ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2313/2003

Asupra recursurilor de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 1549 din

26.07.2001, Judecătoria Arad, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.

10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpații S.L.O. pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a),

b), e) C. pen. și pe L.W. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la

tâlhărie, prevăzută de art. 25 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b) și e)

C. pen.

În baza art. 189 alin. (2) cu

aplicarea art. 74 lit. a) și c), raportat la art. 76 lit. b) C. pen., aceeași

instanță a dispus condamnarea ambilor inculpați: S.L.O. la un an și 8 luni

închisoare și L.W. la un an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de lipsire de libertate.

În baza art .179 alin. (1) C. pen.,

cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) raportat la art. 76 lit. d) inculpatul L.W.

a mai fost condamnat la 4 luni închisoare pentru nerespectarea regimului

armelor și munițiilor.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate acestui inculpat, în

pedeapsa cea mai grea pe care a sporit-o cu 2 luni, rezultând o pedeapsă de 2

ani închisoare.

În baza art. 81 și art. 82 C. pen.,

a fost suspendată condiționat executarea pedepselor aplicate ambilor inculpați

pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 8 luni pentru inculpata S.L. și

de 4 ani pentru inculpatul L.W. Li s-au pus în vedere inculpaților prevederile

art. 83 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-au dedus

din pedepse durata arestării preventive pentru inculpata S.L.O., de la 5 iunie

2001 la zi, iar pentru inculpatul L.W., de la 1 iunie 2001 la zi.

În baza art. 109 C. proc. pen., s-a

dispus restituirea sumei de 2.392.000 lei către inculpatul L.W., depusă și

confirmată la C.E.C., cu recipisa 6/253306101 din 4 iunie 2001, precum și suma

de 400 de mărci germane depuse la B.N.R., sucursala A.

S-a dispus punerea de îndată în

libertate a ambilor inculpați.

Împotriva

acestei sentințe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad și

ambii inculpați.

Prin

decizia penală nr. 181 din 6 martie 2002, Tribunalul Arad și-a declinat

competența de soluționare a apelurilor menționate în favoarea Curții de Apel

Timișoara, căreia i-a trimis dosarul pentru soluționare.

În considerentele deciziei,

tribunalul a invocat prevederile art. II

2

din Legea nr. 456/2001, pe

care le-a interpretat în sensul că modificând competența materială se modifică

și competența instanțelor de a soluționa o astfel de cauză, în căile ordinare

de atac, ceea ce înseamnă că o sentință pronunțată de judecătorie cu

respectarea competenței pentru o faptă dată în competența tribunalului prin

legea nouă, urmează a fi soluționată în apel de instanța competentă potrivit

legii noi, respectiv de curțile de apel, câtă vreme pentru o astfel de

infracțiune competența revine în primă instanță tribunalelor.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia penală nr. 255/A din 19 iunie 2002, a respins, ca nefondate, apelurile

declarate de inculpații L.W. și S.L. împotriva sentinței penale nr. 1549 din 26

iulie 2001 a Judecătoriei Arad și a admis apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Arad împotriva aceleiași sentințe și, rejudecând, a condamnat

pe inculpatul L.W. la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

instigare la tâlhărie prevăzută de art. 25 raportat la art. 211 alin. (2) lit.

a), b) și e) C. pen.

Prin înlăturarea art. 74 și art. 76

C. pen., a condamnat pe același inculpat la 6 ani închisoare, în baza art. 189

alin. (2) C. pen. și la 6 luni închisoare, în baza art. 279 alin. (1) C. pen.

În baza art. 33 și art. 34 C. pen.,

a contopit pedepsele aplicate acestui inculpat în pedeapsa cea mai grea pe care

a sporit-o cu un an, urmând ca inculpatul L.W. să execute pedeapsa de 8 ani

închisoare. S-a dedus din pedeapsă arestul preventiv de la 1 iunie 2001 până la

26 iulie 2001.

În baza art. 211 alin. (2) lit. a),

b) și e) C. pen., a fost condamnată inculpata S.L.O. la 5 ani închisoare. La

aceeași pedeapsă a fost condamnată și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 189 alin. (2) C. pen., urmând ca în temeiul art. 33 și art. 34 C. pen.,

inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare sporită cu un

an, în total pedeapsa de 6 ani închisoare. A fost dedus din pedeapsă arestul

preventiv de la 5 iunie 2001 până la 26 iulie 2001. Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei decizii, au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpații

S.L.O. și L.W.

Parchetul a invocat ca motive de

recurs: greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatei S.L.O. omisiunea

instanței de apel de a aplica dispozițiile art. 118 lit. b) și e) C. pen., cu

privire la cele 58 cartușe pentru arma de vânătoare, suma de 2.392.000 lei și

400 de mărci germane găsite asupra inculpatului și restituite inculpatului de

prima instanță, precum și nesoluționarea cererii privind măsura interzicerii de

a părăsi România, dispusă față de inculpați prin încheierea din 14 mai 2002 a

Curții de Apel Timișoara.

