ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3150/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 121, pronunțată,

la data de 28 ianuarie 2003, de Judecătoria Dej, s-a respins acțiunea

reclamantei, Primăria municipiului Dej, prin care aceasta a solicitat să se

constate încetarea de drept a contractului de închiriere nr. 286/1999 și

evacuarea pârâtei din spațiul închiriat.

Cererea reconvențională formulată de

pârâta SC H.O.R. SRL Dej a fost admisă prin aceeași sentință, iar reclamanta a

fost obligată la plata sumei de 119.720.650 lei, reprezentând valoarea

lucrărilor efectuate în spațiul închiriat, sumă ce a fost compensată cu chiria

datorată de pârâtă, suma de plată reținută în sarcina reclamantei fiind de

83.570.650 lei.

Împotriva acestei sentințe a formulat

contestație în anulare reclamanta Primăria municipiului Dej, prin care a

invocat prevederile art. 317 alin. (1) C. proc. civ., în argumentarea cărora a

susținut că litigiul a fost soluționat de o instanță necompetentă material.

Judecătoria Dej, prin sentința nr. 2100,

pronunțată la data de 29 octombrie 2003, a respins contestația în anulare ca inadmisibilă,

pentru motivul că nu era îndeplinită condiția cerută de art. 317 alin. (1) C.

proc. civ., și anume, ca hotărârea să fie irevocabilă, iar motivele prevăzute

de alin. (1) și (2) din același articol să nu fi fost invocate pe calea

apelului sau recursului.

Sentința nr. 2100 din 29 octombrie

2003, pronunțată în dosarul nr. 2384/2003, a fost menținută de Curtea de Apel Cluj,

care, prin decizia nr. 19/2004, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei

Primăria municipiului Dej.

Instanța de apel a reținut, în

considerentele deciziei, că, potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ., prima

frază, motivele referitoare la competența instanței puteau fi invocate pe calea

recursului.

Împotriva deciziei pronunțată de

Curtea de Apel Cluj a declarat recurs reclamanta, Primăria municipiului Dej,

prin care a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. fără

să le argumenteze în fapt, separat.

În esență, recurenta a susținut că

instanța a interpretat greșit prevederile art. 317 alin. (1) C. proc. civ. ,atunci

când a reținut că motivele puteau fi invocate pe calea apelului sau recursului,

întrucât dispozițiile articolului citat nu sunt imperative.

În realitate, a mai susținut

recurenta, instanța nu a avut în vedere faptul că a invocat art. 317 alin. (1) pct.

2 C. proc. civ., care se referă la situația pronunțării hotărârilor cu

încălcarea dispozițiilor de ordine publică privind competența, excepție pe care

instanța avea obligația să o invoce din oficiu.

Recursul este nefondat.

Contestația în anulare este o cale

de atac extraordinară, admisibilă numai în cazurile limitativ enumerate de

lege, iar textele care o prevăd sunt de strictă interpretare.

Condițiile de admisibilitate, ce

vizează această cale de retractare a unei hotărâri irevocabile, se desprind din

dispozițiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ., așa cum a reținut instanța de

apel.

Prima condiție vizează, de fapt,

obiectul contestației (hotărârile irevocabile) în timp ce a doua condiție

restrânge admisibilitatea contestației în anulare, prin faptul că impune

cerința ca motivul pe care se sprijină să nu poată fi invocat pe calea apelului

sau recursului.

Prin urmare ori de către ori partea

are la dispoziție cel puțin una din căile de atac de reformare și nu o

folosește nu poate opta pentru contestația în anulare.

Așadar, cea de-a doua condiție de

admisibilitate interzice opțiunea între contestația în anulare și căile de

reformare (apelul și recursul).

Asupra acestui aspect, care vizează

admisibilitatea, recurenta nu a insistat cu argumente care să înlăture această

concluzie a instanței de apel, dar a insistat asupra faptului că, în realitate,

a invocat motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care

vizează norme de ordine publică ce au fost încălcate de instanța de fond.

Este adevărat că motivul al doilea

al contestației în anulare (obișnuită) se referă la pronunțarea unei hotărâri

cu încălcarea normelor de competență materială, dar analiza admisibilității

contestației în anulare primează.

Recurenta a considerat, în alți

termeni, că, de vreme ce normele de competență materială sunt de ordine

publică, instanța avea obligația să le analizeze și din oficiu.

Susținerea nu poate fi primită,

întrucât din textele care reglementează contestația în anulare (obișnuită)

rezultă că se poate critica o hotărâre irevocabilă numai pentru neexaminarea

motivelor de nulitate invocate de parte, nu și pentru cele pe care instanțele

puteau să le invoce din oficiu.

Așa fiind, potrivit art. 312 C.

proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de

reclamanta, Primăria municipiului Dej, împotriva deciziei nr. 19 din 13

ianuarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 30 septembrie2004.