ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4267/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4267/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra

recursului civil de față;

Din

examinarea lucrărilor cauzei dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 942 din 27 octombrie 2006, pronunțată de

Tribunalul Cluj a fost admisă acțiunea reclamantei Parohia Ortodoxă Română II

Dej împotriva Parohiei

Română

Unită cu Roma Greco-Catolică Dej și, în consecință, s-a constatat

existența în favoarea reclamantei a unui drept de

creanță în cuantum de 840.700 lei și a fost obligată pârâta la plata acestei

sume, actualizată în raport cu indicele de inflație la data efectuării plății,

reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate de

reclamantă pentru consolidarea, repararea și

extinderea bisericii situate în Dej,

imobil

înscris în C.F. 1364 Dej, nr .top

1115/1.

S-a dispus instituirea în favoarea reclamantei a unui drept de retenție

asupra

imobilului

revendicat de pârâtă până la achitarea sumei la care a fost obligată și a

fost respinsă ca neîntemeiată cererea

reconvențională formulată de Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică.

Prin

aceeași sentință, pârâta a fost obligată la plata sumei de 12.598,50 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că, prin

acțiunea formulată de reclamantă

s-a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii lucrărilor de

consolidare, reparare și extindere a bisericii, situate în

Dej, județul Cluj, restituită pârâtei prin

sentința civilă

nr. 1038 din 2002 a

Judecătoriei Dej, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 131 A

din 16

septembrie 2003 a Tribunalului Cluj.

Prin cererea

reconvențională efectuată în cauză, Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică

a cerut obligarea reclamantei-pârâte în cererea reconvențională la plata sumei

de 8.500.000.000 ROL, actualizată în raport cu indicele de inflație la data de

efectuare a plății, reprezentând contravaloarea

imobilului casă și curte din Dej, înscris în C.F. 14013 Dej, nr. top

3776/851, vândut la 28 iulie 1999 numiților U.I.

și M., a imobilului

casă de locuit

și teren din Dej, înscris în C.F. 2015 Dej, nr. top

3779/851, vândut numiților S.E. și E., a

imobilului curte și teren pentru construcții ce a aparținut bisericii în

litigiu, dat în schimb Statului Român

pentru un alt teren, daune pentru

lăsarea în paragină a casei de locuit și teren, situate în Dej, înscris în C.F.

566 Dej, nr. top

945,3792/944/1,

contravaloarea chiriei încasate de reclamantă pentru imobilul din

Dej, și contravaloarea chiriei pentru folosința

bisericii în

litigiu după data de 13 martie 1990 și daune morale pentru

oficierea de către

reclamanta

reconvențională a serviciilor religioase în spații improprii.

Prin completarea la

cererea reconvențională s-a mai cerut obligarea

reclamantei la plata sumei de 11.500.000.000 ROL, reprezentând

contravaloarea

bunurilor arătate în cererea reconvențională, plus

3.000.000.000 ROL pentru

imobilele preluate

și vândute în mod nelegal respectiv: casa și grădina din C.F. 2578

Dej,

nr. top 863/1, transcrisă în C.F. 2479 Dej, în favoarea lui M.V., situate în

Dej, și a casei cu

grădină din Dej, înscrisă

în C.F. 2578 Dej, nr. top 863/2.

Prin precizarea la cererea reconvențională de la fila 19 volum III al

dosarului, Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică a cerut următoarele

despăgubiri:

·

3.000.000.000

ROL pentru imobilul din Dej;

·

3.500.000.000

ROL pentru imobilul din Dej;

·

câte

2.000.000.000 ROL pentru imobilele din str. G. nr. 27 și 29;

·

pentru

lăsarea în paragină a imobilului din str. A. nr. 32 suma de

4 - 5.000.000.000 ROL;

·

pentru folosirea abuzivă

a bisericii, reprezentând folosul de tras, suma de 2.880.000.000 ROL.

Tribunalul a stabilit că imobilul situat în Dej, înscris în C.F. nr. 1364

Dej, nr. top

1115a

fost până în anul 1948

proprietatea tabulară a pârâtei

Parohia

Română Unită cu Roma Greco-Catolică, când a trecut cu titlul de

strămutare în proprietatea Parohiei Ortodoxe

Române din Dej, în baza Decretelor

nr. 177/1948 și nr. 358/1948.

