ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3310/2004

Asupra

recursului civil de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D.M. a chemat în judecată pe A.E., cu domiciliu

necunoscut, pentru ca în contradictoriu cu pârâta să se constate că a dobândit

prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 900 mp

situat în București.

În cauză a intervenit în interes propriu S.M., vecin

cu imobilul în litigiu, solicitând obligarea M.D. de a-i lăsa în deplină

proprietate și posesie o suprafață de 800 mp teren despre care a susținut că a

fost acaparată de aceasta, precum și desființarea gardului împrejmuitor al

terenului.

Reținând că terenul în dispută fusese expropriat

prin Decretul nr. 326/1988 Judecătoria sect. I București sesizată cu

soluționarea cauzei și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București

conform art. 2 lit. e) C. proc. civ.

După parcurgerea unui prim ciclu procesual,

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 492 din 15 mai 2003

a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta D.M. și pe

pârâții A.E., decedată și fără moștenitori și S.M., în favoarea Judecătoriei

sect. I București cu motivarea că întrucât reclamanta nu a înțeles să conteste

măsura exproprierii și având în vedere obiectul acțiunii, dobândirea dreptului

de proprietate prin uzucapiune, ceea ce prezumă analizarea posesiei, în speță

nu erau incidente dispozițiile art. 2 lit. e) C. proc. civ. ci prevederile art.

1 pct. 1 raportat la art. 2 C. proc civ.

Constatând ivit conflictul negativ de

competență, a trimis dosarul la Curtea de Apel București pentru soluționare.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

prin sentința civilă nr. 20 din 27 iulie 2003 a stabilit competența materială

pentru soluționarea în primă instanță a cauzei privind pe reclamanta D.M., pe

pârâta A.E. decedată la 19 august 1987 și pe intervenientul principal S.M. în

favoarea Judecătoriei sectorului I București.

În motivarea soluției instanța a reținut că

reclamanta a chemat în judecată o persoană fizică formulând o acțiune de drept

comun, întemeiată pe dispozițiile art. 1846-1890 C. civ. În aceste condiții

împrejurarea că terenul cu privire la care s-a solicitat să se constate că a

intervenit uzucapiunea a făcut obiectul unui decret de expropriere nu era de

natură să determine incidența normei de competență prevăzută de art. 2 lit. e)

C. proc. civ. în condițiile în care reclamanta nu a dedus judecății nici o

pretenție în contradictoriu cu expropriatorul terenului.

În contra acestei sentințe a declarat recurs S.M.

pe considerentul că ar fi nelegală și netemeinică invocând aspecte vizând

fondul cauzei, iar ulterior prin note scrise a precizat că valoarea terenului

pentru care s-a promovat acțiunea era de peste 25.000 dolari SUA, întrucât în

zona respectivă 1 mp de teren depășea 300 dolari SUA fiind lângă „cartierul

francez” și lacul Herăstrău. Prețul menționat de recurent se referă la data

introducerii acțiunii 24 februarie 1997, dată în raport de care era analizată

și competența materială și prin urmare cauza trebuie soluționată de Tribunalul

București.

Recursul este fondat pentru motivele ce succed.

În cadrul primului ciclu procesual, Curtea

Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 5444 din 30 noiembrie 2001

a admis recursurile declarate de reclamanta D.M. și de intervenientul S.M.

împotriva hotărârilor pronunțate în cauză, respectiv decizia nr. 264 din 11 mai

2000 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, precum și sentința nr. 1327

din 16 noiembrie 1999 a Tribunalului București, secția a III-a, care au fost

casate și s-a trimis cauza spre rejudecare pe fond aceluiași tribunal.

Procedând în acest fel, Înalta Curte de Casație

și Justiție a stabilit implicit conform art. 725 alin. (2) C. proc. civ. că

instanța competentă să soluționeze în fond pricina este tribunalul și din

această perspectivă, instanța de trimitere trebuie să procedeze la rejudecarea

fondului, iar nu să trimită la rândul său cauza judecătoriei.

De altfel, în speță, față de valoarea terenului

în discuție erau incidente și dispozițiile art. 2, pct. 1 lit. b) C. proc. civ.,

astfel că și din acest punct de vedere competența de soluționare a cauzei în

prim grad de jurisdicție revine tribunalului.

Față de cele ce preced, recursul urmează a fi

admis, a casa sentința atacată și a stabili competența de judecată a pricinii

în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul S.M.

împotriva sentinței nr. 20 din 27 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă, pe care o casează.

Stabilește competența materială pentru

soluționarea în primă instanță a cauzei privind pe reclamanta D.M. în favoarea

Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 mai 2004.