ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4263/2003

Deliberând asupra recursului de

față:

Ca urmare a disjungerii cererii

reconvenționale formulată de C.O.P. Dej, pentru plata creanței rezultând din

îmbunătățirile la construcția, proprietatea Primăriei comunei Cuzdrioara.

Tribunalul Cluj a fost învestit cu

această cerere sub nr. 1066/2000.

Cererea reconvențională este motivată

de faptul că reclamanta-pârâtă C.O.P. Dej a efectuat lucrări de îmbunătățiri la

imobilul ce-l deținea în baza procesului-verbal din 18 decembrie 1980, practic,

imobilul fiind reconstruit și apoi înregistrat în evidența contabilă a

cooperativei ca mijloc fix pentru care s-a și plătit impozit.

Considerându-se constructor de bună

credință, cooperativa solicită plata unei indemnizații egale cu valoarea de

circulație a construcției executate.

Inițial, acțiunea reconvențională a

fost admisă prin sentința civilă nr. 2242/1998, însă, în urma revizuirii

acestei hotărâri, s-a desființat sentința nr. 2242/1998 și a fost învestit

Tribunalul Cluj pentru judecarea cererii reconvenționale cu privire la plata

lucrărilor de investiții și la instituirea dreptului de retenție.

Tribunalul Cluj, prin sentința

civilă nr. 1070 din 29 mai 2000, a admis cererea reconvențională a pârâtei și a

obligat-o pe reclamantă la plata sumei de 102.800.000 lei, indemnizație egală

cu valoarea actualizată a construcției. A fost instituit drept de retenție în

favoarea pârâtei și a fost obligată reclamanta la 7.383.000 lei cheltuieli de

judecată.

S-a apreciat că îmbunătățirile, în

valoarea stabilită prin expertiză, se datorează pe baza dispozițiilor art. 494 alin.

ultim C. civ., art. 970, 999, 997, 1421, 1075 C. civ. și că desocotirea cu chiria

pretinsă de Primăria comunei Cuzdrioara nu are suport probatoriu.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel Primăria comunei Czdrioara, susținând că, prin soluția pronunțată,

pârâta s-a îmbogățit fără justă cauză, Primăria respectându-și obligațiile

asumate prin contractul de închiriere de a nu pretinde chirie timp de 20 de ani

tocmai pentru că prețul închirierii era obligația pârâtei de a efectua

reparațiile.

Sunt considerate greșite și

aprecierea cu privire la înregistrarea imobilului ca mijloc fix față de faptul

că imobilul este proprietatea statului român, cât și instituirea dreptului de

retenție în raport cu soluția de evacuare pronunțată anterior în acțiunea

principală și care a rămas irevocabilă.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia

civilă nr. 43 din 23 ianuarie 2001, a admis apelul reclamantei, a schimbat

sentința și a respins acțiunea reconvențională.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a apreciat că imobilul a fost închiriat cu titlu gratuit, dar

cu condiția ca pârâta să realizeze și să suporte lucrările de îmbunătățire la

imobil, astfel că obligarea Primăriei la plata valorii acestor îmbunătățiri ar

fi o îmbogățire fără justă cauză, pentru pârâta care a beneficiat de imobil.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ.

Din dezvoltarea motivelor de recurs

mai rezultă și alte temeiuri ale motivelor de recurs.

Astfel, recurenta susține că au fost

interpretate eronat raporturile dintre părți, considerându-se că imobilul a

fost închiriat fără să existe nici un contract.

De asemenea, recurenta arată că, în

mod greșit, a fost ignorată buna sa credință în realizarea lucrărilor,

respectiv, existența chiar a consimțământului Primăriei Cuzdrioara, care a

autorizat lucrările.

Pe de altă parte, recurenta arată și

că lucrările au fost de refacere în întregime a imobilului și nu doar

reparații.

Se consideră greșit aplicate

dispozițiile art. 494 alin. ultim C. civ.

Recursul declarat este fondat pentru

următoarele considerente:

Față de actele dosarului, rezultă că

pârâta a fost constructor de bună credință și a efectuat lucrările de

îmbunătățire și reparații la imobilul pe care îl deținea cu acordul primăriei,

astfel că beneficiază de dreptul de a i se restitui valoarea acestor lucrări în

temeiul art. 494 alin. ultim C. civ.

Buna credință a pârâtei rezultă din

faptul că lucrările au fost efectuate cu autorizarea primăriei, conform

documentației aflate la dosar.

Aprecierea instanței de apel cu

privire la existența unei închirieri cu titlu gratuit, dar cu condiția

renovării imobilului, nu are temei probator. Condiția existenței unui înscris

pentru proba contractului de închiriere nu este îndeplinită în cauză, astfel că

își găsesc aplicare dispozițiile art. 1416 C. civ.

Găsindu-se întemeiat recursul,

pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., urmează a fi

admis.

Pentru ca instanța de recurs să se

poată pronunța pe fond, adică a admite acțiunea și a obliga Primăria Cuzdrioara

la plata valorii actuale a lucrărilor de îmbunătățiri și reparații capitale,

este necesară stabilirea exactă a lucrărilor efectuate în limita autorizării de

către primărie. Doar în această limită lucrările pot fi considerate de bună

credință și pârâta este îndreptățită să primească valoarea lor.

Cum, însă, o astfel de delimitare

necesită noi probe și suplimentarea expertizei, neputându-se realiza de

instanța de recurs, pentru a se raporta la o situație de fapt pe deplin

stabilită, urmează a se casa decizia, conform art. 314 C. proc. civ.,

trimițându-se dosarul instanței de apel spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de

reclamanta C.O.P. Dej împotriva deciziei nr. 43 din 23 ianuarie 2001 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează decizia atacată și trimite cauza, spre rejudecare,

aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 6 noiembrie 2003.