ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2103/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 134 din 8

iulie 1998 a Tribunalului Bihor, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4332

din 7 noiembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție a fost condamnat M.M. la

pedeapsa de 25 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și

tâlhărie, prevăzute de art. 176 lit. d) și art. 211 alin. (1) C. pen.

La 25 septembrie 2002 condamnatul

M.M. a formulat contestație la executarea hotărârii arătate susținând, în baza

art. 461 lit. c) C. proc. pen., că execută pedeapsa de 25 ani închisoare în

baza unui mandat ilegal.

Tribunalul Bihor, prin sentința

penală nr. 232 din 25 noiembrie 2002 a respins contestația la executare

considerând că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 461 lit. c) C. proc.

pen., condamnatul neinvocând ivirea unor nelămuriri cu privire la hotărârea care

se execută sau vreo împiedicare la executare, ci chestiuni de fond, respectiv

lipsa probelor de vinovăție.

Prin decizia penală nr. 12 din 21

ianuarie 2003 Curtea de Apel Oradea, a respins apelul declarat de condamnatul

M.M. împotriva sentinței primei instanțe, considerând neîntemeiate criticile

formulate în sensul că nelegalitatea hotărârii de condamnare în absența

probelor de vinovăție constituie o cauză de nulitate a mandatului de executare

a pedepsei închisorii.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs în termen legal contestatorul care a susținut, că hotărârea de

condamnare ar fi lovită de nulitate, că nu exista probe de vinovăție și că

efectele acestei hotărâri pot fi înlăturate prin admiterea contestației la

executare formulate.

Recursul declarat este neîntemeiat.

În conformitate cu dispozițiile art.

461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestația contra executării hotărârii

penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea

care se execută ori vreo împiedicare la executare.

Așadar, potrivit textului,

contestația la executare poate fi introdusă doar în vederea înlăturării unor

neclarități ori incidențe apărute în cursul executării, neputând să fie

modificată hotărârea ori să se aducă atingere autorității de lucru judecat.

Din examinarea actelor dosarului se

constată că recurentul condamnat a invocat violări ale legii ori vicii de

judecată comise de instanțele care au pronunțat sau menținut condamnarea, iar

aceste nulități nu pot fi valorificate pe calea contestației la executare

introdusă în baza dispozițiilor evocate.

În consecință, soluția instanței de

control judiciar de menținere a hotărârii tribunalului este corectă,

împrejurare în care, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va dispune respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea

condamnatului, potrivit art. 192 alin. (2) din același cod, la cheltuieli

judiciare către stat.

Se va stabili ca onorariul pentru

apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul

contestator M.M. împotriva deciziei penale nr. 12/A din 21 ianuarie 2003 a

Curții de Apel Oradea.

Obligă pe recurent la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul

pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

mai 2003.