ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4228/2004

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 120 din 6 mai 2004 a Tribunalului Suceava a fost condamnat inculpatul A.D. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 37 lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen. În baza art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 50 din 15 ianuarie 2003 a Judecătoriei Suceava, iar în temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat grațiată această pedeapsă, în condițiile art. 7 din actul normativ menționat.

A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a computat durata arestării preventive cu începere de la 16 octombrie 2003 la zi. Sub aspectul laturii civile a cauzei, inculpatul a fost obligat să plătească părții civile T.E. următoarele sume: 20.000.000 lei despăgubiri civile, 7.000.000 lei despăgubiri globale pentru perioada octombrie 2003 - mai 2004, 1.000.000 lei despăgubiri periodice lunare și 100.000.000 lei cu titlu de daune morale, iar părții civile T.E. suma de 10.500.000 lei despăgubiri civile globale pentru perioada octombrie 2003 – mai 2004, 1.500.000 lei despăgubiri periodice lunare și 100.000.000 lei daune morale. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: La data de 11 octombrie 2003, inculpatul A.D., împreună cu fratele său A.V.

și un vecin, P.F. au fost în pădure pentru a aduce lemne. Seara, în jurul orelor 21,00, inculpatul s-a dus la barul SC C. SRL din comuna natală și a consumat, alături de alți consăteni, băuturi alcoolice. La același bar a venit și victima T.M. și la un moment dat inculpatul, în timp ce ieșea din bar, a lovit din greșeală cu piciorul paharul cu băutură a victimei, fapt ce a dus la declanșarea unui conflict. Imediat, victima a mers la locuința mamei sale, situată peste drum față de bar, s-a înarmat cu un topor, dar a fost oprit să pătrundă în local de către martorul G.M. și sfătuit să se întoarcă acasă. Victima s-a conformat inițial, fiind urmat de inculpat și alte persoane, însă a intrat din nou în casa mamei sale, a luat o furcă, cu intenția de a-l lovi pe inculpat.

În acest context, s-a declanșat un nou conflict, victima a încercat să-i aplice inculpatului o lovitură dar acesta i-a smuls furca din mână și a aruncat-o, însă i-a aplicat trei lovituri cu picioarele în zona abdomenului. A intervenit fratele inculpatului, martorul A.V., care l-a calmat și l-a condus acasă. La scurt timp la locul incidentului a sosit paznicul P.V. care l-a ridicat pe T.M. de la pământ și l-a dus în locuința mamei sale. Ca urmare a loviturilor primite, victima a decedat. S-a reținut că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat unei rupturi de intestin subțire și peritonită stercoasă consecutivă. Situația de fapt expusă a fost stabilită pe baza procesului verbal de cercetare la fața locului, actelor medico-legale, depozițiilor a 12 martori, probe coroborate cu declarațiile inculpatului care a recunoscut infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia penală nr. 187 din 28 iunie 2004, a respins apelul formulat de inculpat, apel care a vizat netemeinicia sentinței atacate. Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs pentru următoarele motive: 1. În cauză s-a comis o eroare gravă de fapt (art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen.); 2. Instanțele de fond și apel nu s-au pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru inculpat, de natură să garanteze drepturile acestuia (art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen.); 3. Greșita încadrare juridică a faptei (art. 385 9 pct. 17 motiv combinat cu art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen.). Recursul nu este fondat. Instanțele de fond și de apel au reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrând corespunzător din punct de vedere juridic fapta comisă în textul de lege mai sus-arătat.

Existența unei erori grave de fapt, în sensul motivului de recurs menționat la pct. 18 din art. 385 9 C. proc. pen., presupune o contradicție evidentă între ceea ce indică probele administrate și ceea ce a reținut instanța prin hotărârea dată. Or, martorii audiați atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească au evidențiat fazele succesive ale conflictului, contribuția victimei și a inculpatului la declanșarea incidentului, precum și reacția violentă a inculpatului după ce victima a fost dezarmată. Declarațiile acestor martori se coroborează cu declarațiile inculpatului care în mod constant a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată. Hotărârea primei instanțe a criticat-o exclusiv pentru netemeinicie, iar în motivele de recurs formulate personal a solicitat schimbarea încadrării juridice din art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., în art. 183 din același cod.

De asemenea, probele mai sus-arătate sunt în concordanță și cu raportul medico-legal privind necropsia, raport care concluzionează, printre altele, că leziunile identificate pe corpul victimei au fost produse prin lovirea victimei cu un mijloc sau corp contondent în regiunea abdominală, exact zona indicată de inculpat în declarațiile sale. În consecință, neexistând contrarietate între probele administrate și situația de fapt reținută în cauză, primul motiv de recurs nu este fondat. Și cea de a doua critică formulată deciziei atacate nu este întemeiată. Motivul de recurs prevăzut de art. 385 8 pct. 10 C. proc. pen., presupune ca instanța să ignore o cerere sau o probă solicitată de inculpat sau să o respingă fără o motivare a cauzei respingerii, acestea în toate cazurile să fie de natură să garanteze drepturile inculpatului.

Or, instanța de fond a încuviințat toate cererile și probele apreciate de inculpat ca utile, chiar dacă au fost cerute la intervale mari de timp (a se vedea încheierile din ședințele de judecată din 26 noiembrie 2003, din 4 februarie 2004 și din 31 martie 2004) luându-se și măsura citării unor martori cu mandate de aducere, considerente pentru care și acest motiv de recurs nu va primit. Și ultima critică formulată, ce vizează încadrarea juridică a faptei, nu este fondată. Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracțiune praeterintenționată care se caracterizează prin intenție în ceea ce privește rezultatul produs (moartea victimei) în timp ce infracțiunea de omor se comite numai cu intenție.

La stabilirea intenției cu care făptuitorul a acționat, se are în vedere, între altele, obiectul vulnerant folosit, zona spre care au fost îndreptate și exercitate actele de violență, intensitatea acestora, precum și gravitatea leziunilor cauzate. În speță, fapta inculpatului de a aplica victimei, aflată în stare de ebrietate, mai multe lovituri cu piciorul încălțat, toate vizând abdomenul (zonă cu mai multe organe vitale) lovituri care au proiectat-o la pământ, precum și de a o fi părăsit în aceste condiții, fără a încerca să o salveze, evidențiază pe plan subiectiv, acceptarea producerii rezultatului survenit, constând în decesul victimei, iar sub aspectul încadrării juridice întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, așa cum bine s-a stabilit în cauză.

În raport de considerentele expuse recursul declarat de inculpat nu este fondat și în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins. Compută perioada arestării inculpatului și în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.D. împotriva deciziei penale nr. 187 din 28 iunie 2004 a Curții de Apel Suceava. Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 16 octombrie 2003, la 25 august 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 august 2004.