ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3864/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Colegiul jurisdicțional Sălaj, prin sentința nr. 26 din 25 iunie 2002, a admis în parte actul de sesizare al Procurorului Financiar de pe lângă Camera de Conturi Sălaj și, în consecință: 1) A obligat pe C.G. la plata sumelor de 7.108.700 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de deplasare decontate necuvenit și 4.487.485 lei, foloase nerealizate, calculate la data pronunțării hotărârii pe baza taxei scontului (30,6%) către sucursala Sălaj a SC R. SA Zalău, constatând prejudiciul recuperat prin chitanțele fiscale nr. 7791042 din 15 ianuarie 2002 și nr. 8284029 din 1 martie 2002. 2) A obligat pe pârâta C.G.

la plata sumelor de 38.954.662 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând drepturi salariale nelegale și 16.623.452 lei, foloase nerealizate calculate la data pronunțării hotărârii pe baza taxei scontului (30,6%) și, în continuare, până la achitarea pagubei efective către SC R. SA, sucursala Sălaj. 3) A respins sesizarea față de pârâta L.O., ca neîntemeiată. A obligat pe pârâta C.G. la 150.000 lei, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în perioada 3 - 20 decembrie 2001 și 3 - 30 ianuarie 2002, Direcția de Control Financiar Ulterior a Camerei de Conturi Sălaj, a efectuat controlul privind situația, evoluția și modul de administrare al patrimoniului la Societatea Română de Difuzare a Presei și Tipăriturilor – R. SA, sucursala Sălaj.

Cu această ocazie, s-a constatat săvârșirea unor fapte, considerate ca fiind producătoare de prejudiciu, și anume: 1. În perioada 1998 – 2001, au fost plătite nelegal cheltuieli de deplasare în sumă de 7.107.700 lei, plată nelegală care s-a efectuat prin decontarea a două locuri de cazare, față de un singur loc, cât prevedeau reglementările legale pentru persoanele care efectuau deplasări și se cazau la unități hoteliere. În acest mod, s-a considerat că au fost încălcate prevederile H.G. nr. 543/1995, republicată, din culpa fostei directoare a unității – C.G.

2. În anul 2000, s-au acordat salarii necuvenite personalului, plătit în cote procentuale, din unitățile de desfacere cu amănuntul, în sumă de 56.187.310 lei, urmare a faptului că procentele aplicate au fost de 10-16% la vânzările de presă realizate în zilele de luni - vineri, față de maximum 8%, cum era prevăzut în contractul colectiv de muncă pe anul 2000. Aceste cote procentuale legale au fost stabilite de conducătorul unității. Aplicarea cotelor procentuale mai mari decât cele prevăzute în contractul colectiv de muncă pe anul 2000, au determinat o cheltuială totală de 81.415.411 lei, din care salarii în sumă de 56.187.310 lei, pe lângă care unitatea a mai plătit și C.A.S.

în sumă de 15.676.259 lei, contribuția la fondul de șomaj în sumă de 2.809.365 lei, contribuția la fondul de sănătate în sumă de 3.933.212 lei, contribuția la fondul pentru handicapați în sumă de 1.685.619 lei și contribuția la fondul de învățământ în sumă de 1.123.746 lei, Persoana considerată răspunzătoare pentru plata nelegală a fost C.G. – fost director al unității. În baza actului de control, procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Sălaj a sesizat Colegiul jurisdicțional Sălaj, solicitând: 1. obligarea pârâtei C.G. la plata sumei de 7.108.700 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de deplasare plătite nelegal și la dobânda aferentă; 2. obligarea pârâtei C.G. la plata sumei de 56.187.310 lei, reprezentând drepturi salariale acordate nelegal, precum și foloasele aferente.

Referitor la primul capăt de sesizare, prima instanță a reținut că plata cheltuielilor de cazare trebuia făcută cu respectarea prevederilor art. 25 lit. a) din H.G. nr. 543/1995, privind drepturile bănești ale salariaților instituțiilor publice și regiilor autonome cu specific deosebit, pe perioada delegării, detașării, deplasării, în interesul serviciului, conform cărora în cazul cazării în structurile de primire turistică, aceasta se face în limita tarifelor practicate în structurile de două stele, pentru un pat, în cameră cu baie și televizor. Întrucât s-au decontat cheltuieli de cazare într-o cameră de hotel cu două paturi, dispozițiile legale nu au fost respectate și, ca atare, s-a produs o pagubă de 7.108.700lei, la care s-au calculat foloase nerealizate de 4.487.485 lei, autorul prejudiciului fiind pârâta C.G., care a și achitat atât paguba efectivă, cât și prejudiciul nerealizat.