Ulterior, imobilul cu nr. top

1115a

fost dezmembrat în baza actului de partaj

voluntar autentificat sub nr. 1102/1993 de

fostul Notariat de Stat în imobilul cu nr. top nou 1115/1, compus din teren în

suprafață de 1908 mp, cu construcția bisericii și casă cu două camere, baie,

cămară și târnaț revenind reclamantei Parohia Ortodoxă Română II Dej.

Prin sentința

civilă nr. 1038/2002, pronunțată de Judecătoria Dej, rămasă definitivă prin

decizia civilă nr. 931 A din 16 septembrie 2003 a Tribunalului Cluj,

constatându-se nulitatea absolută a integrării

Parohiei Române Unite cu Roma în

Parohia

Ortodoxă Română din Dej, în temeiul Decretului nr. 358/1948 s-a dispus

restabilirea

situației de C.F. anterioară datei de 1 decembrie 1948, iar Parohia

Ortodoxă din Dej a fost obligată la restituirea

către reclamantă, printre altele, și a

bisericii

din Dej, înscrisă în C.F. 1364 Dej, nr. top 1115/1.

Din anul

1948, de la data trecerii imobilului în proprietatea reclamantei,

aceasta a realizat lucrări autorizate de consolidare,

reparare și extindere a clădirii în

regie proprie, pictare în întregime

a interiorului bisericii, înlocuirea sistemului electric de încălzire,

canalizare, etc.

Lucrările de

construcție au fost evaluate conform raportului de expertiză la suma de 847.192

RON, iar cele de restaurare a picturii murale din interiorul bisericii la un

preț de 50 Euro/mp și respectiv 200 Euro/mp pentru scenele din neozoic de pe

fațada vestică.

Investițiile

realizate de reclamantă fondate de aceasta pe instituția îmbogățirii

fără justă cauză au adus un spor de valoare

considerabil imobilului în litigiu,

motive

pentru care acțiunea introductivă a fost admisă pentru despăgubiri în sumă de

840.700 RON și instituirea dreptului de retenție până la achitarea integrală de

către pârâtă a creanței.

Cu

privire la pretențiile formulate de pârâtă prin cererea reconvențională, în

ideea de a obține o

compensare față de pretențiile reclamantei, tribunalul le-a găsit

neîntemeiate pentru următoarele aspecte:

Referitor

la imobilele a căror valoare se solicită, s-a reținut că fac parte din

categoria celor prevăzute în art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 94/2000 și

sunt supuse retrocedării după procedura prevăzută de acest act normativ, fiind

necesară în acest

sens depunerea unei cereri la Comisia specială. Astfel, prima instanță a

apreciat că

pârâta nu își poate

valorifica pretențiile decât în condițiile speciale prevăzute de

actul normativ invocat. Pe de altă parte, s-a

avut în vedere că nu toate imobilele la

care a făcut referire pârâta sunt deținute de reclamanta-pârâtă

reconvențională sau

au fost

înstrăinate de aceasta,

aparținând

Parohiei Ortodoxe Române

III

și pârâta a formulat în legătură cu ele

unele pretenții în dosarul nr. 2358/2001,

renunțând ulterior la judecată.

Imobilul din str. A. nr. 32 a fost restituit pârâtei prin sentința

civilă

nr. 1038/2002 a

Judecătoriei Dej, rămasă definitivă și executorie prin respingerea apelului

conform deciziei nr. 931 A/2003 a Tribunalului Cluj, ca urmare a

constatării nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat între

Parohia

Ortodoxă Română 111 și pârâții din acel dosar, respectiv P.T. și

P.A.G. Astfel, s-a reținut că acest imobil nu a

aparținut pârâtei-

reconvenționale și

nu a putut fi antrenată răspunderea acesteia pentru lăsarea în

paragină a imobilului, răspundere care de altfel

nu poate fi decât delictuală și este

condiționată de dovedirea

condițiilor sale de existență.

Referitor la imobilul din str. A. nr. 30, restituit pârâtei prin

aceeași

hotărâre,

reclamanta-reconvențională nu a făcut dovada că a încercat punerea în executare

a dispozițiilor acestei hotărâri și că a fost împiedicată să intre în posesia

imobilului pentru a

justifica formularea pretențiilor pentru lipsa de folosință.

