ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2103/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 134 din 8 iulie 1998 a Tribunalului Bihor, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4332 din 7 noiembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție a fost condamnat M.M. la pedeapsa de 25 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și tâlhărie, prevăzute de art. 176 lit. d) și art. 211 alin. (1) C. pen. La 25 septembrie 2002 condamnatul M.M. a formulat contestație la executarea hotărârii arătate susținând, în baza art. 461 lit. c) C. proc. pen., că execută pedeapsa de 25 ani închisoare în baza unui mandat ilegal. Tribunalul Bihor, prin sentința penală nr. 232 din 25 noiembrie 2002 a respins contestația la executare considerând că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 461 lit. c) C. proc.

pen., condamnatul neinvocând ivirea unor nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, ci chestiuni de fond, respectiv lipsa probelor de vinovăție. Prin decizia penală nr. 12 din 21 ianuarie 2003 Curtea de Apel Oradea, a respins apelul declarat de condamnatul M.M. împotriva sentinței primei instanțe, considerând neîntemeiate criticile formulate în sensul că nelegalitatea hotărârii de condamnare în absența probelor de vinovăție constituie o cauză de nulitate a mandatului de executare a pedepsei închisorii. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal contestatorul care a susținut, că hotărârea de condamnare ar fi lovită de nulitate, că nu exista probe de vinovăție și că efectele acestei hotărâri pot fi înlăturate prin admiterea contestației la executare formulate.

Recursul declarat este neîntemeiat. În conformitate cu dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestația contra executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută ori vreo împiedicare la executare. Așadar, potrivit textului, contestația la executare poate fi introdusă doar în vederea înlăturării unor neclarități ori incidențe apărute în cursul executării, neputând să fie modificată hotărârea ori să se aducă atingere autorității de lucru judecat. Din examinarea actelor dosarului se constată că recurentul condamnat a invocat violări ale legii ori vicii de judecată comise de instanțele care au pronunțat sau menținut condamnarea, iar aceste nulități nu pot fi valorificate pe calea contestației la executare introdusă în baza dispozițiilor evocate.

În consecință, soluția instanței de control judiciar de menținere a hotărârii tribunalului este corectă, împrejurare în care, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va dispune respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea condamnatului, potrivit art. 192 alin. (2) din același cod, la cheltuieli judiciare către stat. Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator M.M. împotriva deciziei penale nr. 12/A din 21 ianuarie 2003 a Curții de Apel Oradea. Obligă pe recurent la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 7 mai 2003.