ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2410/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 269 din 17 septembrie 2003 a Tribunalului Suceava, inculpatul B.F.F. a fost condamnat, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3), art. 74 lit. a), b) și c) și art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de un an închisoare. În baza art. 81 și art. 110 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de un an și 6 luni. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 82 și urm. C. pen. Durata reținerii de la 1-2 noiembrie 2002 a fost dedusă din pedeapsa aplicată.

S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 800.000 lei. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: În seara zilei de 1 noiembrie 2002, în loc public, inculpatul minor B.F.F. a lovit-o în cap pe partea vătămată B.I.C., cu un picior de scaun, și i-a sustras sacoșa cu produse alimentare. Prejudiciul cauzat în sumă de 350.000 lei a fost recuperat prin restituire. Partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat 28-30 zile de îngrijiri medicale (certificat medico-legal nr. 1948/ E din 4 noiembrie 2002 întocmit de Laboratorul de medicină legală Suceava).

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de consemnare a plângerii, declarațiile părții vătămate, acte medico-legale, declarațiile martorilor B.I., I.C.I., J.V., D.I.G., proces verbal de conducere în teren, planșe fotografice, procese-verbale de confruntare, declarațiile inculpatului care, în faza urmăririi penale a recunoscut săvârșirea infracțiunii, nuanțându-și apoi poziția procesuală, în sensul că a susținut că s-a lovit cu victima deoarece amândoi erau sub influența băuturilor alcoolice și i-a luat sacoșa din greșeală, crezând că este a sa. Curtea de Apel Suceava, prin decizia penală nr. 9 din 5 ianuarie 2004, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, a desființat în parte sentința instanței de fond și a dispus înlăturarea aplicării art. 81 și art. 110 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa în penitenciar.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat. Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare, în sumă de 1.000.000 lei, către stat. Instanța de control judiciar a apreciat că pentru reeducarea inculpatului se impune executarea pedepsei în regim de detenție, avându-se în vedere gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei comise de acesta, consecințele agresiunii săvârșite și conduita procesuală nesinceră. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul B.F.F., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate și achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen. În motivele de recurs depuse în scris și susținute prin apărătorul ales, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen. și achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. În subsidiar, inculpatul a solicitat menținerea soluției instanței de fond. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 12, 17, 17 1 și 14 C. proc. pen. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare: Din analiza materialului probator administrat în cauză, Curtea constată că instanțele de judecată au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit în mod just vinovăția inculpatului, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică legală și temeinică.

Inculpatul B.F.F. a lovit-o pe partea vătămată în cap și i-a sustras sacoșa, într-o succesiune dinamică și unitară a acțiunilor desfășurate care definesc infracțiunea de tâlhărie. Sustragerea bunului a constituit scopul urmărit de inculpat, astfel că acțiunea de lovire a victimei nu poate fi disociată de însușirea fără drept a sacoșei, schimbarea încadrării juridice a infracțiunii și achitarea inculpatului nefiind justificate nici de probatoriul administrat în cauză și nici de interpretarea logică și corelativă a acestuia. În consecință, critica formulată privind încadrarea juridică dată faptei săvârșite de inculpat și greșita condamnare a acestuia pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie urmează să fie respinsă ca nefondată.

Curtea constată că recursul declarat de inculpat este întemeiat cu privire la modalitatea de executare a pedepsei dispusă față de acesta. Inculpatul B.F.F. avea vârsta de 17 ani la data săvârșirii infracțiunii de tâlhărie. El se afla în stare de ebrietate, împrejurare care, departe de a-l favoriza, este de natură a ajuta la stabilirea împrejurărilor în care s-a comis fapta și explicarea reacției violente a minorului. Inculpatul provine dintr-o familie organizată preocupată de îngrijirea și educarea sa. Minorul urma cursurile învățământului școlar cu frecvența redusă. Familia sa s-a preocupat cu recuperarea prejudiciului cauzat părții vătămate, care, de altfel, este modic. Inculpatul a recunoscut în timpul urmăririi penale fapta comisă.

Pentru aceste motive, Curtea consideră că scopul educativ-preventiv al pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, măsura dispusă de instanța de fond de a suspenda executarea pedepsei pe un termen de încercare de un an și 6 luni închisoare fiind pe deplin justificată și oportună obținerii resocializării minorului. Instanța de apel a procedat la individualizarea greșită a pedepsei, dispunând o măsură exagerată și ineficientă din punct de vedere juridic, educațional și social în cazul inculpatului minor B.F.F. Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să admită recursul declarat de inculpatul B.F.F., să caseze decizia penală nr. 9 din 5 ianuarie 2004 a Curții de Apel Suceava și să mențină sentința penală nr. 269 din 17 septembrie 2003 a Tribunalului Suceava.

Reținerea inculpatului de o zi, de la 1 la 2 noiembrie 2002 se va deduce din pedeapsa aplicată. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul B.F.F. împotriva deciziei penale nr. 9 din 5 ianuarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Suceava. Casează decizia penală sus-menționată și menține sentința penală nr. 269 din 17 septembrie 2003 a Tribunalului Suceava. Compută reținerea inculpatului de o zi, de la 01 noiembrie 2002 și până la 2 noiembrie 2002. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 mai 2004.