ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6144/2004

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul C.G., împotriva deciziei penale nr. 78, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția penală, la 22 aprilie 2004, în dosarul nr. 1269/P/2004, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 27 pronunțată la 2 februarie 2004, în dosarul nr. 7242/2002 Tribunalul Bihor, secția penală, l-a condamnat pe inculpatul C.G. la 3 ani și 8 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 și art. 76 și respectiv art. 71 și art. 64 C. pen. Prin aceeași hotărâre s-a luat act că partea vătămată V.I. nu a formulat pretenții civile, iar inculpatul a fost obligat, conform art. 998 și următoarele C. civ., să plătească cu titlu de despăgubiri: - câte 5.000.000 lei părților civile P.F.

și B.I., corespunzător cheltuielilor efectuate de aceștia pentru înmormântarea victimei V.C. precum și - 7.133.696 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare datorate Spitalului Clinic Județean Oradea, în temeiul art. 188 din Legea 3/1978 și a dispozițiilor O.G. nr. 9/2000. Tot în sarcina inculpatului s-a stabilit și obligația de a plăti statului 10.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, conform art. 191 C. proc. pen. Ulterior, prin decizia penală nr. 78/ A pronunțată la 22 aprilie 2004, în dosarul nr. 1269/P/2004, Curtea de Apel Oradea, secția penală, a admis apelul declarat în cauză de inculpat și a redus la 2 ani de închisoare pedeapsa aplicată acestuia, menținând celelalte dispoziții ale amintitei sentințe.

Totodată instanța de apel a dispus ca onorariul de 400.000 lei, pentru avocatul desemnat din oficiu ca apărător al inculpatului, să fie avansat din fondul special al Ministerului Justiției. Pentru a pronunța aceste hotărâri instanța de fond si cea de apel au reținut în esență, că în seara de 28 noiembrie 2000 între C.G. și V.C., ambii aflați în stare de ebrietate, a intervenit un conflict în condițiile în care cel de-al doilea i-a reproșat inculpatului, că i-ar fi furat trei găini. S-a mai reținut că în împrejurarea amintită inculpatul i-a aplicat lui V.C. multiple lovituri cu pumnii și picioarele în urma cărora a fost necesară internarea victimei la Spitalul Județean Oradea, survenită la 30 noiembrie 2000 și supunerea sa unei intervenții chirurgicale efectuate la 14 decembrie 2000, pentru înlăturarea unui hematom subdural.

În considerentele celor două hotărâri s-a relevat că în cauză au fost efectuate mai multe examinări medico-legale, în raport cu care instanțele au conchis că loviturile aplicate de inculpat fără intenția de a-și ucide victima, au avut totuși un aport direct la producerea decesului lui V.C., survenit la 15 decembrie 2000, astfel încât C.G. se face vinovat de comiterea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Individualizarea diferită a pedepsei în sensul diminuării acesteia în apel a fost argumentată de instanță prin necesitatea de a se da un plus de eficiență juridică scuzei provocării, reținute și cu ocazia judecării cauzei în fond. În același ordine de idei în considerentele deciziei pronunțate în apel s-a subliniat că, pe lângă activitatea infracțională a inculpatului, sub aspect medical “evoluția nefavorabilă a cazului este și consecința multiplelor tare organice, pe care le prezenta victima pe fondul etilismului cronic”.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul C.G., cauza fiind apoi înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație si Justiție, cu numărul de dosar 2842/2004. Printr-o motivare scrisă a recursului depusă la dosarul cauzei s-a solicitat în principal achitarea inculpatului, în temeiul art. 10 lit. d) și art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., pe considerentul că o parte a probelor, infirmă orice legătură de cauzalitate între loviturile aplicate de C.G. și decesul victimei. În același sens au fost evocate dubiile exprimate în constatările medico-legale, efectuate cu privire raportul de cauzalitate amintit, conchizându-se că în speță acestea operează în favoarea inculpatului, deoarece nu s-a demonstrat cu certitudine existența laturii obiective a infracțiunii.

Tot în motivarea scrisă a recursului a fost formulată și o cerere cu caracter subsidiar, în sensul reducerii pedepsei aplicate inculpatului de către instanța de apel. Argumente similare au fost aduse în susținerea recursului și de apărătorul din oficiu al inculpatului cu ocazia dezbaterilor, care au avut loc în ședința publică de la 19 noiembrie 2004. În ceea ce le privește, părțile civile și partea vătămată nu s-au prezentat în fața acestei Curți și nici nu și-au făcut cunoscut în scris punctul de vedere, referitor la recursul declarat în cauză. Recursul este nefondat. O astfel de concluzie se impune în primul rând în considerarea modului stăruitor și profund, în care instanța de fond s-a preocupat să deslușească toate aspectele referitoare la chestiunea existenței unui raport de cauzalitate între violențele exercitate de inculpat și decesul victimei.

