ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 875/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 875/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 433 din 20 decembrie 2000 a Tribunalului Covasna a fost admisă, în parte, acțiunea reclamantului B.C.S. în contradictoriu cu pârâta S.C. S.L. S.A. Apelul declarat de pârâta S.C. S.L. S.A. împotriva hotărârii instanței de fond a fost anulat ca netimbrat prin decizia nr. 324/ Ap din 1 iunie 2001 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ. Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs pârâta S.C. S.L. S.A. Deoarece recurenta nu a achitat anticipat taxele de timbru; la data declarării căii de atac, pentru termenul din 13 februarie 2003, aceasta a fost legal citată cu mențiunea de a timbra recursul cu 30.000 lei taxă judiciară de timbru și 1.500 lei timbru judiciar, la termen constatându-se neconformarea recurentei obligației de timbrare.
Or, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Acestea sunt datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice și se plătesc anticipat. În mod excepțional, obligația de timbrare se poate împlini până la termenul stabilit de instanța de judecată, de regulă, primul termen. Potrivit prevederilor art. 9 din O.G. nr. 32/1995, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și / sau timbrul judiciar, cererea acesteia se anulează ca netimbrată sau, după caz, ca insuficient timbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare, potrivit mențiunii din citația transmisă pentru termenul de judecată din 13 februarie 2003, când procedura a fost legal îndeplinită, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 30 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ și să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului pârâtei S.C. S.L. S.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta S.C. S.L. S.A., împotriva deciziei nr. 324 Ap. din 1 iunie 2001 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.