ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1479/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta, SC Ț.R. SA București, a

chemat-o în judecată pe pârâta, SC Ț.I. SRL București, solicitând instanței, ca

prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună rezilierea contractului de asociere

nr. 980 din 20 aprilie 1995, încheiat între părți, și obligarea pârâtei la plata

sumelor de 22.500 dolari S.U.A., reprezentând cota de participare la profit

neachitată pentru lunile septembrie, octombrie și noiembrie 1996, 10.830 dolari

S.U.A. de penalități de întârziere și 7.266.067 lei reprezentând cotă parte din

consumul de energie electrică, cu cheltuieli de judecată.

Ulterior, reclamanta și-a redus în

mai multe rânduri cuantumul pretențiilor, ultima precizare în acest sens

făcând-o la data de 10 iunie 1998, solicitând obligarea pârâtei la plata doar a

sumei de 124.606.466 lei cu titlu de penalități de întârziere și rezilierea

contractului de asociere din culpa pârâtei, renunțând la celelalte capete ale

acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 3501 din 16

septembrie 1998, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea precizată

formulată de reclamantă și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 124.606.466

lei cu titlu de penalități de întârziere și a sumei de 22.504.000 lei

cheltuieli de judecată, dispunând și rezilierea contractului nr. 980 din 20

aprilie 1995.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că, pe parcursul procesului s-au achitat sumele

reprezentând cota de participare a reclamantei la beneficiu, 1.267.250.596 lei,

în bani și în natură, prin livrarea de produse de bumbac, aceste plăți au fost

făcute uneori în avans și chiar în plus, dar nu la toate termenele contractuale,

și cum pârâta nu a formulat cerere reconvențională nu poate opera compensarea

între penalitățile de întârziere datorate și eventualele beneficii nerealizate

prin plăți anticipate, pârâta datorând penalități în sumă de 124.606.466 lei

pentru plățile făcute cu întârziere și dispunându-se, totodată, și rezilierea

asocierii în conformitate cu cele stipulate de părți la cap. V pct. 1 din

contract.

Apelul declarat de pârâtă, împotriva

acestei sentințe, a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1988 din

22 septembrie 1999, a Curții de Apel București, secția comercială.

Prin decizia nr. 1669 din 7 martie 2002,

Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de

pârâtă împotriva deciziei curții de apel mai sus menționate și a trimis cauza

spre rejudecare la aceeași instanță de apel: A respins, ca rămasă fără obiect,

cererea de suspendare a executării deciziei.

În rejudecare, prin decizia

comercială nr. 23 A din 11 aprilie 2003, Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr.

3501 din 16 septembrie 1998, a Tribunalului București, secția comercială, pe

care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat-o pe pârâtă doar la plata

sumei de 25.375.619 lei penalități de întârziere, precum și la 3.237.477 lei

cheltuieli de judecată.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței atacate, iar intimata a fost obligată la plata sumei

de 24.362.693 lei cheltuieli de judecată (apel și recurs).

În motivarea acestei soluții, curtea

de apel a reținut că apelanta nu și-a respectat obligația principală rezultată

din contract, referitoare la plata cotei minime de asociere, dar pe parcursul

derulării procesului dintre părți aceasta a achitat suma restantă, motiv pentru

care intimata a renunțat la acest capăt de cerere.

A mai reținut că, din cuprinsul

raportului de expertiză efectuat de către expertul, G.M., a rezultat faptul că

apelanta pârâtă a efectuat plăți cu întârziere în 13 luni din perioada de

derulare a contractului, iar cu privire la modul de calcul al penalităților,

instanța a constatat că prima variantă de calcul întocmită de expert, de

aplicare a unui procent de 0,4 % pe zi întârziere, este cea legală.

A fost menținută rezilierea

contractului, având în vedere că pârâta, chiar dacă a făcut plăți cu

anticipație, a efectuat și plăți cu întârziere, situație în care devin

aplicabile dispozițiile cap. V pct. 5 din contract cu privire la reziliere.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., și solicitând

admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, și modificarea în parte a

deciziei instanței de apel, în sensul respingerii în totalitate a apelului

declarat de pârâtă și păstrarea ca legală și temeinică a sentinței instanței de

fond.

Recurenta reclamantă susține astfel

că 1) în mod nelegal, instanța de apel a dispus obligarea societății sale la

plata de penalități de întârziere către apelanta pârâtă, fără ca aceasta să

formuleze cerere reconvențională în cauză.

Mai arată că 2) decizia instanței de

apel este nelegală și pentru că s-a dispus obligarea sa către intimata apelantă

a unor penalități în cuantum de 0,4 % pe zi pentru sumele plătite benevol în

avans de către aceasta, fără ca ea să dețină vreun titlu din care să rezulte

obligarea societății sale la plata unor sume de bani, fără să se fi făcut dovada

existenței vreunor daune provenite din plata în avans, și în lipsa unui temei

contractual sau legal pentru aplicarea clauzei penale din contract, cu privire

la sumele plătite de apelanta pârâtă în avans.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului se

constată că, prima critică exprimată de reclamantă în recurs, în sensul că

nelegal s-a dispus obligarea sa la plata de penalități de întârziere în lipsa

unei cereri reconvenționale formulate de pârâtă nu este fondată, întrucât:

- pârâta a formulat apărări în

întâmpinare, pe care instanța, în virtutea rolului său activ, în soluționarea

corectă a cauzei nu putea să nu le ia în considerare, având în vedere că

aprecierea acestora de către instanță, ca fiind întemeiate, nu a condus la

obligarea reclamantei recurente la plata unor daune către intimata pârâtă, ci

la stabilirea unui cuantum real, mai redus al penalităților pe care i le datora

pârâta intimată.

Astfel fiind, cum în cauză nu s-a

făcut o compensare judiciară a sumelor datorate de părți, ci s-a reținut că

apelanta pârâtă a efectuat plăți în avans, plăți ce nu au fost contestate de

recurenta reclamantă și care au fost avute în vedere corect de expertul

contabil în stabilirea cuantumului penalităților de întârziere datorate de

pârâtă, nu poate fi primită critica recurentei reclamante, conform căreia

această apărare se impunea a fi formulată pe calea unei cereri reconvenționale.

În ce privește cea de-a doua

critică, referitoare la cuantumul penalităților de 0,4 %, critica este de

asemenea nefondată, atât timp cât acest cuantum a fost prevăzut în contract,

fără a se lua în considerare și efectuarea de plăți anticipate la cererea

reclamantei, așa cum s-a întâmplat, împrejurare ce se constituie într-o ofertă

de modificare a clauzelor contractuale, acceptată de pârâtă prin efectuarea

acestor plăți, termenul de scadență fiind, în acest mod, modificat, și fiind

deci echitabilă aplicarea aceluiași coeficient ambelor părți, atât pentru

sumele achitate reclamantei după data scadenței, cât și pentru sumele de care a

fost prejudiciată pârâta prin plata anticipată a mai mult de jumătate din suma

datorată.

În consecință, reținându-se că

reclamanta nu a formulat în recurs nici un motiv întemeiat de desființare a

hotărârii curții de apel, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 304 C.

proc. civ., urmează ca recursul pe care aceasta l-a declarat în cauză să fie

respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta, SC Ț.R. SA București, împotriva deciziei nr. 23 A din 11 aprilie

2003, a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 27 aprilie 2004.