G. nr. 14/2003 și O.U.G. nr. 102/1999

(aprobată prin Legea nr. 512/2002 și modificată prin Legea nr. 343/2004),

precum și ale Ordinului ministrului sănătății și familiei nr. 726/2002;

- că au fost apreciate

greșit și incomplet probele administrate (înscrisurile din dosar), din care

rezultă că la data emiterii celor două acte - certificatul și decizia -

reclamanta suferea de o deficiență funcțională gravă, demență Alzheimer severă,

care îi dădea dreptul la un asistent personal;

- că motivarea instanței

cuprinde susțineri contradictorii: pe de o parte se reține că este nevoie de

supravegherea permanentă a reclamantei, pe de altă parte se respinge cererea de

a beneficia de un asistent personal, deși se recunoaște că starea pacientei prezintă

același deficit de atenție, memorie și intelect;

- că instanța nu a examinat

în concret și nu a enumerat actele medicale anexate, ci doar s-a referit la ele

în mod generic, neobservând că tocmai din ele rezulta deficiența funcțională

gravă a pacientei care justifica beneficiul însoțitorului personal;

- că raportul de evaluare

întocmit la data emiterii actelor contestate dovedește că reclamanta, la

examenul medical, a acumulat doar 6 puncte din totalul de 30, sub punctajul de

9 puncte care dădea dreptul la un însoțitor personal;

- că pe baza acelorași acte

medicale pe care instanța a respins acțiunea, comisia de evaluare medicală a

stabilit ulterior, la 19 aprilie 2006, deficiența funcțională gravă a

reclamantei și dreptul ei la un însoțitor personal;

- că pârâtele nu au

contestat actele medicale și ancheta socială depuse în cauză, din care rezultă

că reclamanta necesită supraveghere permanentă, astfel încât soluția instanței,

de respingere a cererii de recunoaștere a dreptului la un însoțitor personal,

nu se justifică.

Recursul nu se fondează.

speță, deși sunt acte administrative de autoritate cu caracter individual,

fiind, astfel, supuse controlului de legalitate întemeiat pe Legea nr. 554/2004,

sunt emise de autorități specializate: comisii medicale care, în exercițiul

atribuțiilor lor legale, efectuează o evaluare medicală.

Așa fiind, instanța, în

exercițiul controlului de validitate a unor asemenea acte, are competența de a

verifica numai: emiterea actului de către autoritatea competentă și în limitele

competenței sale; respectarea condițiilor de formă și a procedurii prevăzute de

lege; conformitatea actului cu conținutul legii și conformitatea sa cu scopul

legii.

Este evident, așadar, că

instanța nu se poate substitui comisiilor medicale în aprecierea actelor

medicale pe baza cărora acestea au stabilit un diagnostic și, ca urmare, nici

nu poate efectua controlul de fond al diagnosticelor stabilite de comisii.

instanța, iar în speță a și verificat, era existența în conținutul anchetei

sociale a recomandării unui asistent personal pentru adultul cu handicap grav,

conform Secțiunii a II-a art. 19 alin. (2) din Ordinul ministrului sănătății și

familiei nr. 794/2002.

Or, în ancheta socială

efectuată în speță o asemenea recomandare nu există.

primei decizii, comisia medicală, pe baza acelorași acte medicale avute în

vedere la emiterea ei, a stabilit printr-o nouă decizie dreptul reclamantei la

un însoțitor personal reprezintă o inconsecvență de substanță care nu putea fi

supusă controlului primei instanțe și nici sancționată de către aceasta, pentru

motivele mai sus arătate (v. pct. 1).

ordin principial privind limitele atribuțiilor puterii judecătorești, nu este

relevantă în speță nici situația că pârâtele nu ar fi contestat actele depuse

de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de P.L., prin curator P.V., împotriva sentinței civile nr. 113 din 31 martie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 noiembrie 2006.