În ceea ce privește folosirea bisericii după 13 martie 1990, așa cum

s-a mai arătat,

pretinsa înțelegere din 12 martie 1990 nu reprezintă decât o manifestare

unilaterală de

voință din partea pârâtei, astfel că nu se poate vorbi de exercitarea

unei folosințe

abuzive din

partea reclamantei. De altfel, instituirea unui drept de retenție în

favoarea reclamantei asupra acestui imobil,

anihilează efectele acordării unei

despăgubiri pentru lipsa de folosință

a acestuia.

Pretențiile

pârâtei s-au reținut ca neîntemeiate în ceea ce privește folosința

bisericii după data de 13 martie 1990, pentru

considerentul că pretinsa înțelegere din 12 martie 1990 nu a reprezentat

altceva decât o manifestare unilaterală de voință

din partea pârâtei, încât nu poate ti vorba de exercitarea unei

folosințe abuzive și

care este anihilată de instituirea dreptului de

retenție.

Reclamanta nu răspunde nici pentru oficierea slujbelor religioase în

locuri

improprii,

situație în care s-a aflat pârâta, având cauze străine conduitei sale, care

își găsesc originea în aplicarea unor acte normative.

Și cererea pentru

acordarea daunelor morale s-a reținut ca neîntemeiată.

Prin apelul declarat de pârâta Parohia Română Unită cu Roma

Greco-Catolică

s-a susținut că

prin acțiunea reconvențională s-a cerut constatarea preluării fără

titlu a unui număr de cinici imobile și că

instanța de fond nu s-a preocupat de

soluționarea acestei cereri privind

nevalabilitatea titlului de preluare și intabulare în C.F. a dreptului Parohiei

Ortodoxe.

S-a

cerut să se constate că temei al transferului dreptului de proprietate în C.F.

a fost indicat Decretul

nr. 358/1948, act normativ care nu constituie titlul pentru

transferul dreptului,

întrucât nu prevede că imobilele ce fac obiectul litigiului, identificabile

prin număr de carte funciară și număr topografic se transferă de la

Parohia Greco-Catolică la Parohia Ortodoxă.

Decretul

nr. 358/1948 se referă exclusiv la bunurile și averea organizațiilor

centrale și statutare

ale cultului greco-catolic, iar aceste bunuri trec, potrivit art. 2 în

proprietatea statului.

În

același text se prevede că averea parohiilor este exceptată de la aplicarea

decretului, motiv pentru care se pretinde că

trebuia reținut faptul, că bunurile parohiilor greco-catolice nu trec în

proprietatea statului și nici nu se transmit parohiilor ortodoxe.

Astfel,

s-a invocat că ilegalitatea și abuzul intabulării dreptului de proprietate

al Parohiei Ortodoxe II Dej în cartea

funciară în temeiul Decretului nr. 358 /1948 nu constituie titlu de intabulare

în C.F.

S-a mai

criticat refuzul instanței de a administra dovezile încuviințate în sprijinul

cererilor formulate, în timp ce s-au admis și administrat în totalitate

cererile de probațiune ale reclamantei, apelanta

fiind astfel lipsită de dreptul de a

beneficia de un drept egal și de o

judecată corectă.

Se contestă calificarea persoanei introduse în cauză ca expert pentru

picturi și

zugrăveli, care

trebuia să fie capabilă să diferențieze icoanele de rit greco-catolic ale

bisericii edificate în anul 1896 și cele de rit ortodox.

Curtea de

Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr. 398A din 14 noiembrie 2007 a admis

apelul declarat de pârâta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică

Dej împotriva sentinței civile nr. 942 din 27

octombrie 2006 a Tribunalului Cluj, pe care a

schimbat-o în parte, în

sensul că a respins acțiunea principală formulată de

reclamanta Parohia Ortodoxă Română II Dej împotriva pârâtei, iar în

parte de

desființat-o și a trimis cauza la aceeași instanță pentru

rejudecarea cererii reconvenționale formulată de pârâtă.

S-a

reținut că, în intervalul de timp cuprins între data pronunțării de către

Tribunalul Cluj a sentinței

civile nr. 942 din 27 octombrie 2006 și soluționarea apelului,

Curtea de Apel Cluj prin

decizia nr. 623 din 26 martie 2007 a stabilit în mod irevocabil

că titularul dreptului

de proprietate al lăcașului de cult, biserica din Dej,

înscrisă în C.F. 1364 Dej, nr. top

1115/1 este chiar reclamanta Parohia

Ortodoxă Română II Dej.

