ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1586/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1042 din 31

octombrie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza

art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art.

208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. c) și g) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen.

În baza art. 208 alin. (1) – art.

209 alin. (1) lit. c) și g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a

fost condamnat inculpatul S.M.I. la 4 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art.

64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

prevenția de la 17 februarie 2003 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., s-a respins cererea de despăgubiri civile formulată de partea vătămată

E.I.

În baza art. 116 C. pen., i s-a

interzis inculpatului dreptul de a se afla pe raza municipiului București, o

perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

A fost obligat inculpatul la

1.700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400.000 lei onorariu

avocat oficiu s-au avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

Din probele administrate în cauză,

tribunalul a reținut că în data de 17 februarie 2003, în jurul orelor 21,15,

aflându-se în stația de metrou Gara de Nord inculpatul a observat-o pe partea

vătămată E.I., care avea două genți de voiaj.

Cu intenția de a-i smulge bagajele,

inculpatul s-a oferit să o ajute la transportul acestora, însă partea vătămată

nu i-a acordat nici o atenție.

La un moment dat, partea vătămată a

lăsat geanta jos și s-a oprit pentru a se odihni, împrejurare în care

inculpatul a luat una din cele două genți de voiaj și a fugit.

Potrivit art. 75, declarațiile

părții vătămate pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt

coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente

în cauză.

În speță, susținerile părții

vătămate, că inculpatul i-a smuls geanta din mână, nu s-au coroborat cu nici o

altă probă administrată în cauză (acte medicale, declarații martori, etc.).

Deși prin natura lor, stațiile de

metrou sunt locuri aglomerate, în cauză nu a fost identificat nici un martor

care să fi observat momentul deposedării părții vătămate de geantă.

Starea de recidivă prevăzută de art.

37 lit. b) C. pen., a rezultat din fișa de cazier judiciar a inculpatului,

primul termen al recidivei fiind pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin

sentința penală nr. 369 din 27 martie 1998 a Judecătoriei sector 2, definitivă

prin decizia penală nr. 871 din 23 septembrie 1997 a Curții de Apel București.

Inculpatul a fost arestat la 24 noiembrie 1997 și liberat condiționat la 4

aprilie 2001 cu un rest rămas neexecutat de 618 zile. Fapta dedusă judecății în

prezenta cauză a fost comisă la 17 februarie 2003, dată la care pedeapsa

anterioară era considerată executată.

Pentru fapta reținută în sarcina

inculpatului, tribunalul a aplicat acestuia o pedeapsă, având în vedere toate

criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de

pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului penal, pericolul social

concret, circumstanțele reale în care a acționat inculpatul, valoarea

prejudiciului cauzat, cauzele care agravează sau atenuează răspunderea penală,

datele care caracterizează persoana inculpatului. S-a reținut, astfel, cu

privire la persoana inculpatului, că acesta nu este la prima încălcare a legii

penale, nu are ocupație, a avut o poziție constantă pe parcursul procesului

penal, de recunoaștere a sustragerii genții părții vătămate.

Sub aspectul laturii civile a

cauzei, tribunalul a constatat că partea vătămată E.I. s-a constituit parte

civilă în faza de urmărire penală cu suma de 5 milioane lei, daune materiale și

morale. Conform declarației sale, prejudiciul material a fost de 2 milioane

lei, în geanta sustrasă de inculpat având „pantofi, alimente, mâncare, carne și

alte bunuri personale”.

Deși legal citată, partea vătămată

nu s-a prezentat la nici un termen de judecată pentru a-și dovedi despăgubirile

civile (materiale) solicitate.

În raport cu natura faptei reținute

în sarcina inculpatului, furt infracțiune contra patrimoniului, acordarea unor daune

morale, care au un caracter compensator al unor prejudicii nepatrimoniale, nu

se justifică în cauză.

Împotriva sentinței penale nr. 1042

din 31 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul București au declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul S.M.I., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului parchetul a

criticat sentința apelată, în sensul că în mod greșit a fost schimbată

încadrarea juridică, fapta comisă de inculpat este tâlhărie și nu infracțiunea

de furt.

Inculpatul în apelul său a solicitat

reducerea pedepsei în raport de circumstanțele reale și personale ce îl

caracterizează.

Prin decizia penală nr. 790 din 24

decembrie 2003, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca

nefondate, apelurile declarate de parchet și inculpat, apreciind ca fiind

legală și temeinică soluția pronunțată de instanța de fond.

Împotriva deciziei au declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul S.M.I.

Prin recursul declarat, parchetul a

solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pentru motivul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen. și, rejudecând,

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de tâlhărie și aplicarea unei

pedepse corespunzătoare acestei infracțiuni.

Verificând actele dosarului cauzei,

Curtea constată următoarele:

Instanțele au reținut corect

situația de fapt, însă au dat o încadrare juridică necorespunzătoare faptei

săvârșite de inculpat.

Astfel, din probatoriul administrat

în cauză rezultă fără dubiu că fapta comisă de inculpat întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, întrucât inculpatul, sub pretextul

de a o ajuta pe partea vătămată la bagaje, i-a smuls acesteia geanta de voiaj

pe care o avea în mâna dreaptă, după care a fugit.

În acest sens sunt relevante

următoarele probe administrate în cauză: declarațiile părții vătămate, care

precizează că a fost deposedată prin violență; declarațiile martorului M.G.,

care confirmă cele spuse de partea vătămată, procesul-verbal, care reținea

folosirea violenței, semnat de inculpat; procesul-verbal de prezentare pentru

recunoaștere și declarațiile martorilor asistenți, în care se consemnează, de

asemenea, că inculpatul a folosit violența.

Pe de altă parte, referitor la declarațiile

date de inculpat pe parcursul procesului penal, se constată că acestea sunt

contradictorii în sensul că, inițial, a negat comiterea faptei („n-am furat

nici o geantă și n-am cunoștință despre persoana care o purta”), iar, în final,

a recunoscut că a furat geanta, susținând, însă, că a luat geanta de pe jos și

nu că ar fi smuls-o.

În consecință, se apreciază că se

impune admiterea recursului formulat de parchet, urmând a se casa decizia

atacată și sentința penală nr. 1042 din 31 octombrie 2003 a Tribunalului

București, secția I penală, numai cu privire la încadrarea juridică reținută

faptei.

Conform art. 334 C. proc. pen., se

va schimba încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1)

și art. 209 lit. c) și g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., text de lege în baza căruia va fi

condamnat inculpatul la o pedeapsă corespunzătoare noii încadrări juridice.

Cu privire la motivul de recurs

formulat de inculpat și care vizează reducerea pedepsei, se constată că acesta

nu poate fi primit întrucât, față de încadrarea juridică a faptei în

infracțiunea de tâlhărie și criteriile generale de individualizare a pedepsei

prevăzută de art. 72 C. pen., în cauză nu se justifică reducerea pedepsei.

Față de aceste considerente, urmează

să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat.

În baza art. 192 C. proc. pen., va

fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr.

790 din 24 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția II penală.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 1042 din 31 octombrie 2003 a Tribunalului București, secția I

penală, numai cu privire la încadrarea juridică reținută faptei.

Conform art. 334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) și

art. 209 lit. c) și g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., text de lege în baza căruia

condamnă pe inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.M.I. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedeapsă durata reținerii

și arestării preventive de la 17 februarie 2003 până la 23 martie 2004.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 martie 2004.