ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3518/2004

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

La

data de 7 septembrie 1998 reclamantul M.G. a chemat în judecată pe pârâții

Consiliul General al Municipiului București și SC H.N. SA pentru ca prin

hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și

posesie imobilul situat în București.

În motivarea acțiunii reclamantul a

învederat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

17364/1941 de fostul Tribunal Ilfov, Secția Notariat, defuncții săi părinți

A.M. și N.M. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din

București, în care au locuit până la deces și că bunul a fost preluat de stat

fără nici un titlu.

La 7 ianuarie 1999, M.D., D.A., D.V.

și D.F. au formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând

admiterea acesteia, alături de admiterea acțiunii principale a reclamantului M.G.,

pentru revendicarea imobilului din București.

În motivarea cererii de intervenție

s-a arătat că intervenienții sunt moștenitorii legali ai defunctului lor frate,

respectiv unchi, M.V. pentru cota de ½ din imobilul situat în sectorul

1, drepturile autorului lor fiind stabilite prin certificatul de moștenitor nr.

1347/1971 eliberat de fostul Notariat de Stat al sectorului 1 București. În

aceste condiții, reclamantul este proprietar coindivizar doar pentru cota de

½ din imobil, cealaltă cotă de ½ revenindu-le intervenienților.

La 10 martie 2000 a formulat cerere

de intervenție principală și D.M. și, totodată, reclamantul și ceilalți

intervenienți și-au precizat obiectul acțiunii și al cererii de intervenție în

sensul că solicită a se constata că sunt coproprietari ai imobilului din

București, și să fie obligați pârâții Consiliul General al Municipiului

București și SC H.N. SA să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie

nemișcătorul.

Ulterior, printr-o cerere comună,

reclamantul M.G. și intervenienții principali D.M., M.D., D.A., D.V. și D.F. și-au

completat acțiunea, respectiv cererile de intervenție, în sensul că au chemat

în judecată, în calitate de pârâți, și pe SC R.V. SA București și N.A. pentru

ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 965/112 din 7 august 1997 încheiat cu

referire la imobilul litigios între SC R.V. SA București, în calitate de

vânzător și N.A., în calitate de cumpărătoare, precum și evacuarea acesteia din

urmă pentru lipsă de titlu din nemișcătorul înstrăinat.

La data de 17 martie 2001 a decedat

pârâta N.A. și a fost introdus în cauză, în aceeași calitate, moștenitorul

acesteia, N.A.P.

Investit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, prin

sentința nr. 693 din 5 octombrie 2001, a respins atât acțiunea introductivă de

instanță, cât și cererea de intervenție, astfel cum au fost precizate și

completate.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe

de reclamantul M.G. a fost admis de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, care, prin decizia nr. 303 din 4 iulie 2002, a schimbat hotărârea

tribunalului și a admis în parte acțiunea și cererea de intervenție. A

constatat că reclamantul și, intervenienții M.D., D.A., D.V. și D.F. sunt

proprietarii imobilului din București, și au fost obligați pârâții Consiliul

General al Municipiului București și SC H.N. SA să le lase imobilul în deplină

proprietate și posesie.

S-a constatat nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 965/112 din 7 august 1997 încheiat între SC

R.V. SA București și N.A. și s-a respins capătul de cerere privind evacuarea

pârâtului N.A.P.

Împotriva deciziei dată în apel, în

termen legal, au declarat recurs pârâții Consiliul General al Municipiului

București și N.A.P.

În motivarea recursului, pârâtul

Consiliul General al Municipiului București a susținut că în mod greșit

instanța de apel a dispus restituirea bunului întrucât imobilul a fost trecut

cu titlu în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 92/1950, având în

vedere numărul mare de apartamente pe care le-au deținut autorii reclamantului

și ai intervenienților. Eronat s-a constatat nulitatea absolută a contractului

de vânzare-cumpărare întrucât vânzarea lucrului altuia se sancționează cu

nulitatea relativă și nu s-a ținut seama de buna-credință a părților care au

încheiat actul juridic.

În dezvoltarea recursului pârâtul N.A.P.

a criticat soluția de anulare a contractului de vânzare-cumpărare pe motiv că

autoarea sa a încheiat actul juridic cu bună-credință dovadă că a locuit timp

de peste 50 de ani în imobilul litigios împreună cu reclamantul M.G. și că, mai

înainte de cumpărare, a discutat despre acest aspect cu reclamantul și

intervenienții.

Recursurile sunt fondate, în temeiul

următoarelor motive de ordine publică ce au fost invocate și urmează a fi

soluționate conform art. 306 C. proc. civ.

La data de 13 aprilie 2002, în timp

ce cauza se dezbătea în apel, a decedat intervenienta D.A. (certificatul de

deces). La 20 iunie 2002, numita A.G., a solicitat instanței de apel

introducerea în cauză în calitate de unic moștenitor al intervenientei D.A.,

potrivit certificatului de moștenitor nr. 125 din 17 iunie 2002 emis de B.N.P. I.G.

și continuarea procesului în această calitate.

Deși prin încheierea de dezbateri

din 20 iunie 2002 instanța de apel “a admis cererea de introducere în cauză a

doamnei A.G. în calitate de apelant-intervenient”, totuși, la data de 4 iulie

2002, a pronunțat decizia ce face obiectul recursurilor de față, în raport cu

defuncta D.A., căreia i-a restituit, alături de ceilalți revendicanți, imobilul

litigios, deși defuncta, prin natura lucrurilor, nu mai avea aptitudinea de a

dobândi drepturi civile ori de a-și asuma obligații.

Potrivit art. 7 alin. (1) din

Decretul nr. 31/1954, capacitatea de folosință începe de la nașterea persoanei

și încetează odată cu moartea acesteia.

Întrucât prin capacitate de

folosință se înțelege acea parte a capacității civile a persoanei fizice,

privită individual, care constă în aptitudinea acesteia de a avea drepturi și

obligații civile, prin moarte, capacitatea de folosință încetează odată cu

încetarea însăși a existenței acelei persoane. În adevăr, calitatea de subiect

de drept, calitate inerentă ființei umane, nu poate supraviețui suportului său

uman.

Față de cele ce preced, recursurile

declarate în cauză vor fi admise, va fi casată decizia atacată, urmând ca

judecata ce va fi reluată în apel să se desfășoare în contradictoriu cu

moștenitoarea defunctei D.A.

Tot în rejudecare, instanța de

trimitere urmează a observa că este învestită cu un apel comun, atât al

reclamantului, cât și al unora dintre intervenienți, aspect omis anterior și,

totodată, că are obligația, specifică coparticipării procesuale, de a da o

soluție și cererii de intervenție formulată în cauză de D.M., chiar dacă

această parte nu a exercitat apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâții

Consiliul General al Municipiului București prin Primarul General și N.A.P.

împotriva deciziei nr. 303 din 4 iulie 2002 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă, pe care o casează și trimite cauza pentru rejudecarea apelului

la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2004.