ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4704/2004

Asupra recursurilor civile de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea adresată Judecătoriei sectorului 1 la data de 8 iulie 1996, reclamanta I.E. a chemat în judecată pe pârâtul B.M. solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că este proprietara imobilului situat în București. În motivarea acțiunii a arătat că la 22 noiembrie 1940 a cumpărat de la soții E. și J.B. imobilul, care era grav avariat de recentul cutremur, și l-a reconstituit. Ulterior, actul de vânzare-cumpărare a fost în mod abuziv desființat prin sentința civilă nr. 5411/1948, dată sub influența autorităților comuniste și apoi naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950. Prin sentința civilă nr. 5127 din 31 martie 1999 Judecătoria sectorului 1 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, reținând că valoarea obiectului dedus judecății depășește 250.000.000 lei.

După declinarea competenței, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, sub nr. 1764/1999. Pe parcursul soluționării cererii de către Tribunal poziția procesuală a reclamantei a fost preluată de către succesoarele în drepturi litigioase M.S. și S.A.M. În cauză a fost introdus în calitate de pârât Consiliul General al Municipiului București, iar B.M. a formulat cerere de intervenție principală solicitând să se constate că imobilul este proprietatea sa, urmând să-i fie lăsat în deplină proprietate și posesie. Numiții T.M. și T.N. au formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului Consiliul General al Municipiului București.

Analizând probatoriile administrate, Tribunalul București secția a V-a civilă și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 462 din 22 iunie 2000, a respins acțiunea principală și a admis cererea de intervenție principală, ca și pe cea de intervenție accesorie. A fost obligat pârâtul Consiliul General al Municipiului București să lase intervenientului B.M. imobilul în deplină proprietate și posesie. Instanța a reținut în esență că: - imobilul în litigiu a fost cumpărat de la soții B.E.

și J. conform contractului din 28 noiembrie 1940; - contractul a fost anulat prin sentința civilă nr. 4511 din 30 noiembrie 1948 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția a II-a civilă și comercială, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 607/1945, ca fiind făcut în fraudarea vânzătorilor, care erau evrei și prigoniți de regimul legionar; - reclamanta a avut cunoștință despre acest proces fiind prezentă la dezbateri; - prin Decretul nr. 92/1950 imobilul a fost naționalizat în mod abuziv cu încălcarea art. II, neținându-se seama de faptul că proprietarii B. erau intelectuali profesioniști – farmaciști și deci exceptați de la măsura naționalizării; - intervenientul principal B.M. este unicul moștenitor al soților B. în calitate de fiu al acestora.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 166 din 29 martie 2001, a respins ca nefondat apelul declarat de succesoarele în drepturi S.A.M. și ca inadmisibil apelul formulat de Municipiul București prin Primar General. Instanța a reținut că la data de 22 martie 2001 intervenientul B. și-a exercitat dreptul de retract litigios conform prevederilor art. 1402 C. civ., consemnând la C.E.C. în integralitate sumele plătite de către succesoarele în drepturi. În ceea ce privește apelul declarat de Municipiul București, prin Primar General, s-a reținut că parte în proces a fost Consiliul General al Municipiului București astfel încât numai acesta poate ataca hotărârea pronunțată.

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri reclamantele succesoare în drepturi S.A.M. și M.S. precum și pârâtul Municipiul București, prin Primar General. Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia civilă nr. 159 din 23 ianuarie 2002, a admis recursul declarat de pârât și a constatat că în raport de prevederile art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 acesta are calitate procesuală și deci poate exercita căile de atac. În consecință, a fost casată decizia recurată numai în partea referitoare la apelul acestui pârât, trimițându-se cauza la Curtea de Apel București pentru rejudecarea apelului. Referitor la recursul declarat de succesoarele în drepturi S. și M. s-a constatat că acesta este nul, fiind nemotivat.

În fond după casare, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 332 din 16 septembrie 2002, a respins apelul pârâtului Municipiul București, prin Primar General. S-a reținut în esență că autorii intervenientului B. erau exceptați de la naționalizare astfel încât statul Român nu a avut și nu are un titlu valabil de proprietate. Pe de altă parte, efectuarea unor lucrări de reparații a construcției afectate de cutremur nu îi conferă reclamantei și succesoarelor sale vreun drept de proprietate. În fine, retractul litigios a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 1402 C. civ. Împotriva acestei decizii au declarat recursuri Municipiul București, prin Primar general și succesoarele în drepturi S.A.M.

și M.S. În recursul formulat de pârâtul Municipiul București prin Primar General se invocă o singură critică împotriva deciziei, arătându-se că soții B. erau „comercianți prosperi, exploatatori de locuințe”. Prin recursul lor, succesoarele în drepturi, au arătat că în fond după casare, la rejudecarea apelului ar fi aderat la apel, astfel încât sunt în măsură să formuleze recurs. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele: Afirmația făcută prin motivul de recurs formulat de pârât este contrazisă prin toate probatoriile administrate, care atestă caracterul abuziv al măsurii naționalizării, în condițiile în care proprietarii B. erau farmaciști și nu mai avea în proprietate alte locuințe.

Caracterul nefondat al acestui recurs este vădit, astfel încât Curtea va face aplicarea art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. În ceea ce privește recursul succesoarelor în drepturi, acesta este inadmisibil. Curtea Supremă de Justiție le-a anulat în mod irevocabil recursul astfel încât o nouă exercitare a aceleiași căi de atac nu mai este posibilă. Această concluzie are în vedere și împrejurarea că în cauză nu există, în fond după casare, o cerere a succesoarelor în drepturi de aderare la apelul Curții de Apel București, secția a III-a civilă, aflându-se o simplă întâmpinare. Așa fiind, recursurile vor fi respinse, ca nefondate și respectiv inadmisibile, decizia atacată fiind în întregime legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 332 din 16 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Respinge ca inadmisibil recursul declarat de succesoarele de drepturi litigioase S.A.M. și M.S. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2004.