ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2035/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 30 din 18

octombrie 2001, pronunțată de Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi a județului

Vâlcea, s-a admis în parte actul de sesizare formulat în temeiul prevederilor art.

37 alin. (1) și art. 97 alin. (1), raportat la art. 36 alin. (2) din Legea nr. 94/1992,

de Procurorul financiar și s-a dispus obligarea, în solidar, a pârâților O.C.,

în calitate de director și V.S., în calitate de contabil șef, la plata în

solidar a sumei de 740.278.800 lei despăgubiri civile către SC Z. SA Vlădești și

34,48% dobânzi calculate asupra sumei susmenționate, pentru perioada 24

februarie 1999 și până la data achitării integrale a prejudiciului.

Prin aceeași sentință, O.C. a

mai fost obligat, către aceeași societate, la plata unor despăgubiri în valoare

de 38.988.200 lei, despăgubiri civile și dobânzi aferente de 34,48% pe an,

pentru perioada cuprinsă între 28 septembrie 1999 și data achitării integrale a

debitului. A fost exonerat, același pârât, de plata sumei de 80.989.000 lei

către societate.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs, O.C. și V.S., contestând faptul că ar fi răspunzători

pentru prejudiciile create societății SC Z. SA.

Curtea de Conturi, secția jurisdicțională,

prin decizia nr. 292 din 7 iunie 2002, a admis recursul declarat de V.S., a

modificat sentința atacată și, în fond, a exonerat-o pe aceasta de plata, în

solidar cu O.C., a despăgubirilor civile în sumă de 740.278.800 lei și a

dobânzilor aferente.

Prin aceeași decizie, a fost

respins recursul jurisdicțional formulat în cauză de O.C.

Pentru a hotărî astfel,

secția jurisdicțională a Curții de Conturi a reținut că în baza Legii nr. 31/1990,

privind societățile comerciale, precum și în baza statutului SC Z. SA Vlădești,

contabilului-șef V.S. nu-i reveneau atribuții cu privire la îndeplinirea sarcinilor

stabilite în Adunarea Generală a Acționarilor din data de 8 aprilie 1999 și

nici cu privire la exercitarea acțiunilor societății în fața justiției, ea

având numai atribuțiile stabilite prin Legea contabilității nr. 82/1991.

S-a mai reținut, privitor la O.C., că acesta, în calitate de administrator al SC Z. SA Vlădești, a fost singurul răspunzător

pentru prejudiciile create societății, răspundere ce-i revenea în baza art. 12

din Statutul acesteia și a Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, Procurorul general financiar

și O.C.

În recursul său, Procurorul general

financiar a criticat soluția de exonerare de răspundere a contabilului-șef V.S.,

ca fiind netemeinică și nelegală.

În susținerea recursului au

fost invocate dispozițiile art. 2 și 11 din Legea nr. 82/1991, potrivit cărora

contabilul-șef are atribuții de evidențiere în scripte a situației contabile,

de control al conformității acesteia cu dispozițiile legale, de evaluare a

situației financiare și de propunere a măsurilor necesare.

S-a mai susținut în motivele

de recurs, că V.S. a exercitat în fapt, alături de directorul O.C., conducerea

executivă a societății, în absența existenței unui consiliu de administrație.

În recursul său, O.C. a

criticat decizia secției jurisdicționale a Curții de Conturi, în sensul că s-a rezumat

la analizarea unui singur motiv de recurs, ignorându-le pe toate celelalte.

A mai susținut, de asemenea,

că în mod greșit, contabila-șefă V.S. a fost exonerată de răspundere, atâta

vreme, cât aceasta, deși răspunzătoare de comportamentul financiar al firmei,

nu a făcut nici un demers pentru a aduce la cunoștința societății,

dificultățile existente la acest nivel.

De asemenea, acesta a

declarat recurs și împotriva sentinței civile nr. 235 din 1 aprilie 2003,

pronunțată în baza art. 281

2

C. proc. civ. și prin care solicita

completarea sentinței civile nr. 292 din 7 iunie 2002.

Recursul formulat de

Procurorul general financiar este fondat, pentru următoarele considerente.

Într-adevăr potrivit

dispozițiilor Legii contabilității nr. 82/1991, atribuțiile contabilului-șef nu

se rezumă numai la înregistrarea în acte a operațiunilor contabile, ci presupune

angajarea, alături de director, în tot ce înseamnă încasarea și efectuarea de

plăți.

Prin urmare, tot ceea ce

ținea de administrarea bunurilor societății, trebuia să poarte viza de control

financiar preventiv a intimatei.

Mai mult decât atât,

conducerea executivă a societății o dețineau, în baza atribuțiilor conferite de

către Adunarea Generală a Acționarilor, directorul și contabilul-șef care, în această

postură își asumaseră, în cunoștință de cauză, rolul consiliului de

administrație, structură pe care SC Z. SA Vlădești n-o mai avea din 1998.

În concluzie, asumându-și

efectiv conducerea societății, în lipsa unui consiliu de administrație,

contabila-șefă V.S., alături de directorul O.C., a prejudiciat societatea SC Z.

SA Vâlcea, printr-un management defectuos care nu i-au permis acesteia să-și

onoreze obligațiile asumate.

Curtea va respinge recursul

formulat în cauză de O.C. pentru următoarele considerente.

Curtea de Conturi, secția jurisdicțională,

a analizat recursul jurisdicțional al recurentului, sub toate aspectele și

având în vedere întreaga complexitate a cauzei, astfel încât afirmația că s-a

rezumat la primul motiv de recurs, nu corespunde realității.

În ceea ce privește

criticile de fond aduse deciziei nr. 292 din 7 iunie 2002, acestea urmează a fi

respinse, pentru considerentele expuse mai sus, avându-se în vedere

împrejurarea că recurentul O.C., alături de intimata V.S., au exercitat în mod

efectiv conducerea executivă a SC Z. SA Vâlcea.

Față de aceste considerente,

în baza art. 304, raportat la art. 312 C. proc. civ., Curtea va admite recursul

declarat în cauză de Procurorul general financiar și va respinge recursul declarat

de O.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Procurorul general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României împotriva

deciziei nr. 292 din 7 iunie 2002 a Curții de Conturi a României, secția jurisdicțională,

casează decizia atacată în parte, în sensul că respinge recursul jurisdicțional

declarat de V.S. împotriva sentinței nr. 30 din 18 octombrie 2001, a Colegiului

jurisdicțional al Camerei de Conturi Vâlcea; menține celelalte dispoziții ale

deciziei nr. 292 din 7 iunie 2002.

Respinge recursul declarat

de O.C. împotriva aceleiași decizii și împotriva deciziei nr. 235 din 1 aprilie

2003, a aceleiași instanțe, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 martie 2005.