De exemplu dubiile existente inițial în ceea ce privește aspectele medicale ale decesului au fost în mare măsură risipite în cursul urmăririi penale și definitiv înlăturate cu ocazia soluționării cauzei de către prima instanță, prin administrarea a numeroase probe: - foaia de observație clinică generală a victimei, - raportul de constatare medico-legală întocmit la 16 decembrie 2000 și completat la 13 mai 2001 de către Serviciul de medicină legală al județului Bihor, - raportul de expertiză medico-legală întocmit la 6 septembrie 2001 și completat la 12 februarie 2002 de Institutul de Medicină Legală Timișoara, - adresa nr. 1027 din 30 august 2002 a Colegiului Medicilor Bihor și - noul raport de expertiză medico-legală întocmit de același Institut de Medicină Legală Timișoara, la 6 decembrie 2003. Coroborând toate aceste probe instanța de fond și cea de apel au putut conchide în mod legitim, că în speță nu sunt identificabile elemente de culpă medicală și că victima nu suferea de epilepsie, așa cum s-a încercat să se susțină de către inculpat, ca o posibilă explicație alternativă a violentei prăbușiri la pământ a lui V.C.

Aceleași probe științifice au indicat că organismul victimei era profund tarat datorită consumului curent de băuturi alcoolice (etilism cronic), prezentând leziuni distrofice miocardice și hepatice, care se numără printre factorii ce au determinat decesul. Un alt asemenea factor a fost însă politraumatismul evidențiat cu ocazia autopsiei și care avea o componentă craniocerebrală reprezentată de un hematom subdural (pentru a cărui îndepărtare se încercase și o intervenție chirurgicală), precum și o componentă toracică, incluzând multiple fracturi costale, cărora li s-au adăugat complicațiile specifice unei bronhopneumonii. Esențială pentru soluționarea cauzei este și concluzia exprimată în cuprinsul acelorași probe, concluzie conform căreia leziunile amintite “au fost produse cu probabilitate prin cădere și impact cu un plan dur sau/ și heteropropulsie, deși nu se exclude nici lovirea directă a victimei cu un corp contondent”.

Această concluzie corespunde dinamicii infracționale reflectate în depozițiile a nu mai puțin de trei martori oculari V.I., V.V. și N.G., care au relatat că inculpatul l-a trântit la pământ pe V.C., pe care a continuat să îl agreseze aplicându-i multiple lovituri de picior în spate, în cap și în zona ficatului. Parțial relevantă este de altfel și declarația inculpatului, care a susținut că a aplicat numai două lovituri cu palma, localizate “în zona feței”, suficient de energic totuși pentru a-l dezechlibra și trânti pe V.C. la pământ. Este de asemenea cert că, potrivit probelor amintite, conflictul a izbucnit, în condițiile în care cei doi se aflau intr-o stare avansată de ebrietate, iar la originea altercației s-au aflat insultele și acuzațiile formulate de victimă împotriva inculpatului, în sensul că acesta din urmă i-ar fi furat câteva găini.

În raport cu toate aceste elemente probatorii sunt lipsite de suport criticile recurentului referitoare la pretinse dubii, care ar exista sub aspectul demonstrării existenței laturii obiective a infracțiunii. De asemenea nu poate fi primită cererea referitoare la o eventuală diminuare a pedepsei, care i-a fost aplicată inculpatului. Este de observat in acest sens că ambele instanțe au urmărit să dea o deplină eficiență prevederilor art. 52 și art. 72 C. proc. pen., privind scopul pedepsei și criteriile de individualizare a ei. Relevantă din punctul de vedere amintit este de exemplu împrejurarea că instanța de apel a operat deja o reducere a pedepsei aplicate inculpatului prin sentință, diminuare justificată în egală măsură de existența unor cauze obiective care, alături de actele infracționale, au dus la decesul victimei cât și de necesitatea unei mai clare reflectări a circumstanțelor atenuante avute în vedere.

În raport cu toate aceste considerente, Curtea va face deci aplicarea art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respingând recursul ca nefondat. Totodată se vor aplica dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., în sensul obligării recurentului la plata către stat a cheltuielilor judiciare, onorariul apărătorului din oficiu urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul C.G., împotriva deciziei penale nr. 78 din 22 aprilie 2004 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat. Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în suma de 400.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2004