ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2/2005

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Dej la 16 august 2000 reclamanta Primăria Municipiului Dej a

chemat în judecată pe pârâții P.V. și V.P. pentru rezilierea contractului de

închiriere nr. 12686 din 17 august 1999 pentru neplata chiriei pe o perioadă

mai mare de 3 luni. S-a mai solicitat obligarea acestora la plata chiriei

restante cu majorări de întârziere calculate până la 17 august 2000 și

evacuarea.

Prin sentința civilă nr. 996/2001 a

Judecătoriei Dej, s-a admis acțiunea Primăriei Dej împotriva pârâților P.V. și V.P.

și s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 12686 din 17 august 1999

pentru apartamentul situat în Dej.

Prin aceeași sentință s-a dispus

evacuarea pârâților și obligarea acestora la plata sumei de 16.003.197 lei

chirie restantă, cu majorări de întârziere și cheltuieli de judecată în sumă de

159.000 lei.

Instanța a reținut că în capitolul 4

al contractului de închiriere s-a trecut o clauză existentă și în Legea nr. 114/1996

conform căreia neachitarea chiriei pe o perioadă de 3 luni consecutiv poate

îndreptăți proprietarul să ceară rezilierea contractului. S-a constatat că

valoarea penalităților cu titlu de chirie restantă depășește 3 luni și s-au

aplicat prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 114/19965, dispunându-se

evacuarea.

Tribunalul Cluj, prin decizia civilă

nr. 1459/A din 28 octombrie 2001 a respins ca nefondat apelul pârâților. S-a

reținut de către instanța de apel că deși a existat o înțelegere între pârâți

pentru eșalonarea plății chiriei restante, nici în instanța de fond și nici în

cea de apel pârâții nu au făcut dovada că au achitat o parte din chiria

restantă. S-a mai reținut că așa-numita înțelegere de plată între părți este în

realitate un angajament de plată al chiriei restante, pe care și l-a luat

pârâtul V.P. până la 31 august 2001.

În temeiul art. 27 lit. f) din

Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat la 26 septembrie 2002

un recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 996 din 21 mai 2001 a

Judecătoriei Dej și deciziei civile nr. 1459/A din 28 septembrie 2001 a

Tribunalului Cluj, irevocabilă prin nerecurare.

S-a arătat că hotărârile atacate au

fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond.

S-a apreciat că hotărârile

menționate sunt totodată și vădit netemeinice.

În motivarea recursului în anulare

s-a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică, deoarece nu

a luat în considerare faptul că însăși reclamanta acordase pârâților un termen

pentru achitarea pretențiilor, la 31 august 2001, la solicitarea acestora.

Pârâtul V.P. pentru garantarea

acestei restituiri a contractat un împrumut de la C.A.R. T. de 20.000.000 lei.

Instanța a pronunțat o hotărâre la

21 mai 2001, cu încălcarea termenului acordat chiar de reclamantă pentru

stingerea litigiului. Au fost ignorate de asemenea pretențiile reclamantei,

precizate la 15 mai 2001, în sensul de a fi obligați pârâții numai la plata

chiriei restante cu penalitățile de întârziere de 16.003.196 lei.

S-a criticat de asemenea soluția

instanței de apel care a judecat cauza cu ignorarea normelor procedurale

prevăzute de art. 85, art. 87 și art. 89 C. proc. civ.

Prin recursul în anulare s-a mai

solicitat și suspendarea executării hotărârilor atacate.

Prin încheierea din 29 octombrie

2002 a Curții Supreme de Justiție s-a respins ca rămasă fără obiect cererea de

suspendare a executării, sentința civilă nr. 996 din 21 mai 2001 a Judecătoriei

Dej, rămasă definitivă prin decizia nr. 1459/A din 28 septembrie 2001 a

Tribunalului Cluj, față de declarația pârâților în recurs că hotărârea a fost

deja executată.

Recursul în anulare este fondat și

urmează a se admite pentru considerentele de mai jos.

Instanțele nu au ținut cont de

evoluția procesului și a raportului dintre părți.

Atât la instanța de fond cât și în

apel s-a făcut dovada că pârâții au obținut de la reclamantă încuviințarea

efectuării plății chiriei restante, reclamanta acordând în acest scop un termen

până la 31 august 2001.

Mai mult decât atât, la 15 mai 2001

reclamanta și-a precizat acțiunea, fila 28 din dosarul de fond, în sensul că a

solicitat numai obligarea pârâților la suma de 16.003.196 lei, din care

10.042.225 lei chirie restantă și 5.960.971 lei majorări de întârziere pentru

perioada septembrie 1999-aprilie 2001.

Instanța a pronunțat o soluție

nelegală, depășind cadrul procesual cu care a fost investită, urmare precizării

de acțiune, atunci când a dispus și rezilierea contractului și evacuarea

pârâților din locuință.

Nici decizia instanței de apel nu

este legală față de împrejurarea că, nu s-a luat în considerare cererea

pârâților de a se acorda un termen pentru achitarea debitului și s-a judecat

cauza la 28 septembrie 2001 în lipsa acestora. Consemnarea din practicaua

deciziei nr. 1459/A/2001 din 28 septembrie 2001 a Tribunalului Cluj în sensul

că părțile au solicitat judecarea în lipsă nu este susținută de nici un

document care să cuprindă o asemenea declarație din partea reclamantei sau

pârâților. Instanța de apel a validat o soluție nelegală a instanței de fond

cât privește obiectul acțiunii.

Ca urmare ,în raport de precizarea

de acțiune, instanțele trebuiau să se limiteze numai la soluționarea

pretențiilor de plată a chiriei.

Împrejurarea că s-a depus în dosarul

de apel o chitanță din care rezultă că P.V. a plătit reclamantei chiria

restantă și majorare nu conduce la concluzia că se impune respingerea acțiunii

în totalitate.

Chitanța datează din 23 octombrie 2001

după data fixată pentru soluționarea apelului, 28 septembrie 2001.

La momentul soluționării cauzei sub

aspectul plății debitului restant soluția corectă era de obligare a chiriașilor

la plata restanțelor neachitate.

Punerea sau nu în executare a

titlului obținut prin instanță este reglementată prin norme procedurale

precise.

Ca urmare, admițându-se recursul în

anulare se va casa decizia nr. 1459/A din 28 septembrie 2001 a Tribunalului

Cluj și se va admite apelul pârâților, iar pe fond aceștia vor fi obligați numai

la plata chiriei restante. Se va respinge cererea privind rezilierea

contractului de închiriere și evacuarea, în raport de precizările ulterioare de

acțiune și având în vedere raporturile create între părți de acceptare de către

reclamantă a unui termen pentru achitarea sumelor restante pe de o parte și

contractarea unui împrumut C.A.R. de către pârât, pe de altă parte. Mai este de

reținut că Grupul Școlar Agricol V. Harnaj confirmă printr-o adresă nr. 1334

din 15 iunie 2004 că V.P. nu mai locuiește în București.

Pentru considerentele arătate se va

admite recursul în anulare, urmează a se menține dispozițiile sentinței de

fond. Prin mecanismul procedural expus mai sus, se va menține obligarea

pârâtului V.P. la plata debitului restant. (P.V. a decedat la 28 mai 2003,

locul ei procesual fiind luat de soțul supraviețuitor, V.P.).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 1459/A din 28 septembrie 2001 a Tribunalului Cluj, pe

care o casează.

Admite apelul formulat de pârâți și

în fond admite în parte acțiunea și obligă pe pârâtul V.P. la plata chiriei

restante.

Respinge capetele de cerere privind

rezilierea contractului de închiriere și evacuare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2005.