In

această situație, intimata în calitate de proprietară a lăcașului de cult nu

mai

justifică dreptul de a

pretinde altora acoperirea cheltuielilor de restaurare și întreținere a bisericii,

toate aceste lucrări căzând în sarcina exclusivă a proprietarului bunului.

De altfel,

reclamanta a procedat la executarea lucrărilor de construcții

(renovare și redecorare) a lăcașului de cult,

bazându-se tocmai pe calitatea sa de

proprietar, situație în care

despăgubirea ei de către pârâtă cu suma de 840.700

RON este nelegală, ca de altfel și dispoziția de instituire în favoarea

acesteia a

dreptului de retenție până

la achitarea de către pârâtă a sumei precizate.

In consecință, sub

aspectul soluționării cererii introductive, pe baza situației noi intervenite

în privința titularului dreptului de proprietate asupra lăcașului de

cult, Curtea a admis apelul, schimbând în parte

sentința instanței de fond, în sensul

respingerii în totalitate a acțiunii

intentate de reclamanta Parohia Ortodoxă Română II Dej.

Apelul pârâtei s-a reținut ca fondat cu privire la modul soluționării

de către

prima instanță a

cererii reconvenționale pentru două motive:

1.

Conform prevederilor art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., judecătorul este dator să

se

pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății; în speță, tribunalul a omis

să

se pronunțe cu privire la imobilul din str. G. nr. 27 și 29, nr. top863/l

și

nr. top 863/2, evidențiat în C.F. 2507

Dej, precum și asupra terenului în suprafață de 2999 mp, cu nr. top 115/2.

situat în Dej, C.F. 1364 Dej.

Pentru

imobilele preluate fără titlu valabil, solicitate prin acțiunea

reconvențională, cererile ulterioare de completare

și precizare a pretențiilor, nu au

făcut obiectul judecății în fond și

s-a dat eficiență dispozițiilor art. 282, art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

că prin dispozitivul sentinței acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată,

potrivit considerentelor rezultă că cererea reconvențională a fost

găsită inadmisibilă, cu motivarea că pârâta își

poate valorifica cererea pentru

despăgubiri numai în condițiile O.U.G. nr.

94/2000.

Sub acest aspect, s-a arătat că instanța în cercetarea cauzei trebuia

să aibă în

vedere

că apelanta-pârâtă a uzat de procedura specială și că până la acest moment

nu a primit nicio

satisfacție, fără a se evidenția motivele nesoluționării cererii.

În

consecință, s-a reținut că acțiunea promovată de reclamantă, în condițiile

dreptului comun, după cinci ani de la intrarea în vigoare a legii speciale nu

poate fi

calificată drept o

cerere normală, în intenția ajungerii la o compensare judecătorească a

pretențiilor reciproce ale părților.

Împotriva

acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamanta

Parohia Ortodoxă Română II Dej, invocând

nelegalitatea acesteia prin modul de

soluționare al cererii

reconvenționale formulată de pârâta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică

Dej.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a

deciziei

pronunțate

de instanța de apel și respingând apelul pârâtei, să fie menținută sentința

de fond în privința cererii reconvenționale.

În raport de

critica formulată, recurenta arată că, prin admiterea apelului în

ceea ce privește cererea reconvențională a

pârâtei Parohia Română Unită cu Roma

Greco-Catolică Dej, față de împrejurarea

că instanța de fond nu s-ar fi

pronunțat

asupra imobilelor situate în Dej, și pentru că cererea ar fi fost respinsă ca

inadmisibilă, consideră că hotărârea este dată cu încălcarea și interpretarea

greșită a legii conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Este

adevărat că potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au

îndatorirea să

stăruie prin

toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală, pentru aflarea

adevărului prin stabilirea corectă a faptelor și prin interpretarea și

aplicarea întocmai a legii.

Instanța de

apel a pus în discuția părților nepronunțarea asupra imobilelor

situate la adresa indicată, stabilind că

reclamanta-reconvențională nu își poate

valorifica pretențiile pe calea dreptului comun, atâta timp cât există

lege specială,

respectiv O.U.G. nr. 94/2000 și având în vedere toate

imobilele în raport de care intimata din cauză a emis pretenții.