Inculpații L.W. și S.L.O. au

declarat recurs, fără a indica în scris motivele pentru care au exercitat

această cale de atac. În ședința de astăzi, 16 mai 2003, apărătorul desemnat

din oficiu pentru recurenți a invocat nelegalitatea deciziei atacate,

nelegalitate rezultând din soluționarea apelului de către o instanță

necompetentă, curtea de apel în loc de tribunal, instanță competentă conform art.

27 pct. 2 C. proc. pen.

Recursurile declarate de parchet și

de către inculpați sunt întemeiate sub aspectul cazului prevăzut de art. 385

9

pct. 1 și pct. 17

1

C. proc. pen., decizia instanței de apel fiind

pronunțată fără competență materială, printr-o greșită aplicare a legii (Legea

nr. 456/2001) și cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 28

1

pct. 2 și art. 27 pct. 2 C. proc. pen.

Totodată, Curtea constată și

nelegalitatea deciziei penale nr. 181 din 6 martie 2002 a Tribunalului Arad,

prin care a fost declinată competența de soluționare a apelurilor declarate de

parchet și de către inculpați, în favoarea Curții de Apel Timișoara, fiind

încălcate aceleași dispoziții legale.

Astfel, potrivit art. 28 pct. 2 C.

proc. pen., tribunalul, ca instanță de apel, judecă apelurile împotriva

hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în primă instanță, cu excepția

celor privind infracțiunile menționate în art. 279 alin. (2) lit. a).

În cauză, hotărârea (sentința penală

nr. 1549 din 26 iulie 2001) a fost pronunțată în primă instanță de Judecătoria

Arad, iar potrivit textului menționat, text care nu a fost modificat prin Legea

nr. 456/2001, instanța competentă să soluționeze apelurile declarate împotriva

acestei hotărâri este tribunalul, iar nu curtea de apel.

Conform art. 28

1

pct. 2

C. proc. pen., text care, de asemenea, nu a fost modificat prin Legea nr.

456/2001, Curtea de Apel, ca instanță de apel, judecă apelurile împotriva

hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de tribunale.

Or, în speță, hotărârea penală

nefiind pronunțată în primă instanță de tribunal, ci de judecătorie, în mod

evident curtea de apel nu era competentă să soluționeze apelurile declarate.

Primind cauza spre soluționare, conform deciziei penale nr. 181 din 6.03.2002 a

Tribunalului Arad, de asemenea nelegală, curtea de apel trebuia să-și decline

competența la același tribunal și să sesizeze Curtea Supremă de Justiție pentru

soluționarea conflictului negativ de competență ivit, iar nu să judece, contrar

legii, apelurile declarate.

Dispozițiile art. II

2

din

Legea nr. 456/2001, potrivit cărora „hotărârile pronunțate înainte de data

intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență sunt

supuse căilor de atac ordinare prevăzute în această lege”, nu pot fi

interpretate ca fiind dispoziții procedurale noi care să modifice prevederile

art. 27 pct. 2 și art. 28

1

pct. 2 C. poc. pen., respectiv să

modifice competența materială a instanțelor de control judiciar și ierarhia în

soluționarea unei căi legale de atac. Aceste dispoziții se referă doar la căile

de atac, care sunt prevăzute în ordonanța de urgență, și, respectiv, în legea

de aprobare, dar nu schimbă competența materială a tribunalului de a judeca

apelurile împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de judecătorie, ori

a curții de apel de a judeca apelurile împotriva hotărârilor pronunțate, în

primă instanță, de tribunale.

Curtea de Apel nu putea soluționa

apelul împotriva hotărârii pronunțate de judecătorie în primă instanță, ci doar

un eventual recurs împotriva deciziei pronunțate de tribunal, ca instanță de

apel.

Acest motiv de nulitate a deciziei

face imposibilă examinarea celorlalte motive de recurs invocate de parchet,

motive care se referă la soluționarea în fond a cauzei.

În consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., constatând că au fost încălcate dispozițiile

procedurale relative la competența materială, sancționate cu nulitatea absolută

de prevederile art. 197 alin. (2) din același cod, Curtea va admite recursurile

declarate, va casa decizia atacată, precum și decizia penală nr. 181 din 6

martie 2002 a Tribunalului Arad. Cauza va fi trimisă la Tribunalul Arad, pentru

soluționarea apelurilor declarate de parchet și inculpați împotriva sentinței

penale nr. 1549 din 26 iulie 2001 a Judecătoriei Arad.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., onorariile de avocat, în sumă de câte 300.000 lei pentru apărarea din

oficiu, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de inculpații L.W. și S.L.O.

împotriva deciziei penale nr. 255/A din 19 iunie 2002 a Curții de Apel

Timișoara.

Casează

decizia penală susmenționată și decizia penală nr. 181 din 6 martie 2002 a

Tribunalului Arad și trimite cauza la Tribunalul Arad pentru judecarea

apelurilor declarate.

Onorariile de avocat în

sumă de câte 300.000 lei pentru apărarea din oficiu, se vor plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 mai 2003.