Cu privire la fapta reținută la pct. 2 din actul de sesizare, instanța a considerat că SC R. SA, sucursala Sălaj, nu a avut temei legal să procedeze la majorarea salariilor vânzătorilor de presă remizieri, prin aplicarea unor cote procentuale mai mari decât cota maximă prevăzută în contractul colectiv de muncă pe anul 2000, atâta timp cât dispozițiile art. 71 alin. (1) prevedeau că pentru vânzările de presă cu remizieri, procentul de remisă s-a stabilit a fi între 4 și 8%, în funcție de creșterea prețului pe exemplar. Ca urmare, prin majorarea nejustificată a acestor cote în lunile aprilie – decembrie 2000, instanța a considerat că au fost majorate nejustificat cheltuieli salariale cu suma de 81.415.411 lei, salariile nete necuvenite, dar încasate fiind în sumă de 38.954.662 lei, sumă reținută în sarcina pârâtei C.G.

În ce privește pe pârâta L.O., instanța a reținut că aceasta nu a avut nici o contribuție la producerea pagubei, astfel că, în ceea ce privește, sesizarea a fost respinsă. Curtea de Conturi, secția jurisdicțională, prin decizia nr. 658 din 26 noiembrie 2002, a admis recursul jurisdicțional declarat de Procurorul Financiar de pe lângă Camera de Conturi Sălaj; a modificat sentința nr. 26/2002, în sensul majorării sumei la care C.G. a fost obligată de la 38.954.662 lei la 56.187.310 lei. A înlăturat obligarea recurentei-pârâte C.G. la plata sumei de 16.632.452 lei, cu titlu de beneficiu nerealizat și a obligat, cu același titlu de plata dobânzii de 30,60% pe an, calculată asupra salariilor brute plătire de la data fiecărei plăți și până la data achitării integrale a prejudiciului de 56.187.310 lei.

A respins recursul jurisdicțional declarat de C.G. În ce privește recursul jurisdicțional declarat de C.G., susținut în sensul că nu s-a demonstrat că s-ar fi acordat procente mai mari de 8%, din statele de plată nerezultând acest lucru; că nu s-au depus procesele-verbale de constatare încheiate cu ocazia controalelor efectuate de către organul de control intern al SC R. SA, nu s-a depus fișa postului de director filială; nu a fost admisă proba cu martori; nu au fost comunicate actele sau probele depuse la dosar; nu există nici un ordin prin care aceasta ar fi acordat procente mai mari, la salarii și că s-a respins neîntemeiat sesizarea față de L.O., s-a reținut că este nefondat.

În acest sens, cu privire la primul motiv de recurs, s-a reținut că recurenta, prin întâmpinarea depusă la dosar, a recunoscut că, pe parcursul anului 2000, au fost plătite drepturi salariale prin aplicarea unor cote procentuale mai mari decât cota maximă prevăzută în contractul colectiv de muncă pe anul 2000, considerând că, o atare situație, nu reprezintă o încălcare a legii, neprevăzându-se nicăieri o limită maximă a salariilor pentru societățile comerciale, acordarea unor drepturi salariale mai mari nefiind cauzatoare de prejudicii pentru unitate. Referitor la neadmiterea unor probe și nedepunerea la dosar a unor acte, s-a reținut că recurenta nu a evidențiat relevanța lor, la stabilirea situației de fapt dedusă judecății; cu privire la fișa postului s-a reținut că aceasta se află la dosar.

Cu privire la respingerea actului de sesizare față de L.O. s-a reținut că solidaritatea pasivă este recunoscută în favoarea creditorului, iar debitorul nu o poate invoca. Recursul jurisdicțional declarat de Procurorul Financiar a fost admis, cu motivarea că, din prejudiciul inițial de 56.187.310 lei s-a dedus în mod nelegal contravaloarea contribuțiilor individuale ale salariaților, reținute la sursă. Împotriva deciziei a declarat recurs C.G., reiterând motivele invocate în recursul jurisdicțional, fără să invoce alte aspecte de casare. Recursul este nefondat.

În adevăr, din actele dosarului, inclusiv recunoașterea recurentei, rezultă că, pe parcursul anului 2000, au fost plătite drepturi salariale prin aplicarea unor cote procentuale mai mari decât cota maximă prevăzută în contractul colectiv de muncă pe anul 2000, în lipsa manifestării de voință a conducerii societății și a reprezentanților salariaților, de comun acord, astfel că, în mod corect s-a reținut răspunderea civilă delictuală a recurentei, pentru paguba cauzată. În fine, se constată că în afară de reiterarea aspectelor invocate în recursul jurisdicțional, recurenta nu face referire la motive de casare din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În consecință, recursul este nefondat și urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.G. împotriva deciziei nr. 658 din 26 noiembrie 2002 a Curții de Conturi a României, secția jurisdicțională, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2003.