ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3864/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Colegiul jurisdicțional Sălaj, prin

sentința nr. 26 din 25 iunie 2002, a admis în parte actul de sesizare al

Procurorului Financiar de pe lângă Camera de Conturi Sălaj și, în consecință:

1) A obligat pe C.G. la plata

sumelor de 7.108.700 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând

cheltuieli de deplasare decontate necuvenit și 4.487.485 lei, foloase

nerealizate, calculate la data pronunțării hotărârii pe baza taxei scontului

(30,6%) către sucursala Sălaj a SC R. SA Zalău, constatând prejudiciul recuperat

prin chitanțele fiscale nr. 7791042 din 15 ianuarie 2002 și nr. 8284029 din 1

martie 2002.

2) A obligat pe pârâta C.G. la plata

sumelor de 38.954.662 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând

drepturi salariale nelegale și 16.623.452 lei, foloase nerealizate calculate la

data pronunțării hotărârii pe baza taxei scontului (30,6%) și, în continuare,

până la achitarea pagubei efective către SC R. SA, sucursala Sălaj.

3) A respins sesizarea față de

pârâta L.O., ca neîntemeiată.

A obligat pe pârâta C.G. la 150.000

lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că în perioada 3 - 20 decembrie 2001 și 3 - 30

ianuarie 2002, Direcția de Control Financiar Ulterior a Camerei de Conturi

Sălaj, a efectuat controlul privind situația, evoluția și modul de administrare

al patrimoniului la Societatea Română de Difuzare a Presei și Tipăriturilor –

R. SA, sucursala Sălaj.

Cu această ocazie, s-a constatat

săvârșirea unor fapte, considerate ca fiind producătoare de prejudiciu, și

anume:

plătite nelegal cheltuieli de deplasare în sumă de 7.107.700 lei, plată

nelegală care s-a efectuat prin decontarea a două locuri de cazare, față de un

singur loc, cât prevedeau reglementările legale pentru persoanele care efectuau

deplasări și se cazau la unități hoteliere.

În acest mod, s-a considerat că au

fost încălcate prevederile H.G. nr. 543/1995, republicată, din culpa fostei

directoare a unității – C.G.

salarii necuvenite personalului, plătit în cote procentuale, din unitățile de

desfacere cu amănuntul, în sumă de 56.187.310 lei, urmare a faptului că

procentele aplicate au fost de 10-16% la vânzările de presă realizate în zilele

de luni - vineri, față de maximum 8%, cum era prevăzut în contractul colectiv

de muncă pe anul 2000. Aceste cote procentuale legale au fost stabilite de

conducătorul unității.

Aplicarea cotelor procentuale mai

mari decât cele prevăzute în contractul colectiv de muncă pe anul 2000, au determinat

o cheltuială totală de 81.415.411 lei, din care salarii în sumă de 56.187.310

lei, pe lângă care unitatea a mai plătit și C.A.S. în sumă de 15.676.259 lei,

contribuția la fondul de șomaj în sumă de 2.809.365 lei, contribuția la fondul

de sănătate în sumă de 3.933.212 lei, contribuția la fondul pentru handicapați

în sumă de 1.685.619 lei și contribuția la fondul de învățământ în sumă de

1.123.746 lei,

Persoana considerată răspunzătoare

pentru plata nelegală a fost C.G. – fost director al unității.

În baza actului de control,

procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Sălaj a sesizat Colegiul

jurisdicțional Sălaj, solicitând:

sumei de 7.108.700 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de deplasare

plătite nelegal și la dobânda aferentă;

sumei de 56.187.310 lei, reprezentând drepturi salariale acordate nelegal,

precum și foloasele aferente.

Referitor la primul capăt de

sesizare, prima instanță a reținut că plata cheltuielilor de cazare trebuia

făcută cu respectarea prevederilor art. 25 lit. a) din H.G. nr. 543/1995,

privind drepturile bănești ale salariaților instituțiilor publice și regiilor

autonome cu specific deosebit, pe perioada delegării, detașării, deplasării, în

interesul serviciului, conform cărora în cazul cazării în structurile de

primire turistică, aceasta se face în limita tarifelor practicate în

structurile de două stele, pentru un pat, în cameră cu baie și televizor.

Întrucât s-au decontat cheltuieli de

cazare într-o cameră de hotel cu două paturi, dispozițiile legale nu au fost

respectate și, ca atare, s-a produs o pagubă de 7.108.700lei, la care s-au

calculat foloase nerealizate de 4.487.485 lei, autorul prejudiciului fiind

pârâta C.G., care a și achitat atât paguba efectivă, cât și prejudiciul

nerealizat.

Cu privire la fapta reținută la pct.

