Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.06.2003
incetat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2672/2003

HOTĂRÂRE
04.06.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2672/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 511 din 27 noiembrie 2002 a Tribunalului Prahova a fost condamnat inculpatul P.G. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 30 august 2002 la zi. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut în fapt că inculpatul P.G. și numiții V.G. (condamnat în cauză pentru tentativă la infracțiunea de omor) și D.C. s-au deplasat la magazia S.C.

U. S.A. Ploiești de unde au sustras 12 căzi de duș scoase din uz, în valoare de 14.130.000 lei pe care le-au predat la un centru de colectare de materiale feroase. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 81 din 17 februarie 2003 a respins apelul declarat de inculpatul P.G. împotriva hotărârii primei instanțe, considerând nefondate criticile formulate în sensul că, probele administrate nu ar confirma vinovăția și că pedeapsa aplicată este prea severă. Astfel s-a reținut că faptele au fost deplin probate și că pedeapsa este conformă cu pericolul social al faptei săvârșite. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul P.G. pe care la termenul de astăzi a arătat că înțelege să îl retragă.

Așa fiind, Curtea, în baza art. 385 4 alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen., urmează a lua act de retragerea recursului cu obligarea inculpatului, potrivit art. 192 alin. (2) din același cod, la cheltuieli judiciare către stat. Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

DECIDE Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul P.G. împotriva deciziei penale nr. 81 din 17 februarie 2003 a Curții de Apel Ploiești. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 4 iunie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-03-17
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1857/2005
a fi nereală. În ceea ce-l privește pe inculpatul C.N. s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 61 C. pen., sens în care pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2928 din 19 noiembrie 2002 a Judecătoriei Ploie
ÎCCJ 2003-10-14
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4466/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Secția penală a Tribunalului Prahova, prin sentința nr. 162 din 22 aprilie 2003, a condamnat pe inculpatul D.I.P. la 4 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșire
ÎCCJ 2003-09-30
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4101/2003
i, pe durata termenului de încercare de 3 ani, prevăzut de art. 82 C. pen. și, conform art. 359 C. proc. pen., atrage atenția acesteia asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. S-au înlăturat pedepsele accesorii prevăzute de art. 71 și art. 64 C
ÎCCJ 2003-10-15
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4535/2003
sumei totalizatoare de 3.000.000 lei de la inculpatul D.M., ca beneficiu obținut de acesta în urma săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen
ÎCCJ 2003-04-15
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1920/2003
a fost descoperită de organele de poliție și dezafectată. În noaptea de 10 februarie 2001 inculpatul N.C. împreună cu alți făptuitori, au fost surprinși când se pregăteau să sustragă produs petrolier din conductă, având asupra lor, o altă i
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă