ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 62/2004

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.220 din 15 septembrie 2003, Tribunalul Bihor a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de condamnatul B.P., dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 500.000 lei, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200.000 lei fiind avansat din fondurile Ministerului Justiției. S-a reținut că, prin sentința penală nr.27 din 11 februarie 2002 a Tribunalului Bihor, contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal pe timp de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art.174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen.

cu aplicarea art.73 lit. b) și art. 76 lit. a) C. pen. Hotărârea judecătorească a rămas definitivă prin respingerea recursului inculpatului prin decizia penală nr.4213 din 8 octombrie 2002 a Curții Supreme de Justiție. În motivarea contestației la executare formulate, condamnatul a învederat faptul că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor calificat reținută în sarcina sa, probațiunea fiind afectată de împrejurarea că martorii audiați în cauză sunt rudele victimei. Instanța de fond a constatat că motivele invocate nu se regăsesc între cele limitativ și expres prevăzute de articolul 461 Cod procedură penală și a respins contestația formulată. Prin decizia penală nr.202 din 16 octombrie 2003, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat apelul condamnatului și a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 1.200.000 lei din care 200.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu avansat din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate și reducerea cuantumului pedepsei aplicate la durata executată până în prezent. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 461 C. proc. pen., contestația contra executării hotărârii penale se poate face în patru cazuri privind punerea în executare a unei hotărâri nedefinitive, când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare, în cazul unei nelămuriri sau împiedicări la executare și în situația în care se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Motivul invocat de condamnat referitor la reindividualizarea pedepsei nu poate face obiectul contestației la executare, în cauză nefiind incidente prevederile art. 461 C. proc. pen. Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul condamnatului ca nefondat, potrivit dispozițiilor art. 385 15 pct. (1) lit. b) C. proc. pen. În baza art.192 alin. (2) C. proc. pen. și art.189 din același cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu avansându-se din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul-contestator B.P. împotriva deciziei penale nr.202/A din 16 octombrie 2003 a Curții de Apel Oradea. Obligă pe recurent la plata sumei de 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 7 ianuarie 2004.