2 din actul de sesizare, instanța a considerat că SC R. SA, sucursala Sălaj, nu

a avut temei legal să procedeze la majorarea salariilor vânzătorilor de presă

remizieri, prin aplicarea unor cote procentuale mai mari decât cota maximă

prevăzută în contractul colectiv de muncă pe anul 2000, atâta timp cât

dispozițiile art. 71 alin. (1) prevedeau că pentru vânzările de presă cu

remizieri, procentul de remisă s-a stabilit a fi între 4 și 8%, în funcție de

creșterea prețului pe exemplar.

Ca urmare, prin majorarea

nejustificată a acestor cote în lunile aprilie – decembrie 2000, instanța a

considerat că au fost majorate nejustificat cheltuieli salariale cu suma de

81.415.411 lei, salariile nete necuvenite, dar încasate fiind în sumă de

38.954.662 lei, sumă reținută în sarcina pârâtei C.G.

În ce privește pe pârâta L.O.,

instanța a reținut că aceasta nu a avut nici o contribuție la producerea

pagubei, astfel că, în ceea ce privește, sesizarea a fost respinsă.

Curtea de Conturi, secția

jurisdicțională, prin decizia nr. 658 din 26 noiembrie 2002, a admis recursul

jurisdicțional declarat de Procurorul Financiar de pe lângă Camera de Conturi

Sălaj; a modificat sentința nr. 26/2002, în sensul majorării sumei la care C.G.

a fost obligată de la 38.954.662 lei la 56.187.310 lei.

A înlăturat obligarea

recurentei-pârâte C.G. la plata sumei de 16.632.452 lei, cu titlu de beneficiu

nerealizat și a obligat, cu același titlu de plata dobânzii de 30,60% pe an,

calculată asupra salariilor brute plătire de la data fiecărei plăți și până la

data achitării integrale a prejudiciului de 56.187.310 lei.

A respins recursul jurisdicțional

declarat de C.G.

În ce privește recursul

jurisdicțional declarat de C.G., susținut în sensul că nu s-a demonstrat că

s-ar fi acordat procente mai mari de 8%, din statele de plată nerezultând acest

lucru; că nu s-au depus procesele-verbale de constatare încheiate cu ocazia

controalelor efectuate de către organul de control intern al SC R. SA, nu s-a

depus fișa postului de director filială; nu a fost admisă proba cu martori; nu

au fost comunicate actele sau probele depuse la dosar; nu există nici un ordin

prin care aceasta ar fi acordat procente mai mari, la salarii și că s-a respins

neîntemeiat sesizarea față de L.O., s-a reținut că este nefondat.

În acest sens, cu privire la primul

motiv de recurs, s-a reținut că recurenta, prin întâmpinarea depusă la dosar, a

recunoscut că, pe parcursul anului 2000, au fost plătite drepturi salariale

prin aplicarea unor cote procentuale mai mari decât cota maximă prevăzută în

contractul colectiv de muncă pe anul 2000, considerând că, o atare situație, nu

reprezintă o încălcare a legii, neprevăzându-se nicăieri o limită maximă a

salariilor pentru societățile comerciale, acordarea unor drepturi salariale mai

mari nefiind cauzatoare de prejudicii pentru unitate.

Referitor la neadmiterea unor probe

și nedepunerea la dosar a unor acte, s-a reținut că recurenta nu a evidențiat

relevanța lor, la stabilirea situației de fapt dedusă judecății; cu privire la

fișa postului s-a reținut că aceasta se află la dosar.

Cu privire la respingerea actului de

sesizare față de L.O. s-a reținut că solidaritatea pasivă este recunoscută în

favoarea creditorului, iar debitorul nu o poate invoca.

Recursul jurisdicțional declarat de

Procurorul Financiar a fost admis, cu motivarea că, din prejudiciul inițial de

56.187.310 lei s-a dedus în mod nelegal contravaloarea contribuțiilor

individuale ale salariaților, reținute la sursă.

Împotriva deciziei a declarat recurs

C.G., reiterând motivele invocate în recursul jurisdicțional, fără să invoce

alte aspecte de casare.

Recursul este nefondat.

În adevăr, din actele dosarului,

inclusiv recunoașterea recurentei, rezultă că, pe parcursul anului 2000, au

fost plătite drepturi salariale prin aplicarea unor cote procentuale mai mari

decât cota maximă prevăzută în contractul colectiv de muncă pe anul 2000, în

lipsa manifestării de voință a conducerii societății și a reprezentanților

salariaților, de comun acord, astfel că, în mod corect s-a reținut răspunderea

civilă delictuală a recurentei, pentru paguba cauzată.

În fine, se constată că în afară de

reiterarea aspectelor invocate în recursul jurisdicțional, recurenta nu face

referire la motive de casare din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În consecință, recursul este

nefondat și urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.G.

împotriva deciziei nr. 658 din 26 noiembrie 2002 a Curții de Conturi a

României, secția jurisdicțională, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 noiembrie 2003.