ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 62/2004

Asupra

recursului de față:

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.220 din 15 septembrie 2003, Tribunalul Bihor a respins ca

neîntemeiată contestația la executare formulată de condamnatul B.P., dispunând

obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de

500.000 lei, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200.000 lei  fiind

avansat din fondurile Ministerului Justiției.

S-a

reținut că, prin sentința penală nr.27 din 11 februarie 2002 a Tribunalului

Bihor, contestatorul  a  fost  condamnat la  pedeapsa de 8 ani închisoare și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal pe timp de

3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de  art.174 raportat la

art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art.73 lit. b) și art. 76 lit. a) C. pen.

Hotărârea judecătorească a rămas definitivă prin respingerea recursului

inculpatului prin decizia penală nr.4213 din 8 octombrie 2002 a Curții Supreme

de Justiție.

În

motivarea contestației la executare formulate, condamnatul a învederat faptul

că nu se face vinovat de săvârșirea  infracțiunii de omor calificat reținută în

sarcina sa, probațiunea fiind afectată de împrejurarea că martorii audiați în

cauză sunt rudele victimei.

Instanța

de fond a constatat că motivele invocate nu se regăsesc între cele limitativ și

expres prevăzute de articolul 461 Cod procedură penală și a respins contestația

formulată.

Prin

decizia penală nr.202 din 16 octombrie 2003, Curtea de Apel Oradea a respins ca

nefondat apelul condamnatului  și a dispus obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare în sumă de 1.200.000 lei din care 200.000 lei

reprezintă onorariul apărătorului din oficiu avansat din fondul Ministerului

Justiției.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs condamnatul solicitând admiterea acestuia,

casarea hotărârilor atacate și reducerea cuantumului pedepsei aplicate la

durata executată până în prezent.

Examinând

recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 461 C. proc. pen., contestația contra executării hotărârii

penale se poate face în patru cazuri privind punerea în executare a unei

hotărâri nedefinitive, când executarea este îndreptată împotriva altei persoane

decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare, în cazul unei nelămuriri sau

împiedicări la executare și în situația în care se invocă amnistia, prescripția,

grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum

și orice alt incident ivit în cursul executării.

Motivul

invocat de condamnat referitor la reindividualizarea pedepsei nu poate face

obiectul  contestației la executare, în cauză nefiind incidente prevederile

art. 461 C. proc. pen.

Pentru

aceste motive, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul condamnatului

ca nefondat, potrivit dispozițiilor art. 385

15

pct. (1) lit. b) C.

proc. pen.

În baza

art.192 alin. (2) C. proc. pen. și art.189 din același cod, recurentul va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din

oficiu avansându-se din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de condamnatul-contestator B.P.  împotriva deciziei

penale nr.202/A din 16 octombrie 2003 a Curții de Apel Oradea.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 7 ianuarie 2004.