ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4704/2004

Asupra recursurilor civile de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea adresată Judecătoriei

sectorului 1 la data de 8 iulie 1996, reclamanta I.E. a chemat în judecată pe

pârâtul B.M. solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că

este proprietara imobilului situat în București.

În motivarea acțiunii a arătat că la 22

noiembrie 1940 a cumpărat de la soții E. și J.B. imobilul, care era grav

avariat de recentul cutremur, și l-a reconstituit.

Ulterior, actul de vânzare-cumpărare a fost în

mod abuziv desființat prin sentința civilă nr. 5411/1948, dată sub influența autorităților

comuniste și apoi naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950.

Prin sentința civilă nr. 5127 din 31 martie 1999

Judecătoria sectorului 1 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului

București, reținând că valoarea obiectului dedus judecății depășește

250.000.000 lei.

După declinarea competenței, cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă și de

contencios administrativ, sub nr. 1764/1999.

Pe parcursul soluționării cererii de către

Tribunal poziția procesuală a reclamantei a fost preluată de către succesoarele

în drepturi litigioase M.S. și S.A.M.

În cauză a fost introdus în calitate de pârât

Consiliul General al Municipiului București, iar B.M. a formulat cerere de

intervenție principală solicitând să se constate că imobilul este proprietatea

sa, urmând să-i fie lăsat în deplină proprietate și posesie.

Numiții T.M. și T.N. au formulat cerere de

intervenție accesorie în interesul pârâtului Consiliul General al Municipiului

București.

Analizând probatoriile administrate, Tribunalul

București secția a V-a civilă și de contencios administrativ, prin sentința

civilă nr. 462 din 22 iunie 2000, a respins acțiunea principală și a admis

cererea de intervenție principală, ca și pe cea de intervenție accesorie.

A fost obligat pârâtul Consiliul General al

Municipiului București să lase intervenientului B.M. imobilul în deplină

proprietate și posesie.

Instanța a reținut în esență că:

- imobilul în litigiu a fost cumpărat de la

soții B.E. și J. conform contractului din 28 noiembrie 1940;

- contractul a fost anulat prin

sentința civilă nr. 4511 din 30 noiembrie 1948 pronunțată de Tribunalul Ilfov,

secția a II-a civilă și comercială, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din

Legea nr. 607/1945, ca fiind făcut în fraudarea vânzătorilor, care erau evrei

și prigoniți de regimul legionar;

- reclamanta a avut cunoștință despre acest

proces fiind prezentă la dezbateri;

- prin Decretul nr. 92/1950 imobilul a fost

naționalizat în mod abuziv cu încălcarea art. II, neținându-se seama de faptul

că proprietarii B. erau intelectuali profesioniști – farmaciști și deci

exceptați de la măsura naționalizării;

- intervenientul principal B.M. este unicul

moștenitor al soților B. în calitate de fiu al acestora.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă,

prin decizia civilă nr. 166 din 29 martie 2001, a respins ca nefondat apelul

declarat de succesoarele în drepturi S.A.M. și ca inadmisibil apelul formulat

de Municipiul București prin Primar General.

Instanța a reținut că la data de 22 martie 2001

intervenientul B. și-a exercitat dreptul de retract litigios conform

prevederilor art. 1402 C. civ., consemnând la C.E.C. în integralitate sumele

plătite de către succesoarele în drepturi.

În ceea ce privește apelul declarat de Municipiul

București, prin Primar General, s-a reținut că parte în proces a fost Consiliul

General al Municipiului București astfel încât numai acesta poate ataca

hotărârea pronunțată.

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri

reclamantele succesoare în drepturi S.A.M. și M.S. precum și pârâtul Municipiul

București, prin Primar General.

Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin

decizia civilă nr. 159 din 23 ianuarie 2002, a admis recursul declarat de pârât

și a constatat că în raport de prevederile art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998

acesta are calitate procesuală și deci poate exercita căile de atac.

În consecință, a fost casată decizia recurată

numai în partea referitoare la apelul acestui pârât, trimițându-se cauza la

Curtea de Apel București pentru rejudecarea apelului.

Referitor la recursul declarat de succesoarele

în drepturi S. și M. s-a constatat că acesta este nul, fiind nemotivat.

În fond după casare, Curtea de Apel București, secția

a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 332 din 16 septembrie 2002, a respins

apelul pârâtului Municipiul București, prin Primar General.

S-a reținut în esență că autorii

intervenientului B. erau exceptați de la naționalizare astfel încât statul

Român nu a avut și nu are un titlu valabil de proprietate.

Pe de altă parte, efectuarea unor lucrări de

reparații a construcției afectate de cutremur nu îi conferă reclamantei și

succesoarelor sale vreun drept de proprietate.

În fine, retractul litigios a fost încheiat cu

respectarea prevederilor art. 1402 C. civ.

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri

Municipiul București, prin Primar general și succesoarele în drepturi S.A.M. și

M.S.

În recursul formulat de pârâtul Municipiul

București prin Primar General se invocă o singură critică împotriva deciziei,

arătându-se că soții B. erau „comercianți prosperi, exploatatori de locuințe”.

Prin recursul lor, succesoarele în drepturi, au

arătat că în fond după casare, la rejudecarea apelului ar fi aderat la apel,

astfel încât sunt în măsură să formuleze recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea

reține următoarele:

Afirmația făcută prin motivul de recurs formulat

de pârât este contrazisă prin toate probatoriile administrate, care atestă

caracterul abuziv al măsurii naționalizării, în condițiile în care proprietarii

B. erau farmaciști și nu mai avea în proprietate alte locuințe.

Caracterul nefondat al acestui recurs este

vădit, astfel încât Curtea va face aplicarea art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ.

În ceea ce privește recursul succesoarelor în

drepturi, acesta este inadmisibil.

Curtea Supremă de Justiție le-a anulat în mod

irevocabil recursul astfel încât o nouă exercitare a aceleiași căi de atac nu

mai este posibilă.

Această concluzie are în vedere și împrejurarea

că în cauză nu există, în fond după casare, o cerere a succesoarelor în

drepturi de aderare la apelul Curții de Apel București, secția a III-a civilă,

aflându-se o simplă întâmpinare.

Așa fiind, recursurile vor fi respinse, ca

nefondate și respectiv inadmisibile, decizia atacată fiind în întregime legală

și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 332

din 16 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de

succesoarele de drepturi litigioase S.A.M. și M.S. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 iunie 2004.