Pentru

fiecare imobil s-a făcut o analiză a situației concrete, și anume:

·

pentru

imobilele situate în str. I. nr.4 și str. D. nr. 4, că

aparțin Parohiei Ortodoxe Române III Dej;

·

pentru

imobilul din str. A., s-a precizat că a fost restituit ca

urmare a constatării nulității

absolute a contractului de vânzare-cumpărare

încheiat între Parohia Ortodoxă Română

III

Dej și familia P.,

rezultând că nu a aparținut Parohiei Ortodoxe

Române II Dej și, pe cale de

consecință,

nu poate fi antrenată răspunderea recurentei din cauză;

·

pentru imobilul din str. A.

nr. 30 s-a stabilit că a fost restituit

fostului

proprietar și că reclamanta nu a făcut dovada încercării de punere

în

posesie;

·

referitor

la imobilul din str. R. nr. 4 cu destinație de biserică, a

fost analizată situația

lui în raport de reglementările privind regimul juridic

al lăcașurilor de cult.

Față

de aceste aspecte, instanța de fond s-a pronunțat față de cele trei imobile

care sunt în proprietatea reclamantei printr-o afirmație generală, deoarece a

fost

singurul motiv de

respingere a acțiunii.

Concluzia instanței de apel, în sensul că reclamanta-reconvențională a

uzat de

calea

legii speciale, respectiv O.U.G. nr. 94/2000, dar că nu a primit nicio

satisfacție,

din

motive necunoscute și că după cinci ani de la formularea notificării, acțiunea

sa

nu ar putea fi calificată

drept formală, în scopul compensării pretențiilor

reclamantei, nu-și găsesc argumentare în principiile fundamentale ale

dreptului și

nici un alt suport legal.

Este bine cunoscut

că, în cazul incidenței unei legi generale și a unei legi speciale, prioritatea

este recunoscută legii speciale.

Dacă

nu se face dovada uzării până la capăt de procedura prevăzută prin legea

specială, nu poate fi

pusă în discuție folosirea căii dreptului comun.

Numai

după finalizarea căilor speciale, instanța poate pune în discuție dacă și

pentru ce se mai poate utiliza calea

dreptului comun, avându-se în vedere dacă legea specială nu derogă.

Simplul fapt susținui

de pârâtă că a înregistrat cerere în temeiul O.U.G.

nr. 94/2000, nu putea fi reținut ca suficient pentru a se aplica legea

specială.

De asemenea, inexistența unui răspuns la modul de soluționare nu poate

fi

imputat reclamantei, ci

există posibilitatea ca pârâta să formuleze o acțiune adresată Comisiei

speciale pentru retrocedarea imobilelor,

Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secții Unite,

este

aplicabilă

și imobilelor revendicate în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, situație în care

pârâta putea să obțină satisfacție pe această

cale.

În speță, instanța de recurs nu mai analizează celelalte aspecte ale

cauzei

soluționate

prin hotărârea recurată, urmând să se pronunțe numai în limita investirii

sale.

În consecință, față de considerentele expuse, recursul reclamantei

fiind fondat,

urmează să fie

admis, să se modifice în parte decizia nr. 398/A din 14 noiembrie

2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, în

sensul că va fi respins apelul pârâtei Parohia Română Unită cu Roma

Greco-Catolică Dej împotriva sentinței nr. 942 din

27 octombrie 2006 a

Tribunalului Cluj.

Se vor

menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Reținându-se culpa procesuală a intimatei și având în vedere cererea

pentru

acordarea cheltuielilor

de judecată formulată de reclamantă, în temeiul art. 274

alin. (1) intimata va fi obligată să plătească

suma de 3000 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta Parohia Ortodoxă Română II Dej

împotriva deciziei nr. 398A

din 14 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă, pe care o modifică în parte, în sensul că

respinge apelul pârâtei Parohia

Română

Unită cu Roma Greco-Catolică Dej împotriva sentinței nr. 942 din 27

octombrie

2006 a Tribunalului Cluj.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Obligă

intimata pârâtă Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Dej să

plătească recurentei-reclamante Parohia

Ortodoxă Română II Dej 3000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 30 martie 2009.