ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3310/2004

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: D.M. a chemat în judecată pe A.E., cu domiciliu necunoscut, pentru ca în contradictoriu cu pârâta să se constate că a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 900 mp situat în București. În cauză a intervenit în interes propriu S.M., vecin cu imobilul în litigiu, solicitând obligarea M.D. de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie o suprafață de 800 mp teren despre care a susținut că a fost acaparată de aceasta, precum și desființarea gardului împrejmuitor al terenului. Reținând că terenul în dispută fusese expropriat prin Decretul nr. 326/1988 Judecătoria sect.

I București sesizată cu soluționarea cauzei și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București conform art. 2 lit. e) C. proc. civ. După parcurgerea unui prim ciclu procesual, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 492 din 15 mai 2003 a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta D.M. și pe pârâții A.E., decedată și fără moștenitori și S.M., în favoarea Judecătoriei sect. I București cu motivarea că întrucât reclamanta nu a înțeles să conteste măsura exproprierii și având în vedere obiectul acțiunii, dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, ceea ce prezumă analizarea posesiei, în speță nu erau incidente dispozițiile art. 2 lit. e) C. proc.

civ. ci prevederile art. 1 pct. 1 raportat la art. 2 C. proc civ. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis dosarul la Curtea de Apel București pentru soluționare. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 20 din 27 iulie 2003 a stabilit competența materială pentru soluționarea în primă instanță a cauzei privind pe reclamanta D.M., pe pârâta A.E. decedată la 19 august 1987 și pe intervenientul principal S.M. în favoarea Judecătoriei sectorului I București. În motivarea soluției instanța a reținut că reclamanta a chemat în judecată o persoană fizică formulând o acțiune de drept comun, întemeiată pe dispozițiile art. 1846-1890 C. civ. În aceste condiții împrejurarea că terenul cu privire la care s-a solicitat să se constate că a intervenit uzucapiunea a făcut obiectul unui decret de expropriere nu era de natură să determine incidența normei de competență prevăzută de art. 2 lit. e) C. proc.

civ. în condițiile în care reclamanta nu a dedus judecății nici o pretenție în contradictoriu cu expropriatorul terenului. În contra acestei sentințe a declarat recurs S.M. pe considerentul că ar fi nelegală și netemeinică invocând aspecte vizând fondul cauzei, iar ulterior prin note scrise a precizat că valoarea terenului pentru care s-a promovat acțiunea era de peste 25.000 dolari SUA, întrucât în zona respectivă 1 mp de teren depășea 300 dolari SUA fiind lângă „cartierul francez” și lacul Herăstrău. Prețul menționat de recurent se referă la data introducerii acțiunii 24 februarie 1997, dată în raport de care era analizată și competența materială și prin urmare cauza trebuie soluționată de Tribunalul București.

Recursul este fondat pentru motivele ce succed. În cadrul primului ciclu procesual, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 5444 din 30 noiembrie 2001 a admis recursurile declarate de reclamanta D.M. și de intervenientul S.M. împotriva hotărârilor pronunțate în cauză, respectiv decizia nr. 264 din 11 mai 2000 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, precum și sentința nr. 1327 din 16 noiembrie 1999 a Tribunalului București, secția a III-a, care au fost casate și s-a trimis cauza spre rejudecare pe fond aceluiași tribunal. Procedând în acest fel, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit implicit conform art. 725 alin. (2) C. proc. civ. că instanța competentă să soluționeze în fond pricina este tribunalul și din această perspectivă, instanța de trimitere trebuie să procedeze la rejudecarea fondului, iar nu să trimită la rândul său cauza judecătoriei.

De altfel, în speță, față de valoarea terenului în discuție erau incidente și dispozițiile art. 2, pct. 1 lit. b) C. proc. civ., astfel că și din acest punct de vedere competența de soluționare a cauzei în prim grad de jurisdicție revine tribunalului. Față de cele ce preced, recursul urmează a fi admis, a casa sentința atacată și a stabili competența de judecată a pricinii în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul S.M. împotriva sentinței nr. 20 din 27 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează. Stabilește competența materială pentru soluționarea în primă instanță a cauzei privind pe reclamanta D.M. în favoarea Tribunalului București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2004.