ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2410/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 269 din 17

septembrie 2003 a Tribunalului Suceava, inculpatul B.F.F. a fost condamnat,

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2)

lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3), art. 74 lit. a), b) și

c) și art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de un an închisoare.

În baza art. 81 și art. 110 C. pen.,

s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului

de încercare de un an și 6 luni.

S-a atras atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 82 și urm. C. pen.

Durata reținerii de la 1-2 noiembrie

2002 a fost dedusă din pedeapsa aplicată.

S-a luat act că partea vătămată nu

s-a constituit parte civilă.

În baza art. 191 C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de

800.000 lei.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În seara zilei de 1 noiembrie 2002,

în loc public, inculpatul minor B.F.F. a lovit-o în cap pe partea vătămată

B.I.C., cu un picior de scaun, și i-a sustras sacoșa cu produse alimentare.

Prejudiciul cauzat în sumă de

350.000 lei a fost recuperat prin restituire.

Partea vătămată a suferit leziuni

care au necesitat 28-30 zile de îngrijiri medicale (certificat medico-legal nr.

1948/ E din 4 noiembrie 2002 întocmit de Laboratorul de medicină legală

Suceava).

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în

cauză: proces-verbal de consemnare a plângerii, declarațiile părții vătămate,

acte medico-legale, declarațiile martorilor B.I., I.C.I., J.V., D.I.G., proces

verbal de conducere în teren, planșe fotografice, procese-verbale de

confruntare, declarațiile inculpatului care, în faza urmăririi penale a

recunoscut săvârșirea infracțiunii, nuanțându-și apoi poziția procesuală, în

sensul că a susținut că s-a lovit cu victima deoarece amândoi erau sub

influența băuturilor alcoolice și i-a luat sacoșa din greșeală, crezând că este

a sa.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia

penală nr. 9 din 5 ianuarie 2004, a admis apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Suceava, a desființat în parte sentința instanței de fond și a

dispus înlăturarea aplicării art. 81 și art. 110 C. pen., urmând ca inculpatul

să execute pedeapsa în penitenciar.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

Apelul declarat de inculpat a fost

respins ca nefondat.

Celelalte dispoziții ale sentinței

au fost menținute.

Inculpatul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare, în sumă de 1.000.000 lei, către stat.

Instanța de control judiciar a

apreciat că pentru reeducarea inculpatului se impune executarea pedepsei în

regim de detenție, avându-se în vedere gradul de pericol social deosebit de

ridicat al faptei comise de acesta, consecințele agresiunii săvârșite și

conduita procesuală nesinceră.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs în termen legal inculpatul B.F.F., solicitând admiterea acestuia,

casarea hotărârilor atacate și achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct.

2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În motivele de recurs depuse în

scris și susținute prin apărătorul ales, inculpatul a solicitat schimbarea

încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen. și achitarea

sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin.

(1) lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar, inculpatul a solicitat

menținerea soluției instanței de fond.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 12, 17, 17

1

și 14 C. proc. pen.

Examinând recursul, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că acesta este fondat pentru motivele ce se vor

arăta în continuare:

Din analiza materialului probator

administrat în cauză, Curtea constată că instanțele de judecată au reținut în

mod corect situația de fapt și au stabilit în mod just vinovăția inculpatului,

dând faptei comise de acesta încadrarea juridică legală și temeinică.

Inculpatul B.F.F. a lovit-o pe

partea vătămată în cap și i-a sustras sacoșa, într-o succesiune dinamică și

unitară a acțiunilor desfășurate care definesc infracțiunea de tâlhărie.

Sustragerea bunului a constituit

scopul urmărit de inculpat, astfel că acțiunea de lovire a victimei nu poate fi

disociată de însușirea fără drept a sacoșei, schimbarea încadrării juridice a

infracțiunii și achitarea inculpatului nefiind justificate nici de probatoriul

administrat în cauză și nici de interpretarea logică și corelativă a acestuia.

În consecință, critica formulată

privind încadrarea juridică dată faptei săvârșite de inculpat și greșita

condamnare a acestuia pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie urmează să fie

respinsă ca nefondată.

Curtea constată că recursul declarat

de inculpat este întemeiat cu privire la modalitatea de executare a pedepsei

dispusă față de acesta.

Inculpatul B.F.F. avea vârsta de 17

ani la data săvârșirii infracțiunii de tâlhărie. El se afla în stare de

ebrietate, împrejurare care, departe de a-l favoriza, este de natură a ajuta la

stabilirea împrejurărilor în care s-a comis fapta și explicarea reacției

violente a minorului.

Inculpatul provine dintr-o familie

organizată preocupată de îngrijirea și educarea sa.

Minorul urma cursurile

învățământului școlar cu frecvența redusă.

Familia sa s-a preocupat cu

recuperarea prejudiciului cauzat părții vătămate, care, de altfel, este modic.

Inculpatul a recunoscut în timpul

urmăririi penale fapta comisă.

Pentru aceste motive, Curtea

consideră că scopul educativ-preventiv al pedepsei poate fi atins și fără

privarea de libertate a inculpatului, măsura dispusă de instanța de fond de a

suspenda executarea pedepsei pe un termen de încercare de un an și 6 luni

închisoare fiind pe deplin justificată și oportună obținerii resocializării

minorului.

Instanța de apel a procedat la

individualizarea greșită a pedepsei, dispunând o măsură exagerată și

ineficientă din punct de vedere juridic, educațional și social în cazul

inculpatului minor B.F.F.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte de Casație și Justiție urmează să admită recursul declarat de inculpatul

B.F.F., să caseze decizia penală nr. 9 din 5 ianuarie 2004 a Curții de Apel

Suceava și să mențină sentința penală nr. 269 din 17 septembrie 2003 a

Tribunalului Suceava.

Reținerea inculpatului de o zi, de

la 1 la 2 noiembrie 2002 se va deduce din pedeapsa aplicată.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen. și

art. 88 C. pen., art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul B.F.F. împotriva deciziei penale nr. 9 din 5 ianuarie 2004, pronunțată

de Curtea de Apel Suceava.

Casează decizia penală

sus-menționată și menține sentința penală nr. 269 din 17 septembrie 2003 a

Tribunalului Suceava.

Compută reținerea inculpatului de o

zi, de la 01 noiembrie 2002 și până la 2 noiembrie 2002.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

mai 2004.